Dacă stai în sectorul 6 din Bucureşti probabil sperai ca vara care tocmai
s-a încheiat să te plimbi singur sau cu iubita/ soţia/ copilul/ căţelul, nu
cred şi cu purcelul prin parcul Moghioroş. De asemenea, nici nu îndrăznesc să
te întreb care mai e starea drumurilor, ultima dată când am trecut prin zonă am
fost nevoită să merg foarte mindful
şi să-mi mobilizez toată bruma de orientare în spaţiu pentru a mă prinde pe
unde pot traversa eventual fără să pic în vreun şanţ în timp ce îmi desprindeam
privirea de pământ. Chiar aşa, tu când
preconizezi că vei ajunge la Moghioroş cu metroul? :D
Incompetenţa şi
neseriozitatea aleşilor publici, balcanismul muncitorilor, lenea, miserupismul,…cam asta îţi trece prin cap, plus câteva
înjurături sănătoase dacă eşti direct afectat şi un pic impulsiv. Da, sigur
sunt şi factorii aceştia, ceva mai pronunţaţi la noi decât în ţările de mai la
vest. Dar mai este ceva care nu ţine cont de nivelul de civilizaţie, PIB,
trăsături morale şi amplasare geografică, ci mai degrabă de mintea umană şi
dificultatea de a face previziuni corecte. Eroarea
planificatorului! Tendinţa aproape universală de a estima că vei avea
nevoie de mai puţin timp pentru a termina un proiect decât se întâmplă în
realitate. Cu cât de mult ne înşelăm în predicţii? În general cu cel puţin 50%,
deci dacă crezi că vei termina referatul pentru seminar în două ore, te-aş
sfătui să-ţi aloci totuşi cel puţin trei şi să nu-l laşi pentru ultimul moment.
Sunt convinsă că o păţeşti şi tu (tot timpul?). Poate fi vorba de proiecte
importante şi dificile, dar nu numai! Poţi aprecia greşit şi cât îţi va lua să
ajungi cu maşina în cealaltă parte a oraşului, în cât timp termini de făcut
curăţenie în bucătărie sau cât va dura plimbarea prin Mall cu soţia ta care-şi
caută „doar” nişte pantofi (iar „nişte” rar înseamnă doi, ai observat?). Interesant
este că nu sunt activităţi noi, pe care să nu le mai fi efectuat niciodată, caz
în care erorile de estimare ar fi aproape naturale. Nu contează că de fiecare
ai avut nevoie de trei zile să realizezi o situaţie lunară pentru job, de data
asta eşti convins că o dai gata în două. De ce se întâmplă aşa? Pentru că tot
ce este în viitor este mai abstract, nu iei în calcul elemente de fundal,
dificultăţi de care te vei lovi, întârzieri iminente şi alţi factori
contextuali nici măcar imprevizibili, doar greu de accesat în momentul când planifici.
Dacă eşti o persoană optmistă eroarea de planificare probabil este şi mai mare;
dacă nu eşti optimist, dar curios şi entuziasmat să faci cât ai multe
lucruri...la fel; de fapt cam oricum ai fi, într-o măsură mai mare sau mai mică
tot ţi se întâmplă şi ţie.
Cum ai putea să „dejoci” această eroare cognitivă sau măcar să-i reduci
consecinţele? Teoretic există modalităţi:
1. Când estimezi de cât timp ai nevoie gândeşte-te
nu la viitor, ci la trecut. Nu „În câte ore voi termina eseul?”, ci „În
cate ore am scris ultimele eseuri asemănătoare?”. Deşi pare logic, este
contraintuitiv. Undeva acolo tu tot crezi că acum va fi altceva. Treci peste
intuiţie şi alocă-ţi timpul ce ţi-a fost necesar în trecut, măcar de-ai termina
mai devreme, nu asta va fi problema, nu?
2. Adaugă din start cel puţin 50% la
estimare. Iar e contraintuitiv, dar util. Treci de pe sistemul 1 pe
sistemul 2 printr-un raţionament de tipul „Este o situaţie clasică de eroarea
planificatorului, nu mă voi lăsa iarăşi păcălit de mintea mea, de această dată
voi lua în calcul o durată mai mare decât cea pe care mi-o propune intuiţia”.
3. Pentru planificatorul mai sofisticat şi dornic de auto-depăşire: adu-ţi
aminte cât timp ţi-a luat o sarcină în trecut (nu, nu aia de nouă luni), iar
acum, dacă vrei neapărat să o duci la bun sfârşit mai repede, deci să obţii alt
rezultat, gândeşte-te bine ce ai putea
face diferit. Altfel întoarce-te la punctul 1.
Dacă tot nu scapi de eroare...nu eşti singurul! Nici măcar cei care studiază biasuri de ani buni nu i-au venit de hac, aşa că:
4. Relaxează-te! Dacă ai
tendinţa să umpli liste cu ceea ce îţi propui să faci zilnic (chiar dacă nu le
scrii mereu, doar te gândeşti la ele) şi seara constaţi (iar) că ai îndeplinit
doar jumătate sau trei sferturi nu înseamnă că eşti leneş sau ineficient, ci
pur şi simplu că nu te poţi abţine să nu-ţi planifici prea multe. În loc să te
focalizezi pe ce NU ai dus la bun sfârşit, rememorează jumătatea de listă pe
care ai îndeplinit-o.
5. Relaxează-te şi în relaţiile cu cei din jur. Şi prietenii tăi au
deficienţe de planificare, deci nu o lua personal de fiecare dată când se
întâmplă să nu facă la timp ceea ce au promis sau anunţat. Chiar au vrut şi au
crezut că se vor încadra în timp, doar că nu le-a ieşit. Le poţi explica şi lor eroarea planificatorului, poate vor lua
măsurile de la punctele 1-3 sau măcar vor înţelege că nu sunt ei defecţi, nici
singurii cărora li se întâmplă. Cine ştie, poate te va înţelege şi iubita când
îi vei spune să te aştepte în pat că vii imediat, după ce îţi verifici mailul „cinci
minute”. Cu copiii însă e mai greu: acolo ar fi de dorit să estimezi cât mai
corect şi să faci tot posibilul să-ţi ţii promisiunile, ei nu pricep ce e cu drăciile astea de
biasuri cognitive şi dacă le-ai zis că te joci cu ei „într-o oră, după ce
termin treaba” şi nu o faci (pentru că nu ţi-a ajuns timpul preconizat) se vor
simţi minţiţi, păcăliţi, poate chiar neiubiţi şi mai puţin importanţi decât „treaba”.
Iar s-a făcut târziu! Şi iar nu am apucat să epuizez subiectul. Dar tu
mă-nţelegi, nu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu