vineri, 31 ianuarie 2014

Of fish and men

Vasile alunecă în piscină şi, pentru că nu ştie să înoate, este pe punctul de a se îneca. Bogdan se aruncă după el să îl salveze, deşi nici el nu ştie să înoate şi ar fi murit amândoi dacă nu ar fi intervenit un martor care îi salvează pe amândoi.

Robert este capturat de un torţionar care îl înfometează. I se dă mâncare doar dacă este de acord să apese un buton ce-i transmite şocuri electrice tovarăşului său Radu, pe care îl poate vedea printr-un geam transparent. Robert nu face asta, preferând să îndure foamea decât să-şi rănească colegul.

Simţi şi tu aşa un fior în faţa acestor exemple de altruism, nobleţe, compasiune şi chiar eroism şi capacitate de sacrificiu de care Bogan şi Robert dau dovadă? Ce crezi că i-a determinat să ia asemenea decizii? Oare le-a fost greu? Probabil că au avut câteva fracţiuni de secunde (în primul caz) sau ore în şir (a doua situaţie) în care au evaluat situaţia, au cântărit consecinţele şi au ajuns la concluzia că singurul lucru corect din punct de vedere moral pe care l-ar putea face este să sară în ajutorul semenilor lor sau să evite să le cauzeze suferinţă. Poate şi-au amintit chiar că posedă unele valori conştient asumate, că au principii morale peste care nu puteau să treacă chiar cu preţul sacrificiului suprem. Mai ştii, Bogdan sau Robert ar putea fi admiratorii fervenţi ai imperativelor categorice kantiene sau ai eticii bazate pe virtuţile aristotelice.

Trebuie să te întrerup însă din visare şi să te anunţ că Vasile şi Bogdan sunt doi cimpanzei de la grădina zoologică, iar Robert şi Radu două maimuţe rhessus chinuite în laborator de nişte oameni de ştiinţă dornici să descopere originile moralităţii (din compasiune, fireşte!). Ce ne spune asta despre baza comportamentelor prosociale? Ce ne facem să nu suportăm să asistăm la suferinţa altora (nu mai vorbesc de a o cauza) şi să încercăm să o uşurăm de fiecare dată când suntem martorii ei? Cumva o emoţie foarte puternică? Un instinct pe care îl avem în comun şi cu alte animale şi care a apărut, cel mai probabil, ca urmare a mecanismelor selecţiei naturale? Şi dacă e instinct şi e inwired, în ce măsură mai putem vorbi despre nobleţea unor astfel de gesturi? Raţionamentul moral are rostul său, nu mă înţelege greşit, pe baza lui putem lua decizii mai fine, în acele situaţii când emoţia nu este direct accesibilă (opere de caritate faţă de persoane străine, de exemplu, dar chiar şi acolo este nevoie de un minim apel la sentiment, de exemplu prin includerea unor fotografii în campaniile umanitare). Psihopaţii sunt capabili perfect să înţeleagă argumentele morale, dar nu le pasă de suferinţa celorlalţi.

The key to action is not thoughful deliberation, it’s emotion. And in fact, when we get people to do thoughtful deliberation, the emotion can actually turn off ” – Dan Ariely, de aici.

Faptul că suntem capabili de raţionamente complicate  (şi înţelegem filosofia morală) nu ne face mai altruişti şi mai plini de compasiune dacă ne lipsesc intuiţia şi empatia. Văzând de ce sunt în stare unii dintre semenii noştri, parcă suntem de acord cu concluzia tipului din fotografia de mai jos, iar eu mă gândesc serios să îmi recuperez căţeluşa încredinţată de câţiva ani buni alor mei.




Din fericire însă, este doar o parte a poveştii. Uneori oamenii, tocmai pentru că mai au câte ceva în plus faţă de restul animalelor, sunt capabili şi de gesturi minunate ce necesită planificare, creativitate sau teoria minţii. Pot de exemplu să facă surprize plăcute unei alte persoane de care le pasă - da, mi-a „copt-o” şi mie de curând o prietenă cu veleităţi culinare atât la propriu cât şi la figurat, ajutată şi de un complice (vezi cât rafinament, de aceasta dată constructiv?). Le mulţumesc ambilor şi sunt sigură că le mulţumeşte şi Terra, care, odată încrederea mea în specia umană restabilită, poate rămâne în continuare liniştită cu părinţii, unde îi este garantat mai bine (aşa îmi raţionalizez eu indisponibilitatea şi fuga de responsabilitate).

PS: Terra este câinele meu. Robert, Radu, Vasile şi Bogdan sunt maimuţe. Ana şi George oare erau oameni?


https://class.coursera.org/moralities-001

                             


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu