Te avertizez din start că nu-ţi va plăcea acest articol, aşa că poate ar fi
mai bine să nu-ţi pierzi timpul cu el. La sfârşit nu vei fi mai fericit, mai
ales dacă priveşti fericirea în termeni de utilitate.
Şi acum că te-am trimis la culcare (un timp foarte bine investit!), o să
vorbesc singură despre bani. De ce să vorbesc singură în loc
să provoc un dialog? Păi nu am nevoie, îmi sunt auto-suficientă! Şi am şi multă treabă! Nu, chiar nu sunt dispusă
să cooperez, prefer să lucrez individual! De ce? Păi tocmai pentru că am adus
vorba despre bani, de-aia!
Banii reprezintă un simbol
foarte puternic care, odată activat, creează un mindset specific, centrat pe auto-suficienţă, independenţă,
individualism, performanţă şi
disponibilitate scăzută de a primi, dar şi de a acorda ajutor. S-au făcut
numeroase experimente ce au studiat efectele comportamentale ale activării
conceptului (şi mindsetului) de „bani”,
de exemplu prin expunerea subtilă a subiecţilor la poze cu bancnote sau prin
prezenţa „întâmplătoare” a unor monede pe biroul unde aceştia rezolvau o
sarcină. Într-un experiment subiecţilor li s-a cerut să manevreze 12 forme
pentru a forma un pătrat, cu menţiunea că pot cere oricând ajutorul
experimentatorului dacă au dificultăţi. Până când timpul a expirat, 75% dintre cei din grupul de control (fără priming legat de bani) au făcut asta,
faţă de numai 35% dintre cei cărora li se indusese mindset-ul financiar.
Într-un alt studiu, subiecţii au stat în faţa unui calculator care avea pe
desktop fie poze cu bani, fie cu peşti. Au participat la un experiment fictiv
pentru care au primit o compensaţie de doi dolari, după care au fost întrebaţi
dacă ar dori să doneze o parte din sumă către un fond studenţesc. Cei care au
privit imaginile cu peşti au dăruit în medie 1.34 dolari, în timp ce colegii
lor care urmăriseră poze cu bani au renunţat la doar 77 de cenţi. Rezultate
similare au fost obţinute şi când un complice se împiedica şi scăpa creioanele
pe jos: odată implantată ideea de bani, subiecţii erau prea puţin darnici
pardon! dornici să îl ajute să le recupereze, ridicând mult mai puţine obiecte
decât cei din grupul de control. Şi exemplele pot continua, dar trec mai
departe, să nu pierd timpul.
Elizabeth Dunn (poate ai observat că mi-e dragă) şi colaboratorii ei au vrut
să investigheze cum este afectată
fericirea atunci când oamenilor li se aminteşte de bani. Mai precis, au
arătat efectele acestora asupra savurării.
Sper că nu ai uitat că savurarea este, în psihologia
pozitivă, capacitatea de a prelungi şi intensifica experienţele şi emoţiile
pozitive prin strategii active precum: manifestări non-verbale, menţinerea
atenţiei în prezent, anticiparea şi
rememorarea sau împărtăşirea lor cu ceilalţi (prin relatare sau chiar prin
implicare directă). Din nou participanţilor li s-au arătat imagini cu bancnote
sau neutre, apoi li s-a oferit o ciocolată, iar la sfârşit au fost întrebaţi
cât de mult le-a plăcut. Ţi-ai fi închipuit că o poză cu bani, prezentată
fugitiv, va modifica însuşi gustul
ciocolatei? Mă refer la percepţie, desigur! De asemenea, chestionarele la care
au răspuns au evidenţiat per ansamblu o capacitate redusă de a savura
experienţele pozitive, iar o posibilă explicaţie ar fi că activarea conceptului
de bani îi determină pe oameni să petreacă mai puţin timp apreciind lucrurile mărunte, probabil
pentru că devin interesaţi nu atât de mărunţiş
cât de bancnote, averi, câştiguri tangibile, substanţiale.
Nu mai am răbdare! Dacă o ţin în
ritmul ăsta mă prinde Crăciunul, pe care îl urăsc pentru că nu suport
invitaţiile de a-mi irosi timpul cu
tot felul de vizite ale rudelor şi prietenilor care vor insista să facem
bradul, să ascultăm colinde şi să stăm la masă împreună. (Accept însă să
primesc vizita unei fantome, dar doar dacă este „the ghost in the machine”). Hm…mă transform cumva în Scrooge? Avea
deci şi Adam Alter dreptatea lui: „people also turn out to have just an ounce
of Scrooge in them when they are reminded of money”.
