Not poetic justice, just human (and some mokey) justice

O dilemă morală de sezon: în urma ninsorilor abundente din ultimele zile două sate din judeţul Buzău, Ulmeni şi Pietroasele sunt sub nămeţi şi locuitorii au rămas fără provizii de alimente (cum aşa? ei, să zicem că deja şi-au tăiat toate animalele; fără injecţie letală, le-au înjunghiat fără milă, în ciuda dispoziţiilor Uniunii Europene). În cele din urmă este trimis un elicopter cu alimente: două tone de carne şi două de lapte pentru a fi împărţite sinistraţilor. Ele sunt oricum insuficiente, dar atât s-a putut încărca, iar în aceste condiţii fiecare va primi o cantitate minimă, ce îi va ajunge pentru o zi-două. Însă mai avem o problemă. (Nu, nu se prăbuşeşte elicopterul ca cel din Apuseni, nu fi cinic!). Echipa de salvare are de luat o hotărâre foarte dificilă: dacă se opreşte întâi în Ulmeni, distribuie ajutoarele (şi aşa insuficiente), apoi porneşte spre Pietroasele, se va strica în acest răstimp o tonă de lapte şi o tonă de carne. Trebuie să aleagă aşadar între a împărţi toate alimentele între locuitorii din Ulmeni (lasându-i de izbelişte pe cei din Pietroasele) şi a pierde jumătate din provizii dar a ajunge în ambele sate.

Ce ar trebui să facă echipajul?

Dilema ilustrează conflictul dintre eficienţă şi dreptatea înţeleasă ca echitate (fairness). (Tradusă în termeni abstracţi, ceea ce este echitabil este întotdeauna şi drept sau corect? Poate fi dreptatea asimilată cu echitatea, aşa cum sugerează Rawls, despre care am vorbit într-un articol anterior?)

Adepţii teoriilor utilitariste (Jeremy Bentham) vor aprecia că cea mai bună decizie este împărţirea tuturor proviziilor sinistraţilor din Ulmeni pentru ca resursele (şi aşa puţine!) să nu se piardă şi astfel să se obţină un maximum de beneficii cu cele 4 tone de mâncare din care altfel ar rămâne numai jumătate (cei din Pietroasele să fie înţelegători şi să mai aştepte puţin, este posibil chiar ca în câteva zile să fie trimis un alt elicopter).

Admiratorii teoriilor lui Kant şi Rawls susţin însă că există nişte principii deontologice universale; ceea ce este corect primează în faţa a ceea ce este doar bine, astfel încât o acţiune poate în acelaşi timp să maximizeze binele (resurse mai multe) şi să fie simultan incorectă din punct de vedere moral dacă violează un principiu deontologic precum echitatea, care ar trebui să stea la baza tuturor instituţiilor societăţii. Corect aşadar ar fi să distribui proviziile într-un mod echitabil între sinistraţi şi fiecare să aibă şanse egale de a primi ceva, chiar dacă aceasta înseamnă mai puţine alimente.

Cască ochii mari şi crede ce-ţi spun acum (interferenţă cu melodia de la Bere Gratis, ce se aude în fundal): atât Bentham cât şi Rawls sunt la tine în cap! La propriu! În regiuni diferite ale creierului, (at safe distance) fireşte, ca să nu se sfâşie reciproc. Dar oare unde se ascund ticăloşii? O echipă de detectivi cercetători condusă de Ming Hsu au pornit o razie prin creierul unor subiecţi ca şi tine, ajutaţi de tehnologia oferită de fMRI. Şi i-au descoperit pe ambii fugari (că aşa este corect, să-i detecteze pe amândoi), după care au publicat rezultatele în Science, pentru a maximiza utilitatea concluziilor la care au ajuns.

Pe scurt: au luat 26 de participanţii şi le-au scanat creierul în timp ce se luptau cu o dilemă etică asemănătoare cu cea descrisă mai sus, fiind necesar să aleagă între distribuirea echitabilă a resurselor şi maximizarea eficienţei. Şi uite aşa au descoperit că ascunzătoarea lui Bentham nu este doar la University College London, în bancă cu Raluca (cea care, compensator, pentru a face faţă stresului, întreţine pagina de Facebook Fans of Critical Thinking-nu-i aşa că îţi place?), acolo i-a rămas doar corpul; mumia! Spiritul lui ţi s-a urcat însă ţie la cap! În putamen mai precis, o regiune rotundă din nucleul lenticular care stă şi face calcule în termeni de profit, eficienţă, utilitate, hotărând, de exemplu, că este iraţional să pierzi bunătate de alimente doar pentru că te încăpăţânezi să le împarţi în mod egal. Consecinţele unei împărţiri echitabile sunt sumbre: în final, vor suferi mai mulţi oameni de foame pentru că le rămâne prea puţină mâncare. Putamenul deci se aprinde la fMRI şi Bentham îţi face semn să-i laşi naibii pe cei din Pietroasele şi să distribui rapid proviziile între locuitorii din Ulmeni, înainte să se strice (alimentele, nu locuitorii, ei încă nu sunt cadavre, ok?).

Dar stai aşa! Creierul tău nu are numai putamen! Rawls, ai uitat de Rawls? Unde e Rawls? Ei bine, s-a speriat de cruzimea lui Bentham şi a fugit! A luat-o înot prin lichidul cefalorahidian. Din păcate a naufragiat! Era cât pe ce să îl înghită rechinii şi o gaură neagră din creier – există, la bolnavii de scleroză multiplă!- , dar până la urmă a ajuns cu bine pe insula. Insula, da! Asta e partea din creier care practic ia foc atunci când subiecţii citesc cum tu decizi să faci ceva perceput de ei ca nedrept, adică să împarţi resursele într-un singur sat.

O a treia zonă în care ţi se aprind beculeţe este regiunea subgenual caudat/septal, care să zicem că încearcă să integreze mesajele contrarii trimise de Rawls şi Bentham.

Poate vrei să ştii ce au ales în final subiecţii. Au mers pe mâna lui Rawls sau a lui Bentham? Şi-au ascultat insula sau putamenul? Au dat toată mâncarea celor din Ulmeni sau s-au deplasat mental şi moral, cu ce a mai rămas nealterat, şi către prăpădiţii din Pietroasele? Ei bine, marea majoritatea au preferat să împartă bunurile echitabil. Să fie drepţi, corecţi, prin corectitudine morală înţelegând ceva mai mult decât maximizarea profitului şi sporirea eficienţei.

Însă mai avem o mică problemă. Insula este sediul emoţiilor (poţi încerca, dacă eşti o fire mai poetică şi ai ceva tangenţe cu gândirea simbolică) analogia cu apa sau oceanul, simbol al feminităţii, al trăirilor interne puternice, cam ca în poezia „Harta” a lui Marin Sorescu (Dacă văd marea/ Mă gândesc că acolo trebuie să fie/ Sufletul, altfel marmora ei/ N-ar face valuri; Insula aceasta de foc e inima,/ Locuită dacă nu mă înşel).

Ceea ce înseamnă că Rawls nu este singur pe o insulă pustie pentru că dreptatea pe care o promovează este mai puţin rezultatul unui raţionament moral şi mai mult a unei emoţii adânc înrădăcinate în biologia noastră, un fel de intuiţie morală prea puţin permeabilă la judecăţi utilitariste în termen de profit şi consecinţe.

Concluzia studiului?

„Against utilitarianism, our results support the deontological intuition that a sense of fairness is fundamental to distributive justice but, as suggested by moral sentimentalists, is rooted in emotional processing. More generally, emotional responses related to norm violations may underlie individual differences in equity considerations and adherence to ethical rules. More

broadly, our results support the Kantian and Rawlsian intuition that justice is rooted in a sense of fairness; yet contrary to Kant and Rawls, such a sense is not the product of applying a rational deontological principle but rather results from emotional processing, providing suggestive evidence for moral sentimentalism”.

Pe româneşte, alegem (majoritatea) dreptatea sprijinită pe echitate şi decidem într-un mod instinctiv, visceral. Când ceva ni se pare nedrept insula ne semnalează asta prin emoţii negative detectabile la nivel fiziologic (puls, răspunsul galvanic al pielii etc) şi experimentăm senzaţia de revoltă, poate chiar de furie sau dorinţă de răzbunare pentru a repara injustiţia comisă. Suntem deci făcuţi în aşa fel încât să valorizăm dreptatea ca pe un bun în sine, dincolo de calcule, consecinţe şi argumente raţionale şi să reacţionăm emoţional când normele sociale bazate pe echitate sunt încălcate. Nu suntem singurele primate care au acest instinct. Maimuţele capucin şi cimpanzeii sesizează şi ele nedreptatea, îşi exprimă nemulţumirea şi îl pedepsesc pe cel care nu s-a comportat echitabil. Iată ce se întâmplă atunci când două maimuţe au efectuat aceeaşi sarcină şi sunt recompensate diferenţiat: una primeşte castraveţi, cealaltă struguri (un aliment care le place tuturor mult mai mult):

Maimuţa care e nedreptăţită nu mai cooperează, refuză să repete sarcina de a înmâna piatra experimentatorului, ba chiar are o spiteful reaction, mai că îi aruncă cu ea în faţă. Ea este într-o situaţie de subrecompensă. Ce crezi, mai are aceeaşi intuiţie a dreptăţii atunci când nu este ea cea nedreptăţită, ci cea favorizată (suprarecompensată), adică atunci când primeşte un strugure în timp ce colega ei de sarcină experimentală se alege cu castravetele? Multă vreme s-a crezut că nu, că altruismul şi cooperarea maimuţelor nu merge atât de departe, ele purtându-se egoist atunci când interesul personal este salvat. Un studiu mai nou (decât cel prezentat) arată însă că lucrurile nu stau chiar aşa şi, deşi efectul este mai mic, cimpanzeii refuză  uneori să mai coopereze şi înţeleg nedreptatea chiar şi în situaţii de suprarecompensă:

„This paper provides the first experimental evidence that chimpanzees respond behaviourally to receiving more food than a conspecific partner. In the current study, chimpanzees that received a higher-value grape refused to participate more often when the other chimpanzee received an inferior carrot(e.g. partner role in the inequity test) than they did when the other chimpanzee also received a grape (e.g. high-value equity test). This reaction was not seen in previous studies of inequity in primates, either among chimpanzees (Brosnan et al. 2005) or among capuchin monkeys (Brosnan & de Waal 2003; van Wolkenten et al.2007”.

Poate că Esop a fost cam pesimist atunci când a spus că vulpea care nu ajunge la struguri spune că sunt acri. Maimuţele şi oamenii pot refuza strugurii şi atunci când consideră că nu este corect ca ei să primească struguri în timp ce alţii au doar castraveţi.

Gândim aşadar ca nişte maimuţe? mă vei întreba, dacă vrei să fii răutăcios. Păi se pare că da, cel puţin în unele situaţii. Bineînţeles, nu spun că aşa şi trebuie să gândim (dar nici că nu trebuie), ci că asta este tendinţa firească, să preferăm dreptatea în locul eficienţei. Acum există şi eroarea naturalistă, conform căreia ceea ce este natural este automat şi bun. Poate că îţi vine să împarţi resursele echitabil şi să te deplasezi în Pietroasele cu orice preţ, dar îţi inhibi acest impuls (din insulă) şi alegi să asculţi de putamen (hm…dar oare chiar poţi decide activarea sau inhibarea unei regiuni a creierului?), adică vei calcula beneficiile şi costurile şi vei ajunge la concluzia raţională că vei salva mai multe alimente şi, implicit, mai mulţi oameni dacă ignori emoţiile negative trezite de încălcarea principiului dreptăţii şi mergi pe varianta utilitaristă.

În nici un caz nu îţi pot spune ce ar trebui să faci, cum ar fi mai bine sau mai corect să procedezi. Însă îţi pot spune, în urma lecturilor, la ce te poţi aştepta în cazul în care alegi să favorizezi făţiş satul Ulmeni. Pentru că majoritatea oamenilor într-o astfel de situaţie aleg dreptatea şi o fac pe baza emoţiilor, gestul tău va fi perceput ca nedrept, incorect, inacceptabil, chiar monstruos. Inuman, iar Mister Spock, născut pe planeta Vulcan, nu este un personaj tocmai agreat de muritorii de rând de aici, de pe Pământ. Cel mai aspru vei fi judecat, normal, de sinistraţii din Pietroasele: „Pe noi ne-a lăsat aici să murim de foame şi le-a dat toate ajutoarele celor din Ulmeni! Dacă îl vedem vreodată îl linşăm! În piaţa mare! Execuţie publică, să dăm un exemplu ca la următoarea ninsoare să nu ne moară iar copiii în braţe că nu avem ce să dăm să mănânce”.  Dar nici cei din Ulmeni nu vor fi încântaţi să profite de un avantaj pe care nu consideră că îl merită (dacă până şi cimpanzeii simt asta!) şi vor fi trişti, poate chiar furioşi la rândul lor pentru că cei din satul vecin sunt într-o situaţie disperată: „Bieţii oameni! Nici nu pot să înghit că mă tot gândesc prin ce trec ei acum, fără provizii, pe nămeţii ăştia. Trebuia să le ducă şi lor carne şi lapte. Nu aşa se face. Oameni suntem, nu lupi”. Şi asta nu e tot! Ai auzit de pedeapsă altruistă (altruistic sau third-party punishment)? Lumea bârfeşte, cârcoteşte, comentează. Ceea ce se întâmplă în Ulmeni şi în Pietroasele nu va rămâne acolo, ci va ajunge şi în Breaza de exemplu, pentru că bârfa are un rol selectat de evoluţie: acela de a semnala cine sunt oamenii de bună credinţă şi cine sunt trişorii, în cine poţi avea încredere şi de cine să te fereşti, în baza unor comportamente anterioare prin care îţi construieşti o reputaţie (ce va fi colportată, adică va ajunge şi la urechile necunoscuţilor). Nu degeaba spune Sam Harris că este de ajuns să asişti la o minciună, fie ea şi nevinovată, spusă de un prieten unei cunoştinţe comune pentru ca ulterior să îţi fie foarte dificil să mai crezi ce îţi va spune ţie acel prieten, ştiind acum de ce este în stare. Cum simţul dreptăţii ne este înscris în biologie, atunci când suntem martorii la o acţiune nedreaptă simţim literalmente cum ni se face pielea de găină sau ni se ridică părul de pe mâini (ştii că la baza asta este, la om ca şi la animale, o adaptare, un indicator al frigului, dar şi al situaţiilor în care ne simţim ameninţaţi, stresaţi, atacaţi, inundaţi cu adrenalină?). Nu ne place această stare de tensiune, aşa că vom acţiona pedepsindu-i şi pe cei care nu ne-au rănit încă direct, dar care ar putea-o face foarte uşor, câtă vreme nu au avut nici un scrupul să îi rănească pe alţii.

La dilema prezentată mă îndoiesc că există un răspuns corect sau preferabil, ba chiar am mari dubii şi că tu poţi alege conştient una dintre variante, câtă vreme nu posezi butoanele prin care să îţi declanşezi singur activarea insulei sau putamenului. Poate ceva metacogniţii sau meta-evaluări? Nu ştiu ce să zic, biasul de confirmare este extrem de rezistent, dar ai putea încerca. Bine, sper că nu te confrunţi zi de zi cu astfel de situaţii în care trebuie să sacrifici ori dreptatea ori eficienţa sau când vieţile unor oameni depind de tine. Iar atunci când ai de ales doar între a comite o nedreptate sau a da dovadă de corectitudine (de exemplu, nu se strică alimentele dacă le distribui egal), lucrurile ar trebui să fie mult mai clare, nu? Chiar şi pentru Mister Spock. 

Mai poţi încerca:

TED-ul lui De Waal despre moralitatea primatelor: http://www.ted.com/talks/frans_de_waal_do_animals_have_morals.html

o carte: http://www.amazon.com/Justice-Experience-Emotion-Russell-Cropanzano/dp/1848728441

articolele deja incluse în linkuri