Urma să scriu câte ceva despre altruism sau empatie sau nici eu nu mai ştiu
despre ce pentru că am fost deturnată de
propriul creier (pot să spun hijacked, dar
nu neapărat în sensul dat de Daniel Goleman sau de Julian Ford). Când se
întâmplă asta pot să negociez paşnic sau să adopt calea minimei rezistenţe,
lăsându-mă dusă de valurile de neurotransmiţători spre destinaţii exotice,
poate către o insulă pustie sau vreo punte,
mai ales dacă visez. Să protestez violent când mă răpeşte creierul nici nu
poate fi vorba…că doar nu m-apuc să mi-l spulber?
În timp ce citeam deci din Six degrees of influence, o colecţie de eseuri compusă ca un tribut către
Cialdini din partea foştilor lui colaboratori, am dat peste un articol de Vlad
Griskevicius, psiholog evoluţionist cu care m-am mai întâlnit şi în alte
ocazii, toate marcate de o puternică încărcătură sexuală.
Nu de alta, dar Vlad
(nu i-am reţinut niciodată numele a doua zi) scrie, ca orice psiholog
evoluţionist alfa care se respectă,
despre sex. De data asta despre unele consecinţe ale dezechilibrului dintre numărul masculilor şi al femelelor.
Când într-o societate sau într-un grup există mai multe femei decât bărbaţi
promiscuitatea sexuală creşte iar căsătoriile se oficiază ceva mai târziu.
Invers, când piaţa e plină de bărbaţi, oamenii se căsătoresc mai devreme, iar
aventurile extra-maritale sunt mai rare. De ce? Pentru că cei care au mai multe
opţiuni îşi permită să-şi impună interesele şi să stabilească regulile.
Mai sunt şi altele. Una interesantă are legătură cu religia. Nu te mira, nu
este prima dată când se studiază diversele forme ale religiozităţii în raport cu
strategiile reproductive sau cu competiţia pentru sex.
În jur de 300 de studenţi de ambele sexe din Statele Unite au fost
solicitaţi să participe la o cercetare în aparenţă despre îmbunătăţirea unui
site de matrimoniale. Li s-au arătat fotografiile şi profilurile fie a şase
persoane atrăgătoare de acelaşi sex
cu ei, fie de sex diferit. La sfârşit
au răspuns la câteva întrebări ce evaluau cât de religioşi sunt. De exemplu: Ar fi foarte bine dacă religia ar avea un
rol mai activ în viaţa oamenilor, Cred
în Dumnezeu sau Credinţele religioase
sunt importante pentru mine în deciziile de zi cu zi.
Când au prelucrat datele, cercetătorii au
descoperit un fapt interesant: studenţii care priviseră fotografii cu
reprezentanţi de acelaşi sex s-au declarat după aceea semnificativ mai
religioşi decât cei care au admirat poze cu persoane de sex opus.
De ce? Crezi că au avut brusc o epifanie
uitându-se la corpuri sexy de acelaşi sex cu ei? Puţin probabil, mai înţelegeam
dacă era invers, adică dacă bărbaţii vedeau fotografii cu femei frumoase, le
confundau cu nişte îngeri sau alte apariţii divine (şi diavoliţe, de ce nu?) şi
atunci concluzionau, din adâncul creierului lor limbic, că Dumnezeu există. Dar
nu asta s-a întâmplat, ci femeile „deveneau” mai credincioase când priveau poze
cu femei, iar bărbaţii când se delectau cu nişte tricepşi frumos lucraţi. Nu,
nu cred că li se trezeau impulsuri homosexuale refulate şi asta ar fi activat din hipocamp sau mai curând amygdală noţiunile „păcat” sau "Dumnezeu". Mai degrabă percepeau concurenţa, adică se simţeau oarecum
ameninţaţi de rivalii atractivi şi religiozitatea se trezea automat ca o
încercare de a-şi mări şansele reproductive pe de o parte şi de a controla
moravurile celor din jur pe de altă parte. Deşi experimentatorii se aşteptau ca
acest efect să fie mai puternic în cazul femeilor, diferenţele nu au fost
notabile.
Poate că subiecţii îşi adaptau fără să ştie strategia reproductivă
printr-un calcul inconştient. De
exemplu, o femeie „gândea” aşa: ia te
uită câte tipe mişto pe site, arată mai bine decât mine, ce calităţi să etalez
eu acum pentru a fi aleasă de bărbaţi? Cred că ar aprecia dacă sunt ceva mai
credincioasă, le-ar sugera că sunt fidelă sexual şi m-ar prefera să fiu mama
copiilor lor. Şi un bărbat ar avea de câştigat să mizeze pe credinţă pentru
a fi perceput de sexul opus ca mai de încredere, mai dispus să rămână să aibă
grijă de urmaşi după ce aceştia au fost concepuţi.
Concluzia autorilor este că atitudinea
faţă de religie, contrar aşteptărilor, nu este o dimensiune foarte stabilă a
personalităţii, ci poate varia în funcţie de context şi de unii stimuli din
mediu la care nu te-ai fi gândit, de pildă
proporţia dintre sexe sau contactul cu concurenţa. Desigur, totul se întâmplă
la nivel inconştient, acolo unde programele genetice, destul de mindless de altfel, sunt capabile de
nişte strategii pentru care până şi John von Neumann sau Oskar Morgenstern
le-ar invidia.
Nu ştiu ce să cred despre ac rezultate. Am scuipat în sân şi am scris ca să-mi recapăt liniştea sufletească,
adică m-am exorcizat ca să mă deposedez de ideile drăceşti ce altfel ar mai fi rătăcit o vreme prin memoria de lucru. Of, iartă-mă dacă acum te bântuie pe
tine! Ştiu un ritual învăţat de la preotul Daniel Corogeanu, dar mai întâi
trebuie să te spovedeşti!
Promit că data viitoare, cu ajutorul lui
Dumezeu şi al lui Cialdini, scriu despre
moralitate!
PS: Cum, nu-l ştii pe Cialdini?
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2847293/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu