În ultimul articol am avansat o idee periculoasă: câteodată, ignoranţa este benefică, iar informaţia
poate duce la consecinţe nedorite, chiar cu efecte catastrofale. Găseşti şi
tu câteva contexte în care este mai bine
ca anumite lucruri să nu fie ştiute? Să nu fie studiate? De exemplu, am
trăi într-o lume mai bună (şi utopică) dacă nici un stat nu ar investi
eforturi, bani şi multă cunoaştere şi inteligenţă în perfecţionarea armelor de
distrugere în masă? Am abordat ceva asemănător aici, când am vorbit despre cum
creierul uman, cu structurile sale arhaice imposibil de schimbat în câteva
generaţii, adesea nu este pregătit pentru a folosi înţelept tehnologia pe care tocmai
prin înaltele sale abilităţi cognitive o dezvoltă într-un ritm tot mai rapid. Un
alt exemplu care preocupă unele cercuri ştiinţifice: după ce cercetătorii
identifică secvenţa de ADN a unui virus (precum H1N1 – s-a întâmplat în 2005),
oare este mai bine ca astfel de informaţii să fie făcute publice sau să fie
ţinute secrete pentru a evita un eventual atac bio-terorist?
Acelaşi raţionament se poate folosi şi în planul ideilor. Şi acestea se pot
dovedi periculoase şi, precum viruşii, se pot difuza în reţea, contaminând
sufletele inocente. Uită-te doar la câte studii există astăzi în psihologie pe
problematica mindsetului. Şi ce este
acest mindset până la urmă? Un sistem de credinţe. Ce fel de credinţe?
Adevărate? Este inteligenţa până la urmă maleabilă (mă refer la IQ)? Nu
contează! Poftim, cum nu contează? Well,
din perspectiva mindsetului, nu contează dacă e sau nu adevărat. Ceea ce
contează este caracterul funcţional sau
efectele credinţei tale că poţi sau
nu deveni o persoană mai inteligentă. Dacă crezi că inteligenţa poate fi
crescută sunt şanse mari să depui mai mult efort în activităţi, să te comporţi
ceva mai inteligent şi să obţii performanţe mai înalte (nu, nu am spus neapărat şi un IQ
superior...but you keep trying and
working!). Gândeşte-te şi la
optimism, cu toate avantajele lui. Ah, şi, desigur, la stres! Crezi că stresul
este nociv sau, dimpotrivă, benefic? Indiferent de cum este stresul, dacă tu îl
consideri mai degrabă nociv sunt şanse mari chiar să suferi mai multe dintre
consecinţele lui negative. Aşa că aruncă-l pe Sapolsky din bibliotecă şi dormi
cu McGonnigal pe pernă...apropo, aştept cu mare interes nişte studii care vor
arăta că sleep deprivation ne
afectează doar dacă credem că dormim
prea puţin. Poate dacă avem credinţa că 4-5 ore de somn sunt suficiente
efectele negative vor dispărea şi ele ca
prin minune...şi noi vom trăi într-o societate cu oameni sănătoşi şi
fericiţi care, deşi se stresează şi nu prea mai dorm, au un mindset de
creştere, muncesc cu mult spor şi sunt plini de optimism când se uită spre
viitor...Nu ştiu cum a scăpat încă singurătatea din ecuaţia asta: cică ea ne-ar
afecta indiferent de credinţe şi percepţii, adică tu poţi să fii fericit în singurătatea ta,
să o alegi şi să te bucuri de ea, dar asta nu te va proteja în totalitate de efectele ei negative…ei, stai să-şi pună cei ce studiază mindsetul mintea şi
cu ea...atunci poţi fi şi singur în timp ce munceşti cu sârg şi profiţi de
avantajele stresului, anxietăţii şi (în curând?) ale privării de somn.
O credinţă ar fi deci benefică atunci când duce la anumite avantaje
calitative în viaţa ta (îţi face mai mult bine) şi nocivă când se acompaniază
cu consecinţe indezirabile (îţi face mai mult rău). Implicit, informaţiile,
dincolo de valoarea lor de adevăr, devin dezirabile
sau indezirabile în funcţie de
efectul pe care-l vor genera. Credinţele pot fi uşor de manipulat, spun unii,
chiar şi în laborator, selectând informaţiile care le sunt prezentate
subiecţilor. Aceştia (subiecţii) îşi vor modifica mindsetul după o
singură intervenţie de acest tip şi, crezând
că inteligenţa este maleabilă vor munci mai mult sau, crezând că stresul nu le afectează sănătatea şi starea de
bine...da, nu vor mai evita stresul. Din punct de vedere etic, ne putem întreba
dacă controlul informaţiilor ce ajung la publicul larg nu cumva chiar este un lucru
de dorit şi de urmărit. Eşti de acord sau îţi vine să-mi dai cu ceva în cap? Dacă deja
ai pus mâna pe o rangă, vino să-ţi fac un instructaj despre efectele
agresivităţii...cele negative, normal!
Altă credinţă potenţial periculoasă este cea legată de liberul arbitru.
Faimosul filosof Daniel Dennett a mers până la a lansa următorul îndemn către
alţi filosofi şi oameni de ştiinţă:
Stop telling people that they don’t
have free-will!
Pentru a-şi justifica poziţia, Dennett apelează la un experiment mintal pe
care îl poţi vedea aici (nu e lung!):
E adevărat, Dennett îşi sprijină argumentaţia pe câteva studii care au reliefat
tot felul de efecte negative ale credinţei că nu avem liber arbitru.
Participanţii care au primit mesajul respectiv (pasaje din opera lui Crick) şi
apoi au avut posibilitatea să trişeze la o sarcină de laborator au făcut-o
într-o mai mare măsură decât alţi subiecţi care fie citiseră ceva neutru fie
citiseră un text ce afirma existenţa liberului-arbitru. Este vorba de foarte
cunoscutul experiment al lui Vohs şi
Schooler. Nu este singurul! Au urmat şi altele, astfel că avem azi o
întreagă panoplie de avantaje care s-ar asocia cu credinţa în liberul-arbitru
şi care ar justifica, în opinia lui Denett, opţiunea de a nu le mai spune
oamenilor că nu au liber-arbitru: comportament prosocial, mai multă
disponibilitate de a ajuta, mai puţină agresivitate, mai puţin nevrotism,
auto-control crescut, mai multă fericire subiectivă şi satisfacţie faţă de
viaţă.
Eşti impresionat? Când citeşti ditamai lista cu avantaje (şi eu nu le-am
menţionat pe toate!), nu-ţi vine şi ţie să zici „La naiba, hai să credem cu
toţii! Ia uite ce periculos este să nu crezi şi ce minunat este să ai
credinţă!”
Pe de altă parte, sunt şi personaje diavoleşti care contestă generalizarea
concluziilor extrapolate din acele experimente de laborator. Ele se îndoiesc că oamenii, dacă le-ai spune că nu au aliber-arbitru, chiar se vor
comporta ca în experimentul mintal al lui Dennet sau precum nişte brute lipsite
de orice raţiune şi compasiune. (Ca o paralelă, acesta era şi un argument al
celor care susţineau rolul pozitiv al religiei pentru că, vezi Doamne, fără credinţă în Dumnezeu moralitatea nu ar fi
posibilă).
O mare parte din rezultatele obţinute în studiile de până acum ar putea fi
datorate recepţionării unui mesaj greşit. Problema nu ar fi că oamenii nu mai cred
în liberul arbitru, ci că au o înţelegere deficitară a conceptului. Ei nu ştiu
foarte bine ce este şi ce nu este liberul arbitru. Când le spui scurt că nu
există, vor interpreta informaţia în moduri distorsionate. În realitate, lipsa
liberului arbitru nu justifică credinţele fataliste, nici nu exclude
auto-controlul sau posibilitatea evoluţiei
personale – morale, cognitive, profesionale, spirituale... Astfel, o
educaţie adecvată şi mai multe
informaţii despre ceea ce presupune absenţa liberului arbitru nu numai că ar
atenua prejudecăţile şi consecinţele negative, ba chiar ar inversa pe termen
lung acest proces.
Trick Slatery, autorul cărţii Breaking
the Free Will Illusion for the Betterment
of Humankind (sublinierea îmi aparţine) identifică de altfel 10
consecinţe pozitive ale renunţării la iluzia liberului arbitru, în condiţiile
deja menţionate (educaţie reală, informare temeinică). Le găseşti şi pe blogul lui. Chiar merită să citeşti, mai ales că mie mi-e lene să le enumăr pe toate
(plus că ar fi redundant, nu-i aşa?). Doar ca să mă asigur (oare nu am
suficientă încredere în curiozitatea ta?), iată câteva: mai multă
compasiune, mai puţin egoism şi mai multă modestie, mai puţin credit pentru
meritocraţie şi poate chiar atenuarea inegalităţilor şi injustiţiei sociale,
pentru că ar deveni aproape imposibil de justificat.
Probabil este evident că simpatizez cu ideile lui Slatery şi nu cu ale lui
Dennett. Mi se par foarte frumoase. Altfel, de ce ţi-aş vorbi despre lipsa
arbitrului dacă aş crede că ţi-aş face mai mult rău? (Răspunsul „păi tocmai
de-aia! nu crezi în el şi ai devenit iresponsabilă” nu este acceptat :P) Şi, pentru
că mi se par frumoase şi utile, mai cred că oamenii ar trebui să le cunoască. Logic,
nu? Mă gândesc chiar la un experiment de schimbare a mindsetului, pentru că mă
irită proasta reputaţie a credinţei în lipsa liberului arbitru, creată de Dennett
and comp. Participanţii la studiul
meu vor primi aşadar articolul lui Slatery, printat. Vor citi acolo despre
avantajele credinţei că nu avem
liber arbitru. Sigur că nu voi spune nici un cuvinţel despre rezultatele lui Vohs
sau Baumeister, doar scopul meu este să le manipulez credinţele în moduri pe
care le găsesc în beneficiul lor. Pariu că după expunerea la acest mesaj, când
le voi da o sarcină la care pot trişa, o vor face mai puţin decât grupul de control? After all, it’s all about mindset, isn’t it?
Great post! Thanks for the mention. :-)
RăspundețiȘtergereOf course I mentioned you, how could I have done otherwise? :D
Ștergere