Articol despre psihologia educatiei

M-am intors de la Roma! Cat pe ce sa nu pot intra in casa! In fata usii ma astepta un morman (am zis morman, nu mormant!!) de cadouri, dintre cele mai excentrice! Se pare, totusi, ca blogul meu este citit. Multi dintre cei mentionati in articolele mele s-au simitit onorati si, in virtutea teoriei altruismului reciproc, s-au gandit ca ar fi dragut sa imi ofere ceva in schimb. Cum m-au gasit este un mister pe care nu pot sa-l penetrez, desi imi place la nebunie sa strivesc corola de minuni a lumii si sa o impart in corolare, axiome, teoreme si argumente condimentate, ca sa nu mai fie atat de seci, cu siroaie de  alcool, sex si excremente. Daca tot esti aici si ai descoperit beneficiile sistemului de e-learning, mult mai putin angoasant decat lectiile particulare, iti livrez un nou curs de psihologie, intr-un format original, ca de obicei, pentru ca stiu ca te plictisesti repede.

In primul rand, am primit o vaca! De la Bruce Hood, care imi transmite ca e un talisman ce imi va purta noroc si, pe deasupra, rezolva si problema laptelui de cafea. Am inghesuit-o intr-o camera si din cand in cand ii arunc cate ceva de mancare, atunci cand imi aduc aminte. Nimic nu zice, mititica! Doar ma priveste cu ochii aia mari si umezi. Ma dezarmeaza cand o vad atat blanda. Bine, fie, ii aduc si o galeata de apa. I-o vars in cap! Glumeam, i-o dau sa bea, nu suna la protectia animalelor! Apropo, daca ai probleme cu apetitul sexual te poti programa sa te opereze doctorul John Brinkley: iti implanteaza in scrot niste gonade de taur sau de tap, nu mai stiu, dar scrie in carte. Tot Hood mi-a mai trimis si un tricou care i-a apartinut lui Ted Bundy, via insa Paul Rozin. M-am imbracat cu el si am plecat la munca. Dupa ce termin articolul dau o tura prin cartier. Sper ca nu ma intalnesc cu Robert Redford sau cu Micky Mouse, desi principiul piagetian „out of sight out of mind” a fost infirmat de o multime de studii, dintre care il amintesc, intr-o doara, pe cel al lui R. Baillargeon, “Object Permanence in Five-Month-Old Infants”.

Remus Cernea, incantat de admiratia pe care i-o port, s-a gandit sa apese pe butoanele mele sensibile pentru a-si asigura mai multi alegatori. Mi-a trimis deci ultimul CD inregistrat de Lacrimosa si un buchet de flori insotit de un biletel parfumat ce contine cateva versuri dintr-o superba melodie a formatiei The Cure:

This wonder never leaves

The time will never come to say good-bye

This tide never turns, you said

This night never falls again

These flowers will never die

I-am multumit frumos si i-am intors favoarea, laconic, cu alte versuri, din acelasi text:

This tide always turns, I said

This night always falls again

And these flowers will always die!

A facut o confuzie dragutul de Remus, stii care? Atractia dintre oameni se sedimenteaza mai putin in baza unor preferinte comune cat....ghicesti? Da, ne asociem cu cei care urasc aceleasi lucruri ca si noi. Ti se pare, nu este vorba de negativity bias aici. Daca nonconformistul meu deputat mi-ar fi spus ca o detesta pe Lady Gaga poate cine stie, m-as fi indragostit un pic asa de el...

Pinky (scuze, Steven!) mi-a propus un job. A fost placut impresionat de faptul ca o tanara din Europa de Est manifesta atata interes pentru psihologia evolutionista si mi-a propus sa il insotesc in deplasarile sale la diverse conferinte. Pentru a ma ocupa de chestiuni administrative, cum ar fi sa fac copii la xerox. Numai dupa lucrarile lui, ca el e ala desteptu' aici. I-am spulberat iluziile, anuntandu-l ca nu fac cinste stereotipurilor culturale despre femeile din Balcani. Si nici dimensiunilor ideale, selectate in scopuri evolutive. Da, faimoasa waist-to-hip ratio...

Kahneman, in schimb, mi-a trimis doar o scrisoare, fara cadou, pentru ca e zgarcit. Bine, el nu-si recunoaste avaritia, asa ca tot inventeaza auto-justificari sofisticate, cum ar fi teoria aversiunii fata de pierdere. Self-deception, normal, dar trebuie sa remarci ca face o adevarata arta din rationalizare! Mi-a spus ca prea am inceput sa cred ca tot ce zboara se mananca si ca atata psihologie evolutionista o sa-mi stea candva in gat! Cica sa fiu mai discriminativa, pentru ca Pinker, Dunbar si altii ca ei sunt de multe ori victimele unor corelatii iluzorii. Si, pentru ca ii sunt simpatica, imi recomanda sa ma feresc de conjunction fallacy, adica sa nu mai pun atatea conditii omului pe care il iubesc. Imposibil sa gasesc pe cineva care sa fie si atractiv si inteligent si inalt si cu simtul umorului si -culmea cumilor!- indragostit (de mine)!

Am primit si cea dintai cerere in casatorie. De fapt, s-ar parea ca deja sunt casatorita. Sau cel putin asa pretinde John Austin, care mi-a scris pe mail ca „I, Ion, take you, Andreea, to be my wedded wife”. E nu mai spune!! Acum eu inteleg ca el  a fost casatorit cu teoria actelor de limbaj si isi inchipuie ca poate face orice numai si numai plimbandu-si limba prin propria gura, in chipuri neasteptate, ce-i drept, dar...cineva ar trebui sa il invete si how to do things without words, but with...nu stiu, cu neuronii? Nu, nu cred ca asta am vrut sa spun! Dar ce lucruri? Eh, alea pe care ti le tot imaginezi...

Cel mai emotionant cadou l-am primit de la Leonard Cohen: poezia (nu cantecul!) „A thousand kisses deep”, care, fa-te ca nu citesti chestia asta, am senzatia ca mi-a stors si vreo doua lacrimi. Insa il banuiesc de Alzheimer pe tataie. Sau perioada lui mai mistica a lasat urme adanci. Mi-a spus ca si-a facut testamentul si ca imi lasa (asta da act de limbaj!) corpul lui sa fac ce vreau cu el!!! O Doamne dumnezeule si maicuta care m-ai facut, na ca m-am pricopsit si cu un cadavru la usa. Mie imi place cand se pune asa total la dispozitia mea, dar as fi preferat sa o faca cat este inca in viata. In fine, i-am raspuns si eu, sec (nu am talentul lui, ce sa fac?) If it be your will....Nu ai deslusit substratul pedagogico-psihologic al acestui paragraf? Sper ca daca studiezi psihologia cuplului ai invatat si despre parafilii. Care crezi ca este motivatia inconstienta din spatele necrofiliei? Dar scopul ei adaptativ?

Apropo de comportamente deviante, poftim si o mostra de tulburare de personalitate. O mai tii minte pe Claire Castillon? Aia cu insectele! Si cu testicule! De cand cu povestirea ei m-am trezit cu gandaci in bucatarie. Noroc ca nu petrec prea mult timp acolo! Mi-a trimis o scrisoare si un borcan. Redau un fragment, sa te ajute la studiul de caz: „Vorbesti despre limita dintre realitate si fictiune, insa esti departe de a intelege tot. Ai crezut ca povestirea mea „Am spus una!” era doar o alegorie sau, cel mult, o exorcizare. Te-ai inselat. Era reala! Chiar mi-am aruncat copilul pe geam si apoi am scris despre asta, manipuland asteptarile cititorilor. Lucrurile ascunse cel mai bine sunt cele aflate chiar sub nasul tau. Nimeni nu s-ar fi gandit ca as fi putut sa-mi recunosc crima cu atata dezinvoltura. Tu vrei mereu dovezi, in schimb. Uita-te in borcan!”. M-am uitat in borcan: o inima! Dupa dimensiune, pare a fi a unei fetite in varsta de trei ani. Pe eticheta scrie „Fais gaffe a ton coeur!”. Bun, astept o diagnoza si un plan de interventie. Pentru Claire, mai! Cum adica pentru mine?

Eric Berne s-a simtit ofensat de comentariile mele dispretuitoare si a incercat sa initieze o comunicare insa iar a dat-o-n bara!. A vrut sa imi sugereze mie ca el e OK si eu nu sunt OK. M-a luat cu tranzactii incrucisate si m-am enervat ingrozitor. Nu stia insa ca sunt mai directa si merg drept la tinta. I-am spus verde in fata ca sufera de scenarita cronica si ca daca nu intra repede in rolul de copil adaptat cu mine nu mai are ce discuta. Nici macar nu a epuizat lista de scenarii posibile. Na inca unul de la mine: Eu sunt OK, tu esti OK, dar universul nu este OK. OK, pisoias? Hai acum la  mama ta cea hranitoare si iubitoare sa iti dea un stroke!

O mare surpriza a venit din partea lui Helen Fisher! Mi-a oferit un cort! Daca m-am dat de gol cand am spus ca there’s some one camping in my head...L-am instalat frumos in camera unde am pus si cadoul de la Bruce. Adica l-am trimis la coada vacii. Numai ca nesuferitul nu vrea si pace! E tot in capul meu, face plimbari prin cortex, talamus, cerebel, cateodata si prin trunchi. Cel mai mult ii place in amygdala. Si are un comportament cam limbic. E betiv, m-a intoxicat cu atata dopamina. Nici nu mai stiu daca acum vorbesc eu sau el. Ptii, ce-i cu propozitiile astea scurte? Mi-am pierdut eleganta stilului si toate rudimentele de retorica. Tocmai cand ma laudase Helen: i-a placut articolul meu despre procrastinare, a ajutat-o sa predea un articol in timp util. Ma intreaba daca nu cumva eram la ovulatie cand l-am conceput, pentru ca exista niste studii despre abilitatile verbale ale femeilor. Ele sunt oricum peste cele ale barbatilor (exceptiile- the outliers- nu afecteaza media statistica pentru ca mai intai eliminam valorile extreme); dar in acea perioada a lunii depasesc orice asteptari, conferind femelei extraverte si vorbarete un avantaj reproductiv si transmitand semnale (cues) masculilor din vecinatate. Inca doua concepte de retinut de la Helen Fisher: copulatory gaze si grooming talk!

Intr-un registru mai sentimental, tanarul Werther a pierdut orice masura si imi scrie ca nu poate trai fara mine. Prezinta ideatie suicidara si toate simptomele asociate cu dragostea romantica. A facut o fixatie, este ruminativ si incapabil sa gandeasca cu sistemul 2. Plus ca merge din eroare in eroare, mecanismul trial and error fiind probabil mult prea prozaic pentru un sine atat de exaltat. Am recunoscut o greseala frecventa pe care o fac tinerii astia visători la inceputul unei relatii. Fara sa ma intrebe macar daca nu sufar cumva de acrofobie, copchilul m-a ridicat pe un piedestal si acum se uita in sus la mine fara sa observe ca i-am pus o scara la dispozitie. Partea proasta este insa ca urmeaza sa dea cu mine de pamant si mie nu imi place sa cad decat daca ma arunc singura. Ce sa fac? Nu vreau sa se omoare, suntem clarvazatori si stim deja ca acest gest iresponsabil va declansa un val de sinucideri la indigo- oamenii sunt conformisti si lipsiti de originalitate pana si cand isi iau viata! Cum sa il conving sa ne intalnim undeva pe la mijloc, nici pe piedestal dar nici in mlastina? Problem-solving, here I come! Ii voi propune sa ne facem o casuta intr-un copac; vom sta acolo amandoi pana se satura de mine si vrea inapoi. Asa, ca in cartea lui Italo Calvino, „Baronul din copaci”. Ce, credeai ca am fost degeaba la Roma?

Tot o scrisoare mi-a trimis si Roland Barthes, vrand sa-mi multumeasca pentru cuvintele mele frumoase la adresa postmodernistilor. Ingrijorat ca incep sa vad lumea printr-o pereche de ochelari roz (biasul optimismului! vezi Tali Sharot) sterpeliti din cutia milei, Roland imi recita un pasaj din cartea sa, „Fragmente dintr-un discurs indragostit” despre...ochelarii negri:

„Sa ne inchipuim, deci, ca am plans, din cauza cine stie carui incident de care celalalt nici macar nu si-a dat seama (a plange face parte din indeletnicirile normale ale trupului indragostit) si ca, pentru ca sa nu se vada nimic, imi acopar ochii inlacrimati cu ochelari negri (ce frumos exemplu de negare: a-ti acoperi ochii pentru a nu fi vazut). Intentia acestui gest este calculata: vreau sa pastrez avantajul moral al stoicismului, al „demnitatii”, dar, in acelasi timp, in mod contradictoriu, provoc dulcea intrebare („Dar ce se-ntampla cu tine?); vreau sa fiu in chiar aceeasi clipa copil si adult. Si pentru aceasta, joc, risc: caci intotdeauna este posibil ca celalalt sa nu intrebe nimic despre acesti neobisnuiti ochelari negri si sa nu vada, din pacate, in aceasta nici un semn”.

Si multe, multe alte cadouri fantasmagorice, inclusiv un curcubeu demistificat de la Richard Dawkins si o pisica pe jumatate decedata, atinsa de rigor mortis, de la un fizician al carui sadism nu poate decat sa ma oripileze. Noroc cu declaratia de dragoste primita de la Gabriel Liiceanu, pe care nici macar nu l-am mentionat pana acum pentru ca despre lucrurile cu adevarat importante nu am stiut niciodata sa vorbesc. As vrea sa ii trimit si eu o scrisoare, insa nu mi-a lasat nicio adresa, probabil ii este frica de intalnirea cu o necunoscuta. Se intampla cumva sa stii tu unde il gasesc?

Consider ca ti-am oferit si astazi o mica portie de psihologie sau food-for thought . Prevad ca metodele mele revolutionare vor face senzatie si vor ocupa un loc aparte in noua generatie a manualelor de pedagogie (americane). Cred in potentialul de auto-actualizare al fiintei umane. Cu putin ajutor din exterior, fireste! Si ma inscriu pe filiera non-directiva a lui Carl Rogers, empaticul si autenticul dascal si psihoterapeut. Promovez, asa cum pot si eu, invatamantul centrat, umilitor de obsesiv, pe elev. Adica pe tine.

Homo Sapiens Sapiens la homeopat

Un cititor bizar de vigilent mi-a scris azi sa imi atraga atentia ca nu am revenit cu o informatie pe care am promis-o inca de la prima postare. Cica am afirmat ca aparitia unei carti la o editura romaneasca ma lasase literalmente cu gura cascata. 

Uf, ce bine ca nu m-a intrebat ce mai fac Harold si Erica, ca nu as fi stiut ce sa raspund, ba chiar i-as fi trimis si un mail plin de vitriol.   Ce sa faca? Si ei ca oamenii normali, nu? Ne putem imagina...

Care era insa cartea cu pricina? O clipa, sa accesez sertarul mental potrivit. Ceva cu psihoterapie si homo...nu, am gresit raftul! Hermafroditi? Hominoizi? Homo erectus? As vrea eu! Homo floresiensis? Nu, multumesc, nu vreau flori! Homo heidelbergensis? Hmm.... suna filosofic, poate maine! Nu mai stiu! Cred ca aerul Romei e de vina...nu-mi prieste! Apa astora nu ma ajuta la memorie...a palpait acum un bec dar s-a stins la loc, descurajat!

In orice caz, ideea era sa nu o citesti! De ce? Pentru ca si Steve Jobs ar fi avut sanse mari sa isi prelungeasca viata daca nu ar fi amanat tratamentul noua luni, timp in care a apelat la remediile medicinii alternative. Mi-e teama ca ai putea sa faci aceeasi greseala. 

Ma revolta ideea ca homeopatia poate fi asociata cu psihoterapia cognitiv-comportamentala. Apoi ma gandesc mai bine si nu mi se mai pare surprinzator. De multe ori sunt comparabile ca efect. 

Ai probleme cu bila? (Cu fierea!) Inseamna ca nu iti gestionezi bine furia. Asta este, cica, o explicatie psihologica. Urmeaza un tratament homeopat: Nux vomica!  Sa nu-ti vina sa iei acum un spargator de nuci ca sa nu te mai chinui cu ciocanul? Il poti folosi chiar impotriva lui Ceaikovski, daca prietana ta tot insista sa o insotesti la un spectacol de balet. Pe care nu vrei sa il vezi!

De la Ballentines putere

Vrei sa te insori. Ai realizat asta de dimineata, cand te-ai uitat in sifonier si nu ai gasit nicio camasa calcata. Nici macar o helanca mai de Doamne-ajuta. Singurele haine spalate sunt intr-o valiza pe care aveai de gand sa o dai de pomana, plina cu toalele tale din liceu, de cand te prindea dimineata prin Rockoteca. Cum te prezinti tu azi, stimabilul si temutul CEO, la corporatie, imbracat intr-un tricou negru si mulat (deh, te-ai lasat si de tenis intre timp), inscriptionat cu poza lui Nick Cave si pe care scrie, cu litere gotice, „There’s a dead man in my bed”?

Urmatorul gand a fost ca nu strica o mana de femeie la casa omului. Asa ca te-ai dus la vecina de sus, despre care aveai informatii sigure ca nu are nicio relatie stabila. In plus, iti facusesi si o idee despre ce este in stare in pat, intrucat avea prostul obicei sa te trezeasca sambata noapte, cand se intorcea din club cu cate unu’, intr-un concert cum nu iti auzisera urechile in toate Rockotecile din tinerete. Ai urcat deci la ea si i-ai cerut mana. Ea ti-a tratit usa-n nas, dar ti-a aruncat manusa. Pe geam. Te-ai uitat care era: Stanga! Ai zambit cand ti-ai amintit ca exista oameni de stiinta care, din lipsa de ocupatie (si de altele), au studiat fenomenul uimitor al dezintegrarii perechilor de manusi. Mai precis, John Trinkhaus, distins profesor la Universitatea din New York, a urmarit timp de zece ani care dintre cele doua manusi disparea mai des si de ce! Rezultatele le-a publicat in Psychological Reports (peer review?), sub titlul  „Gloves as Vanishing Personal ‘Stuff’: An Informal Look”. Prin jocul haotic al conexiunilor tale neuronale, te-ai gandit automat la mine.

Si atunci m-ai sunat. Normal ca nu pentru a ma cere in casatorie, ce gluma buna! Nici pomeneala! Mi-ai cerut expertiza psihologica.

Tu: - Andreea, ajuta-ma! Tu m-ai scos mereu din belele. Datorita tie sunt inca in viata si nu m-am spanzurat acum doisprezece ani cand m-a parasit aia al carei nume nici nu vreau sa il rostesc. Ai avut inspiratia sa imi explici fenomenul de adaptare hedonica si m-ai convins sa astept rabdator pana imi va trece „pasa proasta”. Tot tu mi-ai atras atentia ca Ramona ma insela. Ti-am zis ca nu stiu cum as putea fi sigur si tu mi-ai trimis pe mail un studiu al lui Robin Barker. I-am masurat flowback-ul si toate dubiile mi s-au spulberat. Apoi in viata mea a aparut Sabrina pe care o minteam tot timpul. Ai stat langa mine cat am citit articolul lui Tim Cole, „Lying to the one you love” si mi-ai explicat ca e posibil sa am cateva trasaturi accentuate de personalitate din nu stiu care cluster. Ideea era ca evitam intimitatea si formasem un atasament anxios pe care incercam sa il reprim printr-un veritabil cult al independentei. Din fericire te-ai razgandit doua zile mai tarziu, cand ai vazut ca teoria atasamentului nu a fost niciodata validata stiintific. Acum te implor din nou sa ma ajuti. Trebuie sa gasesc o nevastuica care sa imi calce hainele si sa-mi aduca papucii cand vin de la munca, ca asa am vazut eu la mamita acasa. In rest nu stiu ce mai vreau de la ea, dar ma bazez pe tine ca imi vei spune ce calitati ar fi bine sa mai detina preafericita.

Eu: Cum sa nu! Cu mare placere! Crezi ca as putea sa nu iti intind un deget? Cu conditia, fireste, sa nu imi iei toata mana. Stii de ce te ajut? Tocmai pentru ca acum doisprezece ani ti-am acordat prima favoare. Da, cand ti-am scos streangul din jurul gatului si ti-am spus sa termini cu prostiile. Te-am asigurat ca in cateva luni te vei simti deja mai bine si ti-am jurat ca, daca nu fi asa, te eviscerez cu mana mea, iti scot intestinele si te spanzur eu ca sa te scap de grija si de pacat. Ai vazut ca am avut dreptate? Si asa s-a instalat efectul Benjamin Franklin: nu te cunosteam eu prea bine atunci, dar faptul ca m-am obosit sa iti salvez viata trebuia sa insemne ceva. Nu puteai fi un oarecare, a fost nevoie sa ma conving ca meritai atentia mea! Asa ca de atunci iti tot salvez pielea si iti masor reactia electrodermala, te scot din bucluc si te feresc de balamuc, pun acatiste sa fii sanatos si dau toate ceasurile din lume in urma ca sa nu observe seful tau cum intarzii sistematic la munca. Stiu ca la un moment dat m-ai acuzat ca ma comport precum profesorul LaPierre, cel care, in 1934, a calatorit 10.000 de mile impreuna cu un cuplu de chinezi. I-a cazat in 66 de hoteluri si i-a dus in 184 de restaurante, totul cu un scop foarte pragmatic si precis, desi el spune ca era prieten cu cei doi si doar s-a intamplat sa ii vina mai tarziu ideea unui experiment: un studiu despre relatia dintre atitiduni si comportamentul asteptat. Ideea era ca proprietarii de hotel si restaurant una afirmau in chestionare (ca nu primesc chinezi) si alta faceau (ii primeau si erau chiar foarte amabili cu ei).  Stii studiul, nu mai insist. Asa ca nu te mai mira ca nu sunt cel mai mare fan al testelor clasice de personalitate. Desi ma amuza sa le completez.

Tu: Andreea! Bati campii! Lasa chinezii acum ca simt cum mi se ridica sangele la cap si parca vad ca deseara iti aduc la usa o valiza plina de maruntaie asiatice! Vreau sa ma insor cu o romanca! Daca am chef de exotisme practic turismul sexual si am rezolvat problema. Dar, intreb acum, un pic turmentat de excursul tau oriental, EU CU CINE MA INSOR? Nu ma zgudui ca ametesc! Si am inceput sa si sughit!

Eu: Lasa totul in seama mea! In primul rand, calcatul camasilor e doar un pretext. Intre noi fie vorba, am o prietena care o singura data a incercat sa calce un tricou, dupa care a decretat ca ea si fierul incins nu se potrivesc decat, à la rigueur, intr-o atingere directa, fara intermediari din material sintetic. Tu de fapt ai nevoie sa te reproduci, dar nu esti constient de motivatia reala, asa ca iti gasesti motive. Justificari. Genele tale vor un nou recipient.

Tu: Pai cum, genele astea sunt constiente, au un scop?

Eu: Nu mai, de ce cauti nod in papura? Vorba vine! Nici bobocul de trandafir nu isi propune constient sa infloreasca, si totusi o face. Asa si genele! Toate astea in timp ce tu iti inchipui ca vrei doar camasi calcate!

Tu: Poate vreau sa ma indragostesc…

Eu: Exclus! Sa fim seriosi, ai uitat ce ai spus cu gura ta acum ceva timp? Tu nu ai mai fost indragostit cu adevarat de vreo 12 ani, de la Nenumita! Dupa aia doar ai raspuns, usor condescendent, atunci cand se indragostea cate o fatuca, asa, pur si simplu, de tine. Si bine ai facut, de altfel! Nu dragoste romantica iti trebuie! Tii minte tipologia relatiilor amoroase a lui Sternberg? Companionate love, asta vom cauta. Fara pasiune ca oricum se duce! Unde sa-ti gasesc eu tie o femeie de care sa te indragostesti daca in 12 ani nu ai simtit asa ceva pentru nimeni? A, dar mai intai vreau sa stiu unde te situezi in clasificarea realizata de Helen Fisher! Ca sa stiu daca are rost sa iti prezint o exploratoare-negociatoare.

Tu: In ritmul asta imbatranesc, zi odata ce sa fac!

Eu: Ho ca e cel mai usor lucru, cu conditia sa procedezi inteligent. Dam anunt la ziar. Si pe sentimente.ro. Tu cauti o femeie tanara, sanatoasa, fertila si buna gospodina. Deci scriem ca vrem o fata de maxim 25 de ani, cu toate analizele medicale la zi si ceva teste genetice pe deasupra. Imi trebuie mie ca sa fac niste predictii si o analiza a riscurilor. Presupun ca nu vrei sa-ti faca un cancer la san in 10 ani si sa ramai iar fara camasi calcate. Neaparat un test pentru genele  BRCA1 si BRCA 2! In functie de analizele genetice iti voi spune care are sansele cele mai mari sa iti faca un copil sanatos. Apoi, le cerem sa vina la intalnire cu o prajitura facuta de ele. Am bifat si calitatile domestice. Le chemi la un speed dating si le dai testul matricilor progresive Raven, care masoara inteligenta fluida. Cea cristalizata nu e importanta pentru ca e determinata de expunerea la cultura, deci nu prezinta valoare in termeni de heritabilitate.

Tu: Suna bine. Esti minunata!

Eu: Lasa astea, pastreaza-le pentru respectiva. Mai este o calitate extrem de importanta, a carei lipsa ar periclita insasi ratiunea ta de a trai! Femeia aia neaparat trebuie sa fie credincioasa. Fidela! Ca sa faca plozi cu tine nu cu vecinu’!

Tu: Da mai, Andreea, corect! Insa stii ca, daca ar fi sa le intreb, una nu mi-ar spune ca si-a inselat vreodata partenerul sau ca nu este fidela. Din pacate voi afla pe parcurs. Aici pana si tu trebuie sa iti recunosti limitele. Nu poti prezice comportamentul tradator!

Eu: Don’t you ever tell me what I can’t do! Ba uite ca pot! Stii cum facem? Folosim intertextualitatea!

Tu: E prima data cand aud cuvantul asta! Ce inseamna?

Eu: Nu conteaza, iar vrei sa stii tu tot! Pur si simplu le intrebi ce parere au despre Anna Karenina!

Tu: Hmm…Nu stiu ce urmaresti dar cumva simt ca ai dreptate. Si ce ar trebui ele sa raspunda?

Eu: Sunt mai multe variante! Le vom ierarhiza in functie de niste criterii evidente. Ma astept sa primesti urmatoarele raspunsuri:

R1: „Mi-a placut de ea! Si nu am inteles de ce femeia aceea atat de frumoasa, inteligenta, culta, voluntara si curajoasa ar fi ales sa se sinucida dupa ce infruntase intreaga societate si isi parasise sotul”. 

Cuvintele astea vorbesc de la sine, nu mai ai nevoie de interpretarea mea! Mai are si tupeul sa o spuna asa, dezinvolt! Evident ca nu o iei de nevasta! Deja ti-a spus ce te asteapta. Insa poti sa i-o tragi de cateva ori, fara obligatii. Nu cred ca va alerga dupa tine cu navodul!