Şi s-au mai dus nişte minute! Le-ai
numărat? Unde se duc minutele când se
duc? De-a valma la groapa de gunoi a Universului, unde nu cred că există tehnici
de reciclare. Nu te poţi întoarce în timp, nu-l poţi da înapoi şi cu atât mai
puţin îl poţi folosi altfel decât
deja ai făcut-o! Dar probabil nu îţi pare rău, presupun că l-ai investit în
activităţi care au meritat costurile.
În caz că nu ţi-ai dat seama, articolul de azi nu este despre bani, ci
despre timp. Sau nu. Mai corect ar
fi să spun că este despre o anumită formă de timp, timpul ca resursă. Cea mai importantă resursă de altfel, de acord?
Mai importantă decât banii? Nu-mi răspunde, ţi-ar lua prea mult timp şi nu-ţi permiţi chestia asta, nici nu ai nevoie
de întrebările celorlalţi, le ai tu pe ale tale.
Există în mentalul colectiv o asociere
strânsă între conceptul de bani şi cel de timp. Da, acel timp care este
irosit, câştigat, folosit, economisit, pierdut, investit...hai că ştii acum. Timpul este acea valoroasă resursă limitată care la un moment dat se termină. Trebuie maximizată, nu? Stai bine cu managementul timpului, adică te pricepi
să ţi-l calculezi?
Acordă-mi totuşi un minut şi răspunde măcar la
următoarea întrebare: Ce se întâmplă cu fericirea ta când eşti ocupat să-ţi drămuieşti timpul?
S-au întrebat şi alţii înaintea mea: Sanford E DeVoe şi Julian House,
într-un articol publicat în Journal of Experimental Social Psychology şi
intitulat:
Da, (auto)prezentarea timpului în termeni asemănători cu cei folosiţi
pentru bani afectează fericirea şi activează mindsetul mercantil pe care ţi l-am descris în prima parte. Nu vreau să
derulez înapoi, ce-a fost a fost şi nu s-a dus pe apa Sâmbetei, nici pe
fereastră…a rămas în depozitul de
cuvinte al Internetului.
Pe scurt, când subiecţii s-au gândit la valoarea economică a timpului au savurat
şi apreciat mai puţin decât ceilalţi o experienţă pozitivă precum câteva minute
de ascultare a unei piese muzicale – The
Flower Duet din opera Lakme; lasă, nu-ţi pierde şi mai mult timp, e ceva
despre nişte flori care vor să facă nu ştiu ce împreună…auzi la ele, de parcă
nu ar putea şi singure!
Autorii au manipulat variabilele şi au ajuns la concluzia că asocierea
timpului cu banii generează asemenea efecte şi pentru că participanţii ajung să
se simtă nerăbdători, grăbiţi. Timpul, ca şi banii, este limitat, am văzut deja. Mai ştii experimentul
cu bunul samaritean şi ce făceau studenţii care se grăbeau să ajungă la un interviu când pe drum întâlneau un om
prăbuşit pe jos, având mare nevoie de ajutor? Treceau mai departe!
Păi şi ce facem în această situaţie? Timpul chiar este preţios,
valoros…asta dacă nu cumva totuşi
TIMPUL ESTE INESTIMABIL.
Am scris cu litere mari ca să te opreşti puţin din a te gândi la timpul-resursă. Adică mai există şi un alt fel de timp? Un timp care nu se investeşte, nu se
maximizează, nu se foloseşte? Poate un timp care se trăieşte, se petrece, se întâmplă chiar acum? Un timp nu al pierderilor şi câştigurilor,
ci al fericirii cu tot ce presupune această fericire, al acelor lucruri ce nu
sunt cuantificate, măsurate sau cântărite în termeni de „utilitate”? Un timp
fără costuri de oportunitate? Mai este ceva care să scape computaţiilor, calculelor şi cântarului?
Desigur, am abuzat, iar tu nu ai putut să savurezi articolul (după cum te anunţasem). Ţi-am răpit mult timp, ziua are doar 24 de ore,
iar tu doar 21 de grame de suflet de investit în fiecare dintre ele. Ba m-am
mai repezit să-ţi cer şi socoteală, de parcă nu am avea tot
timpul din lume. Doar că, vezi…există
totuşi ceva ce timpul-resursă şi timpul-inestimabil au în comun: ambele se scurg.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu