Where the wild roses grow

Sunt în mijlocul unui exerciţiu de auto-control. Am închis e-readerul cu tot cu cartea în care eram absorbită şi m-am hotărât să scriu, o activitate care solicită ceva mai mult efort (în special de mobilizare, pe urmă vine de la sine), dar care mă ajută să învăţ procesând activ ideile citite şi, în plus, contribuie la starea mea subiectivă de bine, echilibrând balanţa între plăcere şi sens.

Principiul plăcere-sens este tema cărţii lui Paul Dolan, la care am poftit imediat după ce am citit recenzia realizată de Oliver Burkerman. Ca să ne-nţelegem, am poftit la carte, nu la jurnalistul de la The Guardian!  Da, rezist greu la asemenea tentaţii, dar partea bună este că nici nu aş avea motive să mă abţin, ba dimpotrivă, încerc chiar acum să-ţi fac poftă şi ţie. Dacă ai început deja să salivezi, îţi poţi încânta pupilele gustative cu coperta de pe amazon:

Am regăsit în ea teme pe care le-am mai abordat şi eu, atât mai generale, cum ar fi ce înseamnă până la urmă fericirea (subiect inepuizabil), cât şi punctuale: licenţele morale, petele oarbe ale introspecţiei, feedbackul de la cei asemănători cu tine, influenţele subtile din mediu, de care cel mai adesea nu eşti conştient (recomand aici şi cartea lui Adam Alter, tradusă în română) sau felul în care poţi modela acest mediu astfel încât să iei deciziile ce contribuie la fericirea ta durabilă (Paul Dolan este implicat în Divizia Nudge, lucru pe care i-l trec cu vederea deoarece mi-a plăcut per ansamblu viziunea lui despre fericire, pe care o defineşte ca „hedonism sentimental”, adică plăcerea ce derivă în mare parte şi din sens şi invers). Dolan pleacă de la teoria lui Daniel Kahneman, despre eul care experimentează şi eul care evaluează, distincţie care m-a cucerit şi pe mine pentru că îmi confirma intuiţiile pe care le aveam şi înainte.

„Listen more to your real feelings of happiness than to your reflections on how happy you think you are or you ought to be” este recomandarea lui Dolan, iar dacă ai uitat care era treaba cu experienţele şi evaluările (de multe ori incorecte) găseşti aici un articol relativ recent.

În calea fericirii tale stai chiar tu, mai precis credinţele tale greşite referitoare la ce te-ar face (mai) fericit şi, prin urmare, alocarea resurselor (în special de atenţie) în direcţii ce nu sunt în acord cu realitatea (internă?). Presiunea socială, normele culturale şi poate aşteptările pe care persoanele de ataşament le-au avut faţă de tine au contribuit la acele credinţe despre fericire, scopuri de atins şi, „preferata” mea, succes în viaţă. Scopurile sunt importante, iar atingerea lor (dar mai ales drumul spre ele) cu siguranţă contribuie la fericire, dar cu condiţia ca aceste scopuri să fie ale tale, adică să fie congruente cu ceea ce eşti motivat din interiorul tău să le îndeplineşti, atât pentru că îţi oferă plăcere, cât şi pentru că le simţi (şi consideri) valoroase, împlinitoare.

Poate ai mai întâlnit parabola pescarului şi omului de afaceri. O citează şi Dolan, dar există şi pe site-urile noastre, de unde am adaptat-o uşor:

Un om de afaceri milionar se plimba pe plajă într-un mic sat de pe coastă braziliană, când vede un pescar ce coboară dintr-o barcă cu câţiva peşti într-un coş. Impresionat, îl întreabă cât timp i-a luat să-i prindă.

- Puţin, domnule, răspunde pescarul.

- Dar de nu  ai rămas până mai târziu pe mare ca să prinzi şi mai mulţi? a întrebat atunci milionarul.

- Îmi ajung să-mi intreţin familia, i-a răspuns pescarul.

- Şi ce faci în restul timpului ?

- Mă trezesc când vreau şi mă duc să pescuiesc putin, pe urmă mă joc cu copiii, îmi fac siesta impreună cu nevasta-mea, seara ma plimb prin sat şi mă văd cu prietenii. Bem un pahar de vin, cântăm la chitară şi stăm la poveşti . O viata frumoasă şi plină, ce mai!

- Ia ascultă aici! îl întrerupe omul de afacei. Am un MBA în economia la Harvard si te pot ajuta. Ar trebui sa pescuieşti mai mult! Cu banii câştigaţi îţi cumperi o barcă mai mare. Apoi încă una şi tot aşa până când vei avea o mică flotă. Mai târziu, în loc sa vinzi peştele prin intermediari negociezi direct cu o fabrica, iar în timp vei avea propria afacere sau fabrică de produse din peşte. Poate vei ajunge chiar să deţii monopolul pe piaţă. Te vei muta din sat, te stabileşti mai întâi la Los Angeles apoi chiar la la New York, de unde iti vei conduce afacerea tot mai infloritoare.

- Si cat timp îmi va lua să realizez toate astea, domnule? întrebă pescarul după ce se gândi puţin

- Vreo 15-20 ani.

- Si după asta ce fac ?

- Ei bine, acum vine partea cea mai bună. La un moment dat îţi vinzi afacerea şi câştigi milioane de dolari

- Milioane? se minună pescarul. Şi pe urmă ?

- Pe urmp ieşi liniştit la pensie, te muti intr-un satuc de pescari pe malul oceanului, te trezeşti când ai chef, pescuiesti putin, te joci cu nepoţii, iti faci siesta cu nevasta, iar seara te plimbi prin sat, te vezi cu prietenii, cântaţi la chitară, râdeţi împreună şi povestiţi.

-Dar nu asta fac şi acum, domnule? De ce să aştept 20 de ani?

Nu ştiu dacă visul tău este să pescuieşti dimineaţa iar seara să cânţi la chitară, dar ia gândeşte-te tu ce ai cere dacă l-ai prinde pe peştişorul de aur şi acesta ţi-ar îndeplini o dorinţă, adică ţi-ar da posibilitatea să renunţi la  (unele) activităţi din prezent şi să faci în schimb ceea ce îţi doreşti cu-adevărat? Ai alege oare altă profesie? Una importantă, valorizată social şi care-ţi poate oferi un statut? Poate că nu.

Nu ştiu dacă ai auzit de The Carrer Happiness Index 2012. Reprezentanţi ai în jur de 300 de profesii şi meserii din Marea Britanie au fost întrebaţi cât de fericiţi sunt la locul de muncă, cum sunt relaţiile cu colegii, dacă se simt apreciaţi, dacă au ocazia să-ţi pună în valoare calităţile personale şi competenţele, de câtă autonomie se bucură şi cât de împliniţi se simt. Sintetizând rezultatele, cei mai fericiţi sunt...cine să fie? Florarii, grădinarii, coaforii şi instalatorii. Sigur vrei să ştii şi care sunt cel mai puţin fericiţi? Bancherii (ăia de la birou, dacă ai rămas cu gândul la un  banc de peşti), specialiştii în IT şi angajaţii în Resurse Umane.

Nu trebuie să absolutizăm concluziile, dar putem să ne gândim la posibile explicaţii. Florarii şi grădinarii sunt mai fericiţi decât bancherii poate pentru că au mai multă autonomie, se bucură altfel de rezultatele muncii lor (o brazdă de flori este o privelişte mai încântătoare decât o executare silită sau decât tabelele cu situaţii financiare), dar şi pentru că probabil au avut şansa (sau curajul) să se îndrepte spre o ocupaţie care reflecta interesele lor autentice. Câţi dintre părinţi le permit asta copiilor? Din câte am observat, mesajul este mai degrabă “dacă nu înveţi bine şi iei note proaste vei ajunge să dai cu sapăasau să te duci cu vacile la păscut”. A fi grădinar, păstor, pescar sau coafor pare a fi cea mai mare nenorocire care se va abate asupra ta dacă nu eşti admis la o facultate de prestigiu, de pe urmă căreia ajungi într-o branşă profesională onorabilă. Şi iată un exemplu de credinţă greşită, care, odată inoculată şi interiorizată, riscă să te direcţioneze spre o activitate ce ar trebui chipurile să te facă fericit (poate chiar te minţi că aşa stau lucurile), dar care, ca să vezi! (cu ochii larg deşchişi, dar şi cu ei închişi), nu te face!

Sper că nu ţi se par futile şi lipsite de sens ocupaţiile ce au ieşit în topul fericirii. Sensul derivă în fond din plăcerea şi pasiunea cu care te dedici profesiei ce devine astfel o vocaţie, indiferent în ce constă în ea. De fapt, nu chiar indiferent, ideal ar fi să te implici în ceva valoros şi pentru cei din jur, contribuind şi la fericirea lor. Dar ce crezi, un buchet de flori aduce mai multă sau mai puţină fericire decât un credit? Nici măcar nu trebuie să fie o grădină întreagă de trandafiri, adaug pentru că s-au altoit de o sinapsă versurile melodiei lui Lynn Anderson.  

Nu pot să nu-mi amintesc şi de  romanul satiric al lui Voltaire şi mai ales de concluzia lui:

„Foarte bine ai vorbit, zise Candid, dar până una-alta trebuie să ne lucrăm grădina”

Poţi interpreta această grădină în mai multe feluri, atât metaforic (mintea? spiritul? sinele?), cât şi concret, de preferat ambele în acelaşi timp. De asemenea, o poţi face singur, sau cooperând cu alţi oameni cu interese comune.

Nu ştiu care este grădina ta sau cât de mare ţi-e, doar sper că există, că ţi-o cultivi cu grijă, că plantezi acolo seminţele potrivite şi culegi roadele pe care ţi doreşti şi pe care le împarţi cu alţii, chiar şi fără a face din această pasiune o afacere de succes, devenind nu cel mai bun grădinar din sat sau oraş, ci cel mai bun grădinar care poţi fi.

Acum că (mai ştii strategia de (auto)motivare?) am revăzut şi dezvoltat câteva idei din „Happiness by design” (dar nu numai), eu mă îndrept spre alt marshmallow, tot despre fericire, filmul „Arte della felicita” ce rulează în cadrul festivalului Anim’est.