R2: “Dumnezeule sfant, femeia aia a mers din pacat in pacat! Cum sa se uite la un alt barbat si sa-si lase ea copilul si sotul pentru o nebunie de moment? I-a luat mintile Necuratul! Dar uite ca s-a intors roata trenului peste ea! Sa ma ierte Dumnezeu, dar unii merita ce li se intampla!”

Mda, in lipsa de altceva merge sa te insori cu asta! Va trai virtuos urmand sfintele porunci si cred ca o vei putea convinge sa faca absolut orice. Iar copiii vor fi sigur ai tai. Cel putin cata vreme nu iti spune ca i-a facut cu Sfantul Duh!

R3: „Anna? Pai cred ca Dostoyevski a scris acest roman de moravuri pentru a atrage atentia asupra degradarii societatii rusesti. Insa mi-ar placea sa vorbim maine pe larg despre asta.”

Draga, l-ai prins pe Dumnezeu de un membru! Ea e femeia care iti va fi sotie. Te iubeste. E in limba dupa tine. Nu stie prea multe, saracuta, incurca borcanele, filmele si textele, insa este clar ca vrea sa te impresioneze, asa ca deseara se apuca sa caute informatii pentru ca maine sa te dea pe spate! E in stare sa citeasca ambele volume in noaptea asta doar ca sa vezi ce desteapta e si sa o alegi pe ea! Of, sa nu o faci sa sufere! Nu iti va cere socoteala, dar sunt convinsa ca i-ai frange inima!

R4: „Anna Carmina? Stiu ca a iesit filmul la Mall…E comedie romantica, sufletel?”

Hahaha…Stiu ca ti-am zis ca numai inteligenta fluida conteaza, insa asa ceva e prea de tot! Desi ar putea fi nostim…va raspunde, fara sa vrea, nevoii tale de a te amuza! Insoara-te cu ea doar daca nucleotidele ei au format clona perfecta a lui Vivien Leigh! Scuze, dragule, am uitat ca o preferi pe Marylin! Hahaha….

Gata, ti-am gasit si nevasta! De aici incolo va descurcati amandoi, sper sa nu ma chemi pe mine si cand vrei sa faci copii!

Tu: Multumesc! Dintr-odata viitorul pare luminos. Datorita tie! Ai facut ordine in haosul asta ce domnea in jurul meu! Ca o furnicuta! Bine ca nu esti rosie, ca te-as fuma! Tu mi-ai spus ca in Dubai tinerii fumeaza furnici rosii in loc de marijuana?

Eu: Lasati! Fumeaza-ti curtezanele! Vaaaai! Era sa uit! Nu se poate asa ceva, iar mi-a slabit memoria! Abia ce se chinuise un profesionist sa-mi planteze niste puieti de neuroni in padurea cerebrala! Cica sa ne cultivam gradina!

Tu: Ce-ai uitat, draga? Sa bagi datele in tabel?

Eu: Ma ironizezi sau cum? Mai era un posibil raspuns la testul de fidelitate:

R5: „Anna Karenina? Vrei sa stii parerea mea despre faptul ca si-a inselat sotul si apoi s-a sinucis? Sa le luam pe rand. Infidelitatea. Daca e sa judecam dupa imperativele kantiene, Anna nu ar fi trebuit niciodata sa minta. La fel spune si tipul ala frumusel, unchiul Sam. Pe de alta parte, fidelitatea este un construct social si in nici un caz o tendinta naturala a fiintei umane. Rousseau este de parere ca societatea este cea care  il transforma pe om intr-un animal egoist si lipsit de compasiune care nu mai stie ce inseamna simplitatea. Ca sa simplificam, sunt cinci teorii majore despre fidelitate….”

Eh, ce zici? Simt ca un pic acolo, olecuta, iti cam place de tipa asta! O gasesti simpatica…asa-i? Nu am auzit! Si, din cate vad, s-ar putea sa nu ii fii nici tu indiferent! Nu ti se pare insa obositoare? Te-ai gandit cum va reactiona cand ii vei marturisi ca nu ai citit „Fiinta si timp”? Ah, mizezi pe faptul ca ai reusit sa termini „Fiinta si neantul”? Stai ca m-a blocat pana si pe mine! Nu mai stiu ce sfat sa iti dau. Cred ca ai o sansa cu ea daca intelegi filosofia vointei la Nietzsche si o anumita dialectica hegeliana. Asta daca nu cumva braveaza de teama ca ii dai extemporal la anatomia creierului. Da’ ce i-ai facut mai, de ai speriat-o in halul asta?

Tu: Nuu…acum vorbesti ca sa nu adormi! Unde sa intalnesc eu femei atat de ciudate? Nici nu cred ca e reala. Iar daca este, tant pis pour elle! Ai pus punctul pe I, eu am uitat cum e sa simti fluturi in stomac. Mai ales de cand mi-a explicat cineva ca dragostea romantica e un truc de care se folosesc genele pentru a ne convinge sa ne reproducem. Hai ca plec sa dau anuntul. Multumesc mult, te sun de acolo daca nu ma descurc. Auzi, dar tu ce faci in seara asta?

Eu: Nu stiu. Scriu!

Tu: Despre ce?

Eu: Despre reactiile alergice ale patrunjelului la puful de papadie!

 

Din putul gandirii, conectat la fantana tineretii.

Am ajuns la Roma. Primul lucru pe care l-am facut a fost sa arunc un banut in Fontana di Trevi si sa imi pun o dorinta. Nici pomeneala de gandire magica aici. Doar rezultatul unui calcul pragmatic sau hedonic, cum l-ar numi Jeremy Bentham. Ce, pariul (lui) Pascal? Fii serios, rar am auzit prostii mai mare decat asta. Desi in „Pensées” mi-a dezvaluit si o alta fateta, de care era cat pe ce sa ma indragostesc. M-am oprit la timp, evident! «Les hommes, n'ayant pu guérir la mort, la misère, l'ignorance, se sont avisés pour se rendre heureux de n'y point penser. »

Cu ce te vrajeam? A, cu banutul, cu ce altceva poti sa impresionezi oamenii in aceste timpuri cand „seceta a ucis orice boare de vant”? Ptii, acum aflu ca in Bucuresti ploua! „Pasesc ca pe-o alta/ Planeta, imensa, straina si grea”. Scuze, era din alt text!

Faptul ca eu ma concentrez pe nevoile mele si selectez una singura din magma aia de trairi nedefinite si infricosatoare demonstreaza in primul rand ca am pus biciul pe functiile executive si sunt capabila de prioritizare. Ca sa nu mai spun ca tot e bine ca am dorinte, deci nu traversez un episod depresiv major si nu sunt chiar atat de blazata si de dezabuzata incat sa ma gandesc ca nimic nu mai conteaza cata vreme pot sa mor oricand, de exemplu maine, daca se prabuseste avionul la intoarcere. Si nu ma multumesc doar sa imi doresc, sa fantasmez, sa visez cu ochii deschisi. Nu, dom’le, sunt proactiva si profund implicata in viata mea, ok? Varata acolo pana-n gat! Nici nu-mi mai vad capul de atatea proiecte! Auzi, dar cum faci sa iti vezi capul de fapt?

Nu astept sa vina cineva si sa-mi puna bani in sutien. Pardon, in fantana mai! Ah, fantana, asa ii spune acum? Sa stii ca nu esti amuzant cand faci glume perverse! Nu, nu e nici "Fontaine", opera aia de arta a lui Duchamp despre care ti-am vorbit in weekend. Chiar daca tu crezi ca puteam la fel de bine sa arunc banii in toaleta si sa trag apa dupa ei! (Ai vazut Der siebente Kontinent al lui Haneke?) Nu ai pic de sensibilitate, pesemne l-ai sarit pe Eliade, si atat de frumos povesteste el despre ritualuri. "Un labirint este uneori apărarea magică a unui centru, a unei bogăţii, a unui înţeles. Pătrunderea în el poate fi un ritual iniţiatic. Acest simbolism este modelul oricărei existenţe care trecând prin numeroase încercări înaintează spre propriul său centru, spre sine însuşi..."

Ce inseamna deci ca am aruncat un ban in fantana? Am actionat! Am invins inertia si mi-am manisfestat vointa (willpower, vezi Baumeister!). In termeni nietzscheeni, daca preferi. Iar acest mic pas poate fi doar inceputul unei strategii pe termen lung bine gandite, cu obiective principale si secundare riguros delimitate. Crede-ma ca nu mi-a luat nici macar 30 de secunde sa fac treaba asta.

Incearca si tu! Asta este deal-ul meu de azi. Scrie-mi pe mail si iti voi spune in ce fantana sa arunci banii la noapte, la orele 03.30! Obligatoriu sa nu avem martori, chestia asta va fi doar intre mine si tine! Inca ceva: nu fi zgarcit! Nu pentru ca am trai intr-o lume dreapta (just-world theory) in care universul iti restituie inzecit ce ai dat. (Apropo, ce dreptate sau reciprocitate vezi tu aici, ca mie imi miroase a inechitate? A, universul ti-e prieten si te iubeste neconditionat. Deocamdata se face ca nu vede ca il inseli, insa nu te juca cu focul: pariu ca la un moment dat se enerveaza si-ti trage una de nu te mai ridica din groapa nici macar profanatorii de morminte? Nu, nu este inteligent si nu l-a invatat nimeni teoria jocurilor! Si mai e si dislexic, daca vrei sa stii!) Atunci de ce sa investesti o suma atat de mare? (te asigur ca „investitie” se numeste ceea ce vei face- in viitorul, evolutia si dezvoltarea ta!) De ce un asemenea sacrificiu iti creste rapid sansele de a-ti vedea visele devenind realitate? Crezi ca e ceva legat de asteptari si de o disonanta cognitiva potentata, in acest caz, si de aversiunea fata de pierdere? Nu stiu nici eu de ce, dar iti garantez ca functioneaza. Poate pentru ca suntem niste fiinte ciudate si biasate care privesc cu circumspectie lucrurile obtinute prea usor. Asa ca mergi la banca, lichideaza-ti conturile si asteapta instructiunile din mail. Nu uita sa incluzi si dorinta. Imi place la nebunie cand oamenii imi impartasesc fanteziile lor si au incredere in mine ca le voi face sa devina realitate. Insa trebuie sa mai stii ceva: Nu iti voi indeplini dorinta imediat. Din acelasi motiv expus mai sus. Va trebui sa ai putina rabdare. Sau mai multa, ramane de vazut. Orice ar fi, sa nu disperi nici macar cand ai impresia ca in loc sa se apropie, visul tau frumos se departeaza. Doar ti se pare, iti testez autocontrolul. Nu, asta nu inseamna deloc ca fac experimente pe tine. Si nici nu as avea tupeul sa afirm ca maretele tale idealuri nu sunt cu nimic mai presus de niste marshmallows amarate. Te multumesti si cu niste firimituri? Vezi ca ti-am lasat cateva in Intercontinental, la etajul al-18-lea. Am incredere ca te vei comporta inteligent, nu ca femeia care s-a sinucis in aceasta dimineata.

Arrivederci, am intalnire cu Preasfintia Sa. La Vatican. Ii voi indeplini o dorinta refulata fara sa ii cer un banut. Imi este suficient faptul ca l-am repus in contact cu natura sa adevarata. Aia divina, desigur. Ce, ai inteles altceva? Animalule! Vezi prosopul asta rosu sau trebuie sa-ti fac un desen? Take a bow...Urmeaza alte Bedtime stories. Intre timp, aprofundeaza aspectele ce tin de psihologie. Le-am bolduit sa fiu sigura ca le vezi. Pentru ca mi-e drag de tine si nu stiu ce sa mai inventez ca sa iti fac procesul de invatare mai atractiv. Bine, mai am cateva idei...nu seaca izvorul meu asa de repede. "Ciuturile scot din fantana namol"....

Articol de psihologie clinica 3

Gata, a plecat si avionul. Urmareste stirile ca sa vezi daca m-am prabusit cu zborul asta sau ramane pe data viitoare. Exagerez, stiu, doar l-am citit pe Kahneman. Am inteles foarte bine ce este euristica disponibilitatii. Normal ca cele mai multe accidente sunt cele de masina, insa de fiecare data candpica un avion toate televiziunile se intrec in a difuza, in exclusivitate, cele mai socante imagini cu putinta. Nu am motive reale sa ma tem. Simt totusi cum se apropie un atac de panica. Imi aduc aminte si de efectul Werther. Ieri s-a sinucis o vedeta pop cunoscuta in toata lumea. Sper din toata inima ca pilotul avionului meu are o viata fericita si este lipsit de antecedente heredocolaterale. Nu intelegi? Pune mana si citeste o carte de psihologie sociala: David Phillips a descoperit ca, dupa o sinucidere mediatizata, in lume au loc mai multe accidente de avion decat se intampla in mod normal. Copycat suicides. Iti vine sa crezi ca unii oameni empatizeaza inca, in secolul nostru, cu suferintele unui tanar idealist pe care vechea noastra cunostinta, Goethe, l-a pus sa isi traga un glont in cap si s-a uitat apoi la el cum se agonizeaza douasprezece ore inainte sa moara de-a binelea?   

Ce sa fac, ce sa fac? Nu mai am aer. Am o idee! Iti voi scrie tie. Nu de alta, dar ma gandesc ca mi-ar putea distrage atentia. Si mai afli si tu cate ceva despre psihologie.

Unde ramasesem? Matrioska, mise en abyme, povestiri in rama, intertextualitate! Alta gaselnita literara! Specifica mai ales postmodernismului, care vede intreaga lume ca pe o colectie de texte. Semnificatia unui text nu rezulta exclusiv din acesta, ci deriva din multe alte texte, pe de o parte, si din interactiunea lor cu asteptarile, cu nivelul de cunostinte si cu abilitatile de decodare si interpretare ale cititorului. Cati cititori atatea texte, ar spune postructuralistii, intelegand faptul ca un discurs nu este un fragment incremenit si de sine-statator, ci o constructie activa, fluida, proteica. Julia Kristeva afirma ca notiunea de intertextualitate o inlocuieste de fapt pe cea de intersubiectivitate pentru ca sensul nu se transmite direct de la scriitor la cititor, ci este filtrat si mediat de anumite coduri pe care cei doi comunicatori le-au imprumutat din alte texte. Roland Barthes sustine si el ideea ca semnificatia nu se afla intr-un singur text, ci este produsa de cititor in relatia sa cu textul respectiv, dar si cu o complexa retea de texte suplimentare, reactualizate in procesul citirii. Astfel, pana si Noul Testament apeleaza la intertextualitate, prin simplul fapt ca are multiple referinte la Vechiul Testament. Ti-am zis eu ca are legatura cu povestirile in rama!

Iar nu vezi legaturile? In ce registru iti vorbeste clientul tau? Foloseste tot timpul termeni biblici, se invinovateste de tot felul de pacate si cum ii scapa „naiba” zice repede un „Doamne iarta-ma!”? Intelegi deja mai bine cum vede lumea si poti face chiar niste predictii: ce parere  crezi ca are despre avort? si, mai ales, de ce este impotriva? pentru ca este contrar cuvantului lui Dumnezeu sau pentru ca s-a gandit indelung la faptul ca, in definitiv, refuzi unei posibile fiinte (irepetabile!) sansa la viata? Sau e o credincioasa mai moderna cu cateva avorturi la activ, deci si-a ajustat treptat convingerile si acum crede ca Biserica a ramas in urma, insa Dumnezeu a inteles-o si a iertat-o?

Ce limbaj senzorial foloseste? Ca sa nu creada NLP-istii ca sunt tufa de Venetia in ceea ce priveste tehnicile lor, iti sugerez (nu te programez) sa fii atent daca clientul prefera predicatele si expresiile din registrul vizual („vad ce vrei sa spui”, „sunt cam in ceata”, „nu disting prea bine”, „sunt orbit”, „lumineaza-ma si pe mine”), auditiv(„suntem pe aceeasi lungime de unda”, „imi suna cunoscut”, „nu-mi cred urechilor”, „mi-a ajuns si mie la ureche”, „auzi, mai?”) sau kinestezic („simt ca stii”, „tatonez terenul”, „ma doare ca nu ai inteles”, „ai pus degetul pe rana”, „ti-ai batut singur cuie in talpa”). Limbajul senzorial al clientului cica reflecta lumea experientelor sale si il ajuta pe terapeut sa inteleaga felul in care isi structureaza acesta reprezentarile si trairile. Ideal ar fi sa ii vorbesti pe aceeasi limba, folosind aceleasi texte, deci daca el iti spune „Nu-mi cred ochilor” replica „Vad o solutie: mergem la Optinova sa te ajute un specialist sa deschizi ochii!” este mult mai potrivita decat „Vai, dar ce-mi aud urechile! Aceste cuvinte ne doare”.

Eric Berne si-a bagat nasul in scenariile de viata ale pacientilor si a descoperit niscaiva corelatii intre acestea si povestile lor preferate din copilarie. Scufita Rosie ar reprezenta, de exemplu, un scenariu de invins, de tip „N-ai voie”. Cenusareasa se joaca de-a „Prinde-ma”, „Am un secret” si, in final, de-a „Acum ne spune!”, in timp ce printul, spune Eric Berne, e cam lent in reactii: „isi lasa iubita sa-i scape din maini de doua ori la rand fara sa reuseasca sa-si faca o idee cine e.  Pe urma, cand ea fuge, nu izbuteste s-o prinda din urma, cu toate ca ea schioapata, avand doar un pantof. In loc sa porneasca el insusi sa o caute, isi trimite un prieten sa faca treaba in locul lui”. Hihi, tranzactionalistii astia spun lucruri trasnite. La ce treaba se refera oare domnul Berne? Stii de ce nu rezonez eu senzorial cu dumnealui? Pentru ca nu mi se pare deloc ca asta ar fi singura sau cea mai buna interpretare a basmului. De altfel, Colette Dowling are o cu totul alta abordare si vorbeste de un complex al Cenusaresei, in sensul ca aceasta este departe de a imbratisa scenariul de invingator pe care i l-a atribuit Berne. Cenusaresei ii este frica sa fie independenta, astfel incat prefera relatii disfunctionale in care altcineva se ocupa de nevoile si dorintele ei, iar ea sta pasiva si asteapta.  Pe cine sa crezi, cu atatea intertextualitati? Iti spun eu pe cine! Pe client. Inainte sa te repezi mecanic la un manual de AT vezi cum interpreteaza fata aia de langa tine povestea Cenusaresei. Poate ca singura ei curiozitate este de ce firma era blestematul ala de pantof care a starnit toata tevatura asta. Era cusut cu diamante sau cum? Daca i-a placut „Alba-ca-Zapada” nu te grabi sa o banuiesti de nimfomanie; mai ciudat este insa ca prefera piticii cand majoritatea studiilor indica faptul ca barbatii inalti au un avantaj reproductiv fata de aia scunzi.

Vad, aud si simt ca ai integrat conceptul de intertextualitate. Iti mai vand un pont: cu cat vei citi mai mult, cu atat vei avea la dispozitie mai multe texte care sa iti ofere parghii, conexiuni, indicii, asociatii, idei.

Si acum partea aplicativa. Ai o clienta. O cheama Clara. Iata ce iti spune:

- „Cand l-am cunoscut pe sotul meu, mi-a promis o viata frumoasa. Ne placea mult să calatorim, de altfel ne intalniserăm în Iran în timp ce eu cumparam un covor. O gluma oarecare despre un covor zburator i-a permis sotului meu sa se laude mai tarziu fata de prieteni ca ma sedusese gratie umorului sau. De felul meu nu sunt prea fricoasa. De altfel, barbatii au apreciat intotdeauna placiditatea mea. Pot fi dusa oriunde, ma adaptez temperaturilor si oamenilor, mereu în ton, în ritm, un adevarat cameleon. Am si locuit in strainatate, dusi de schimbarile de slujba ale sotului meu si, de fiecare dată, mi-am gasit locul cu placere. Eu nu am o slujba platita, nici caine, tocmai ca sa fiu mereu la dispozitia lui. Singurul domeniu in care nu l-am urmat, o recunosc de bunavoie - nu judec pe nimeni, doar recunosc-, este dorinta lui de a avea copii. Cand mi-a propus să facem unul, mi-a cazut cerul pe cap, am ras chiar, crezand ca glumeste. O vreme nu a mai adus vorba, dar fierbea la foc mic. Statea îndelung, ca o fata, in fata magazinelor cu carucioare de copii şi suradea tamp copilasilor care se agitau în bratele tatilor lor. Nu stiu daca a fost vorba despre instinctul de conservare; m-am temut sa nu-i faca alta copiii pe care si-i dorea, asa ca am acceptat sa devin mama, dar am negociat. L-am prevenit ca nu voi avea decât unul. A avut aerul ca se mira, dar asta era, am acceptat din dragoste pentru el, cu conditia să avem o fată. O sa ma atasez pana la urma de ea si, daca nu, se va multumi cu o afectiune distanta. Sotul meu era in al noualea cer, am rămas repede insarcinata, m-a tratat ca pe o regina fara sa astepte sa-mi creasca burta. Am făcut o ecografie si mi s-a spus ca voi avea gemene. Am intrebat imediat daca erau siameze; imi repugna ideea de a avea doi copii uniti la umăr, picior sau splina. Eu si sotul meu eram frumosi, prin urmare nu ne vedeam ducand o asa povara, cu atat mai mult cu cat pe el, prea puţin indemanatic cum era, nu-l vedeam mesterind cu una cu doua un carucior si un patut la dimensiunile necesare. Cu toate aceste maruntisuri zilnice în gand, i-am propus medicului, ce-i drept putin cam abrupt, sa suprimam una. Medicul m-a asigurat ca gemenii si siamezii nu suferă comparatie. Consternat, mi-a explicat cu grija diferenta. Copiii nu sunt specialitatea mea, dar era cat pe ce să devina. Va puteti imagina? O femeie de aproape patruzeci de ani obligata sa faca fata zi si noapte unui cuplu de plangacioase? Pana si sotul meu, care trece drept un sfant, le-a făcut pisacioase, nu ca parasc, dar tin sa precizez ca turnatorul nu e nici el un sfant. Două fete, ce chestie, si ce nebunie sa ti le imaginezi facand tot soiul de trasnai la adolescenta! Au crescut frumos, lumea le privea pe strada, mi se puneau întrebari de-a dreptul tampite, raspundeam aiurea. Doar nu era sa le povestesc acum in ce ordine se nascusera, nici daca ma duruse, de altfel habar n-aveam, dormeam atunci. Si apoi mi-a trebuit o groaza de timp sa le deosebesc una de alta. Am gasit o smecherie, dupa batatura de la degetul pe care si-l sugeau. Din fericire, una-si sugea un deget de la mana dreapta, cealalta de la stanga, or, cea care-si sugea degetul de la dreapta avea un D in prenume. Va scutesc de amanuntele din prima copilarie, dar va dati seama ca doua era prea mult.

La trei ani, a trebuit sa le ducem pentru prima oara la gradinita. Pana atunci, ne descurcaseram cu berlina sotului meu, dar isi gasise exact ziua aceea ca sa plece în deplasare, pe bune! Eu am pregatit fetele, se sculasera de la sase dimineaţa, erau în culmea agitatiei la gandul ca aveau sa-si atarne ghiozdanul in spate, isi schimbaseră rochiile si se certau din pricina unei bentite, am fost nevoita sa o rup in doua ca sa termine. Au început sa planga, au refuzat sa manance, sa se imbrace, sa mearga la masina. M-am batut cu cea cu D care se agata de pernele canapelei. A trebuit sa o car eu, desi sufar de dureri de spate. Si acolo, colac peste pupaza, nu incapeau în Smart-ul meu. Am incercat să inghesui una in portbagaj, dar era plin cu carucioare. Pana la urma le-am asezat una peste alta pe locul mortului, urlau cat le tinea gura, nu auzeam nimic la radio. Se circula bine pentru ora aceea a diminetii. Am deschis portiera si am aruncat-o pe cea de deasupra pe soseaua de centură. Drept sa spun, nu sunt prea multumita de ce am facut pentru ca am aruncat-o pe cea mai cuminte. Sa fiu bine inteleasa, il prevenisem pe sotul meu, nu am luat pe nimeni prin surprindere, spusesem da, de acord, dar am spus una!”

Ce faci? Esti cu mana pe telefon, suni la politie? O dai afara pe Clara din cabinet si ii spui, ingrozit, ca nu vrei sa o mai vezi niciodata? O trimiti la o expertiza psihiatrica? Ai si tu un mic atac de panica pentru ca ti s-a reactivat o experienta traumatica din copilarie, cand te-a uitat mama la bunici, pacalindu-te ca vine imediat sa te ia?

Dar care era faza cu intertextualitatea? Este asta intr-adevar discursul Clarei? Mda, parca seamana, nu? Pare a fi… O vezi in stare sa rosteasca frazele respective. Of, ti-am zis sa citesti mai multa literatura! Citatul ii apartine scriitoare franceze Claire Castillon, autoarea unei colectii de proza scurta intitulata „Insecta” si aparuta, in traducere, in colectiile Cotidianul. Sper sa nu se supere pe mine acum. Nu de alta, dar nu vrei sa stii ce i-a facut lui Philippe Lancon, ziaristul care indraznise sa scrie in termeni cam malitiosi despre cartea ei. Tu nu vrei, dar eu tot iti spun: i-a trimis prin posta o un borcan cu doua testicule de animale (o fi fost de Valentine’s day?) si o scrisoare cu textul  "Fais gaffe à tes couilles!”.

Clara, clienta, ti-a povestit deci o intamplare fictiva, pe care o invatase pe de rost dintr-o carte. Nu ma intreba de ce a apelat la aceasta intertextualitate, probabil ca nu este intamplatoare. Poate ca timpul este pretios pentru ea si a vrut sa te testeze. Sa vada in primul rand daca o crezi. Se gandea ca nu vei fi atat de naiv incat sa banuiesti ca si-a aruncat la propriu copilul pe geamul de la masina. Dar era curioasa daca ai fi oripilat ca ar putea macar sa ii treaca prin cap asemenea ganduri. Daca o accepti cu partea ei intunecata cu tot, daca intelegi cum e posibil sa vorbeasca asa, daca te sperii sau daca te obosesti macar sa citesti printre randuri. A vrut sa stie daca textele ei starnesc ceva in tine. Pentru ca ei ii placeau tare mult povestile tale. Avea doua optiuni, in functie de reactia ta: sa ramana acolo sau sa se intoarca acasa. Unde o astepta cartea lui Regis Jauffret, „Microfictiuni”. La o a treia varianta nu se gandise niciodata.

Lasand intertextualitatile la o parte, tie cu ce fel de clienti ti-ar fi cel mai greu sa lucrezi? Ai suporta sa iti spuna cineva povestea de mai sus? Dar daca un client mai vechi ti-ar marturisi brusc ca este pedofil? Te-ai gandit vreodata serios la astfel de probleme?

Dar in viata de zi cu zi? Cunosti si tu vreo Clara sau femeile din jurul tau considera ca nu le poti accepta decat in varianta lor corecta politic si acceptabila social?