duminică, 8 martie 2015

de 8 martie, un articol alternativ

În mod normal nu aş fi scris nimic nici astăzi, dar Universu’, printr-o înlănţuire interesantă de coincidenţe, mi-a pus literalmente sula-n coastă (sau pe sân?) şi degetele pe tastatură. Glumesc, desigur, Universu are alte treburi decât să mă palpeze pe mine cu câte o sincronicitate – precizare, sper, nenecesară, pentru care unii cititori m-ar putea acuza că le jignesc inteligenţa. De altfel, la o primă vedere, mai inocentă, întregul articol ar părea inutil, mă aştept să nu aducă nimic nou celor care citeau regulat blogul meu. La o doua vedere însă, ceva mai lucidă…nu aş băga mâna în foc. Iraţionalitatea şi gândirea magică se cuibăresc, se pare, chiar şi în cele mai strălucite minţi, iar cazul lui Steve Jobs şi a încercărilor sale de a lupta cu cancerul bând suc de fructe este relevant în acest sens.


Aseară, abia întoarsă de la un curs despre consilierea persoanelor cu HIV (dar şi cu alte boli terminale), am citit pe facebook, sub forma unei campanii umanitare, povestea unei femei de 38 de ani diagnosticate în ianuarie 2013 cu o formă de cancer la sân, carcinom ductal in situ. Dacă nu eşti medic şi nu te-ai confruntat personal (sau cineva apropiat) cu această problemă, probabil nu ştii ce presupune şi care este prognosticul. Eu una nu ştiam, dar curiozitatea un pic morbidă m-a îndemnat să caut. Ei bine, fiind vorba despre un cancer non-invaziv al canalelor ductale (cele prin care circula laptele), prognosticul este unul i-aş spune chiar excelent. Cu tratamentul corespunzător, doar  2% dintre femeile diagnosticate îşi pierd viaţa în decurs de 10 ani de la aflarea bolii. Asta înseamnă că pacienta „noastră” ar fi avut toate şansele să fie astăzi vindecată şi să se bucure de ziua de 8 martie sănătoasă, alături de soţ şi de ce cei doi copii. Din păcate nu aşa stau lucrurile, ea se află la pat, aproape învinsă de nişte metastaze cerebrale. Nu pentru că a avut un ghinion teribil! Dar de ce? Tu de ce crezi? Pentru că aproape doi ani a refuzat tratamentul recomandat şi şi-a pus toate speranţele în „medicina” alternativă şi în remedii naturiste. Când starea s-a deteriorat semnificativ şi au fost descoperite metastazele a început, în ceasul al-15-lea, radioterapie alternativă. Acum ar vrea să ajungă într-o clinică din Texas….clinica Burzyski…dacă vei căuta această clinică pe internet vei afla că este clinica fondată de un nene carismatic ce a descoperit un tratament inovativ pentru cancer, ale cărui efecte sunt însă contestate şi catalogate drept fraudă de comunitatea ştiinţifică, cu siguranţă din ignoranţă, interese financiare sau mai ştiu eu ce alte motive pe placul amatorilor de teorii conspiraţioniste şi/sau pseudoştiinţă (!). 

Înţeleg oarecum că, într-o situaţie disperată, omul încearcă orice îi poate readuce o fărâmă de speranţă. Ceea ce nu pot însă înţelege este cum a ajuns într-o situaţie atât de disperată în condiţiile în care, repet, boala avea, acum doi ani, cele mai mari şanse de vindecare. Poate că sunt insensibilă pentru că judec această alegere proastă în loc să empatizez mai mult cu suferinţa prin care trece acum. Da, recunosc că o judec şi că prima mea reacţie a fost de indignare şi de revoltă: adică ai pierdut doi ani cu leacuri ce nu au nici un suport ştiinţific?! adică ai aşteptat să faci mestataze ca să accepţi tratamentul adecvat?! A urmat şi compasiunea…poate mai puţin pentru ea cât pentru cei doi copii care ar fi putut avea o mamă alături de ei mult timp de acum înainte şi pentru drama soţului, un anumit jurnalist de la adevărul care, din câte am putut deduce, nu a avut cum să o determine să-şi schimbe opţiunea, astfel că doar s-a uitat, neputincios, la cum se îndrepta soţia lui spre prăpastie. Mai are sens să aduc vorba despre responsabilitate? Mă refer atât la responsabilitatea pentru viaţa ta şi a celor care depind de tine (copiii) cât şi la responsabilitatea celor care încurajează, promovează sau susţin în diverse moduri tot felul de trăsnăi nefundamentate ştiinţific, pentru care nu există dovezi reale şi care cel mai adesea nu doar că nu salvează vieţi, dar le şi curmă. Speculaţiile  nu cred că au ce căuta într-o discuţie despre sănătate, şi cu atât mai puţin nu au ce cântări în deciziile clinice ce ţin de viaţă sau de moarte. Pe de altă parte, sigur că alegerea aparţine fiecăruia, câtă vreme se presupune că dispune de discernământ. Am totuşi dubii serioase că cineva care optează pentru un tratament naturist al cancerului înţelege într-adevăr riscurile şi şi le asumă. Dacă ştie că va muri şi accepta lucrul ăsta…ok, atunci chiar are discernământ. De obicei însă el îşi închipuie că se va vindeca cu plante, rugăciuni, descântece şi alte minuni. Este asta o decizie în cunoştinţă de cauză? 


M-am tot gândit dacă să dau nume şi linkuri. Am vrut iniţial să mă abţin, considerând că nu are rost să pun şi mai multe paie pe foc într-un astfel de moment. Apoi aproape că m-am răzgândit: poate că tu ai un suflet inocent şi bun şi vrei să o ajuţi pe această femeie să ajungă totuşi la clinica asta extrem de controversată, Burzyski. Aşa că am ales o variantă intermediară: îţi spun doar că, dacă ţii neapărat, a postat detalii pe facebook, ieri, Lucian Mîndruţă. 

3 comentarii:

  1. Chiar ma intrebam cand o sa te mai citesc. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Din nefericire am mai auzit de astfel de cazuri. Personal, raportându-mă la oamenii din jurul meu, mi-am dat seama că în special cei de peste 40 de ani au o încredere destul de ridicată spre puternică în puterea tratamentelor naturiste. Am încercat să port niște discutii raționale cu unii din ei, fără succes însă, iar când i-am văzut atât de încrezători, m-am lăsat păgubașă. Am zis să las să își facă treaba efectul placebo, având în vedere că nu erau mize importante asupra sănătății. Dacă ar fi vorba însă de o boală gravă, nu cred că aș putea să stau liniștită. Este trist că se întâmplă astfel de lucruri, mai ales atunci când există tratamente care au șanse mari de succes.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, este trist. Cred că şi legislaţia este prea permisivă cu toţi şarlatanii care îşi fac afaceri distribuind şi/ sau promovând "leacuri" de acest tip.

      Ștergere