marți, 21 octombrie 2014

Şi nu-i duce pe partenerii noştri în ispită...

Urma să scriu câte ceva despre altruism sau empatie sau nici eu nu mai ştiu despre ce pentru că am fost deturnată de propriul creier (pot să spun hijacked, dar nu neapărat în sensul dat de Daniel Goleman sau de Julian Ford). Când se întâmplă asta pot să negociez paşnic sau să adopt calea minimei rezistenţe, lăsându-mă dusă de valurile de neurotransmiţători spre destinaţii exotice, poate către o insulă pustie sau vreo punte, mai ales dacă visez. Să protestez violent când mă răpeşte creierul nici nu poate fi vorba…că doar nu m-apuc să mi-l spulber?

În timp ce citeam deci din Six degrees of influence, o colecţie de eseuri compusă ca un tribut către Cialdini din partea foştilor lui colaboratori, am dat peste un articol de Vlad Griskevicius, psiholog evoluţionist cu care m-am mai întâlnit şi în alte ocazii, toate marcate de o puternică încărcătură sexuală. 



Nu de alta, dar Vlad (nu i-am reţinut niciodată numele a doua zi) scrie, ca orice psiholog evoluţionist alfa care se respectă, despre sex. De data asta despre unele consecinţe ale dezechilibrului dintre numărul masculilor şi al femelelor.

Când într-o societate sau într-un grup există mai multe femei decât bărbaţi promiscuitatea sexuală creşte iar căsătoriile se oficiază ceva mai târziu. Invers, când piaţa e plină de bărbaţi, oamenii se căsătoresc mai devreme, iar aventurile extra-maritale sunt mai rare. De ce? Pentru că cei care au mai multe opţiuni îşi permită să-şi impună interesele şi să stabilească regulile.

Mai sunt şi altele. Una interesantă are legătură cu religia. Nu te mira, nu este prima dată când se studiază diversele forme ale religiozităţii în raport cu strategiile reproductive sau cu competiţia pentru sex.

În jur de 300 de studenţi de ambele sexe din Statele Unite au fost solicitaţi să participe la o cercetare în aparenţă despre îmbunătăţirea unui site de matrimoniale. Li s-au arătat fotografiile şi profilurile fie a şase persoane atrăgătoare de acelaşi sex cu ei, fie de sex diferit. La sfârşit au răspuns la câteva întrebări ce evaluau cât de religioşi sunt. De exemplu: Ar fi foarte bine dacă religia ar avea un rol mai activ în viaţa oamenilor, Cred în Dumnezeu sau Credinţele religioase sunt importante pentru mine în deciziile de zi cu zi.

Când au prelucrat datele, cercetătorii au descoperit un fapt interesant: studenţii care priviseră fotografii cu reprezentanţi de acelaşi sex s-au declarat după aceea semnificativ mai religioşi decât cei care au admirat poze cu persoane de sex opus.

De ce? Crezi că au avut brusc o epifanie uitându-se la corpuri sexy de acelaşi sex cu ei? Puţin probabil, mai înţelegeam dacă era invers, adică dacă bărbaţii vedeau fotografii cu femei frumoase, le confundau cu nişte îngeri sau alte apariţii divine (şi diavoliţe, de ce nu?) şi atunci concluzionau, din adâncul creierului lor limbic, că Dumnezeu există. Dar nu asta s-a întâmplat, ci femeile „deveneau” mai credincioase când priveau poze cu femei, iar bărbaţii când se delectau cu nişte tricepşi frumos lucraţi. Nu, nu cred că li se trezeau impulsuri homosexuale refulate şi asta ar fi activat din hipocamp sau mai curând amygdală noţiunile „păcat” sau "Dumnezeu". Mai degrabă percepeau concurenţa, adică se simţeau oarecum ameninţaţi de rivalii atractivi şi religiozitatea se trezea automat ca o încercare de a-şi mări şansele reproductive pe de o parte şi de a controla moravurile celor din jur pe de altă parte. Deşi experimentatorii se aşteptau ca acest efect să fie mai puternic în cazul femeilor, diferenţele nu au fost notabile.

Poate că subiecţii îşi adaptau fără să ştie strategia reproductivă printr-un calcul inconştient. De exemplu, o femeie „gândea” aşa: ia te uită câte tipe mişto pe site, arată mai bine decât mine, ce calităţi să etalez eu acum pentru a fi aleasă de bărbaţi? Cred că ar aprecia dacă sunt ceva mai credincioasă, le-ar sugera că sunt fidelă sexual şi m-ar prefera să fiu mama copiilor lor. Şi un bărbat ar avea de câştigat să mizeze pe credinţă pentru a fi perceput de sexul opus ca mai de încredere, mai dispus să rămână să aibă grijă de urmaşi după ce aceştia au fost concepuţi.

Concluzia autorilor este că atitudinea faţă de religie, contrar aşteptărilor, nu este o dimensiune foarte stabilă a personalităţii, ci poate varia în funcţie de context şi de unii stimuli din mediu la care nu te-ai fi gândit, de pildă proporţia dintre sexe sau contactul cu concurenţa. Desigur, totul se întâmplă la nivel inconştient, acolo unde programele genetice, destul de mindless de altfel, sunt capabile de nişte strategii pentru care până şi John von Neumann sau Oskar Morgenstern le-ar invidia.

Nu ştiu ce să cred despre ac rezultate. Am scuipat în sân şi am scris ca să-mi recapăt liniştea sufletească, adică m-am exorcizat ca să mă deposedez de ideile drăceşti ce altfel ar mai fi rătăcit o vreme prin memoria de lucru. Of, iartă-mă dacă acum te bântuie pe tine! Ştiu un ritual învăţat de la preotul Daniel Corogeanu, dar mai întâi trebuie să te spovedeşti!


Promit că data viitoare, cu ajutorul lui Dumezeu şi al lui Cialdini,  scriu despre moralitate!

PS: Cum, nu-l ştii pe Cialdini?



http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2847293/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu