miercuri, 15 iulie 2015

Free will(power)

Nu mă lasă sufletul să nu detaliez încă unul dintre efectele pozitive ale renunţării la iluzia liberului arbitru (plus la alte câteva mituri). De data aceasta voi apela la Dan. Of, nu, nu Dennett! Alt Dan! (Există în univers o forţă misterioasă prin care atrag multe persoane cu acest nume în viaţa mea – te rog nu-mi spune cum se numeşte, măcar aici vreau să-mi protejez inocenţa!) Dan Ariely. El a dat cea mai bună definiţie posibilă (în opinia mea) a unui anumit tip de free-will pe care, totuşi, îl avem. Nu are prea mare legătură cu modul tradiţional în care este conceptualizat liberul-arbitru, de aceea eu una nici nu l-aş fi numit aşa, tocmai ca să nu induc lumea în eroare. Dincolo de terminologie, ideea este una care merită să fie ştiută şi popularizată.

Probabil ai aflat ca Dan are o rubrică la ziar, unde răspunde întrebărilor cititorilor săi. A publicat recent şi o carte în care a compilat unele dintre cele mai provocatoare întrebări şi răspunsuri pe care le-a primit/ furnizat în ultimii ani. Bineînţeles că am şi eu preferatele mele- mai ţii minte ce ar trebui să faci ca să nu sperii fetele când te plimbi singur într-un loc pustiu sau întunecat?

Într-o notă mai serioasă, iată o întrebare tulburătoare (parcă simt un iz de angst existenţial, dar am la mine un spray care înlătură orice particulă de anxietate- nu, nu conţine oxitocină!):

Dragă  Dan,

Dacă deciziile oamenilor sunt influenţate de mediu, înseamnă asta că nu au liber-arbitru?

Ce răspunde Dan? Un ambiguu „şi da şi nu”, pentru că nu îndrăzneşte să-şi aducă cititorul în pragul disperării (glumesc!) Citez (şi subliniez):

Şi da şi nu. Imaginează-ţi că în fiecare zi vin la tine la serviciu şi-ţi las gogoşi pe birou. Care sunt şansele ca până la sfărşitul anului să nu te îngraşi? Aproape zero, bănuiesc. Odată ce mediul este stabilit, suntem în mare măsură neajutoraţi. Dar nu este nevoie să avem această tentaţie zilnică: putem să nu-i primim în birou pe cei care ne aduc gogoşi şi, în general, să proiectăm acele birouri care să ne ajute să luăm decizii mai bune. Aici se află liberul arbitru – în capacitatea noastră de a construi un mediu mai bun, făcându-l mai compatibil cu slăbiciunile noastre.

Ai şi tu vreo slăbiciune sau un obicei distructiv de care încerci să scapi? De mâine, desigur! Să zicem că ţi-ai dat seama că petreci mult prea timp accesând internetul de pe smart-phone. Azi decizi că de mâine această situaţie se va schimba. O să intri cel mult de două ori pe zi, pentru nu mai mult de 5-10 minute. Ce naiba, chiar nu poţi să te controlezi? Nu o fi aşa greu, doar ai luat o hotărâre. Ai voinţă, nu? Te vei abţine. Vei da dovadă de auto-control.

Se face dimineaţă. Bei cafeaua şi...da, intri un pic pe net de pe telefon, doar să vezi ce evenimente de importanţă vitală s-au petrecut peste noapte. După jumătate de oră îl închizi repede, realizând că deja ţi-ai încălcat hotărârea. O oră mai târziu intri iar. Pe la prânz deja cauţi pe google simptomele depresiei pentru că te simţi ca un...ei, nu vreau să-ţi induc eu sentimentul respectiv! Îţi vine să-ţi dai singur câţiva pumni: atât de slab eşti? nu ai fost în stare să faci ce ţi-ai propus!

Hai să schimbăm însă ceva în acest scenariu:

Ai decis într-adevăr ca de mâine să stai mai puţin pe internet şi să nu mai butonezi aproape non-stop telefonul. Ştii însă cât de greu îţi va fi. Anticipezi că mâine când te vei trezi vei simţi un impuls extrem de puternic să pui mâna pe smartphone. Nu te auto-iluzionezi că, spre deosebire de zilele anterioare, mâine vei găsi voinţa necesară să nu o faci. Te poţi pune în locul sinelui tău din viitor şi îţi dai seama ce va simţi el mâine. Faci diferenţa între cogniţii la rece şi cogniţii la cald, când toate bunele tale hotărâri se duc de râpă, împinse de emoţii şi instincte foarte puternice. Realizezi deci că ai nevoie de nişte pârghii sau strategii care să te ajute să-ţi atingi scopurile. Downloadezi o aplicaţie care-ţi monitorizează timpul petrecut pe internet, te avertizează când l-ai depăşit, poate chiar te ameninţă să trimită reţelei de prieteni actualizări ale activităţii tale online. Sau chiar, dacă tot crezi că nu te vei abţine, cauţi în sertar un telefon antic, schimbi cartela, iar smartphone-ul îl faci cadou sau rogi un prieten să ţi-l păstreze şi să nu ţi-l înapoieze oricât de mult l-ai implora în zilele următoare. Mâine seară vei fi fericit şi mândru de tine: ai reuşit să-ţi atingi obiectivul, poţi chiar să laşi un mesaj scurt pe facebook, mai ales dacă ţi-ai luat şi un angajament public în acest sens.

În economia comportamentală, cele două situaţii ilustrează moduri diferite de a lua decizii. În primul caz, eşti un decident naiv. De ce naiv? Pentru că ai nişte credinţe false despre viitoarele tale preferinţe, stări mentale şi comportamente. Aşteptările tale sunt, de asemenea, naive. Te bazezi exclusiv pe voinţă şi auto-control. În baza acestor aşteptări, predicţille pe care le faci vor fi foarte probabil infirmate. Nu zic că auto-controlul nu contează deloc, dar ia gândeşte-te: ce te face să crezi că, dacă luni sau ani de zile nu te-ai putut abţine de la a butona telefonul, a mânca gogoşi (literal sau metaforic) sau a juca la poker, mâine brusc te va blagoslovi bunul dumnezeu cu voinţa şi puterea de a rezista tentaţiilor? Nu cumva ai nevoie de un plan mai bun? De nişte tactici prin care să poţi controla nu impulsurile şi emoţiile tale, ci mediul?

Decidentul sofisticat (cel cu aplicaţiile) anticipează corect dificultăţile şi ia unele măsuri prin care să nu ajungă în situaţia de a ceda ispitelor. Bazându-se pe experienţa anterioară, poate şi pe ce a mai citit prin studii şi cărţi serioase, nu îşi pune toate ouăle în coşul „voinţă” decât dacă îi este foarte poftă de omletă; dacă nu, construieşte alte coşuri, dintr-un material ceva mai fiabil şi mai greu de spart la prima emoţie mai puternică. În plus, nu se auto-flagelează când nu a avut destulă voinţă să reziste, în primul rând pentru că de la bun început nu a mizat prea mult pe această super-putere viitoare. Şi nici nu este masochist - nu-şi supune sinele viitor la chinuri şi încercări cumplite, testându-i voinţa şi auto-controlul, ci încearcă să-i facă viaţa mai uşoară, să-i faciliteze alegerile limitând opţiunile şi „curâţând” pe cât posibil mediul de tentaţii.

Orice ai vrea să schimbi de mâine, sfatul meu este să apelezi la stategii sofisticate. Ţi-ai propus să mânânci mai puţin? Înlocuieşte-ţi toate farfuriile cu farfurioare (exceptând, poate, bolul pentru salată). Stai prea mult pe scaun la serviciu? Renunţă la imprimanta de la distanţă şi deplasează-te de fiecare dată când ai nevoie de un document. Treptat, transformă aceste acţiuni în obiceiuri. Şi, după cum bine ştii, odată format, obiceiul nu are mai nimic de-a face cu voinţa şi alegerea liberă, dimpotrivă- este o rutină, un automatism.  De ce crezi că ai mai multe şanse să reuşeşti prin obiceiuri decât prin voinţă? În nici un caz pentru că eşti o fiinţă deosebit de conştientă şi raţională, care ia mereu decizii optime şi...libere.

De ce totuşi tendinţa naturală a multor oameni este să nu ia în calcul factorii de mediu şi să se bazeze, în mod naiv, pe voinţă? Poate pentru că este plăcut să crezi despre tine că vei reuşi prin simpla forţă a caracterului sau că nimic nu poate sta în cale voinţei tale. Plăcut, dar adesea ineficient. Te auto-sabotezi tocmai refuzând să admiţi despre tine că ai nişte slăbiciuni în faţa cărora simpla voinţă este neputincioasă. Te îndepărtezi de scop canalizându-ţi energia spre nişte piste false sau drumuri înfundate, când ai putea în schimb să desfunzi drumul sau să construieşti o nouă pistă. Da, este nevoie de puţină ...umilitate - disponibilitatea de a renunţa la iluzii frumoase (liber arbitru, voinţă, pretenţia că eşti invulnerabil la influenţele din mediu). Ce alegi? Iluzia raţionalităţii şi voinţei sau obiective îndeplinite prin strategii simple, uneori indirecte, care îţi clatină însă credinţele auto-măgulitoare? Poate că ai prefera de exemplu să nu fie nevoie să vorbeşti cu administratorul cazinou-ului să nu-ţi mai permită accesul în incintă, pentru că data viitoare când te vei confrunta cu tentaţia îţi vei spune că nu ai avut nici un merit, nu ai fost destul de puternic încât să nu încerci să intri şi dacă n-ar fi intervenit gardienii, acum erai la ruletă jucând tot salariul la noroc. Raţionamentul este însă greşit! Fireşte că ai avut un merit, ai făcut chiar poate singurul lucru raţional pe care l-ai fi putut face: ai prevăzut corect şi, în momemtul t0, ai luat decizia de a-ţi pune eul viitor în imposibilitatea practică de a ceda impulsurilor în momentul t1. Ţi-ai limitat alegerile viitoare. Poate că sinele viitor ar fi fost slab şi-ar fi clacat. Dar sinele tău prezent, cel care decide, a fost sofisticat şi înţelept.

Uitându-mă în jur, nu sunt convinsă că mediul (social) din prezent ne sprijină în a lua decizii bune. Nu ar fi păcat să nu schimbăm câte ceva în această direcţie? Să adaptăm mediul nevoilor noastre, slăbiciunilor şi scopurilor pe termen lung, şi nu invers? Dar nu ar fi pe placul producătorilor. Ar pierde clienţi. Clienţi care trebuie să se lupte cu tentaţii la fiecare pas, pe principiul sadic şi pervers e vina ta dacă faci alegeri nesănătoase, doar  nu te-a obligat nimeni să mănânci la Mac sau să mergi cu maşina în loc să te lansezi într-o aventură cu bicicleta pe „pistele” din Bucureşti”.




Stai că mă cheamă un coleg la o pizza! Mă duc doar s-o miros puţin şi să îi spun s-o ia de-aici! 

Later edit: a fost sofisticat, mi-a pregătit o salată de fructe :D








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu