A three pipe problem

M-am gândit să îţi stimulez un pic creativitatea. Vrei? Îţi propun o problemă pentru care, dacă vrei să o rezolvi, va trebui să îţi foloseşti gândirea divergentă.

Ana şi George zac morţi pe podeaua din dormitor. Lângă ei, pe jos, mai există nişte sticlă spartă, o baltă de apă şi o minge. Ce s-a întâmplat?

Este posibil să nu-ţi pice fisa imediat, deşi deja te-am ajutat. Cum? Păi ce, credeai că poza cu becul este întâmplătoare? Încă nu ai înţeles că nimic nu este întâmplător pe blogul meu, nici măcar prezenţa ta? Da, am încercat să fac un pic de lumină la tine în cap. (Sunt arogantă? era doar o figură de stil! acum fă şi tu abstracţie de teoria lui Lakoff din cărţile Metaphors we live by şi Philosophy in the flesh) De fapt, te-am supus unui priming în stare pură: ţi-am activat inconştient (clarificare: tu inconştient, eu foarte conştientă) o reţea neurală ce cuprinde concepte precum „insight” sau „evrika!”, ceea ce te ajută să gândeşti  divergent, creativ, non-liniar, original. Într-un experiment, subiecţii care au fost expuşi unui stimul asemănător (aprinderea unei surse de lumină cu becul foarte vizibil) au rezolvat o problemă similară în proporţie de 44%, faţă de doar 22%, cei din grupul de control.

Şi pentru că vreau să te scutesc de emoţiile negative asociate unui eşec (nu îmi pot stăpâni tendinţele paternaliste, deşi sunt conştientă că ele nu sunt nici măcar în avantajul tău), îţi mai dau o mână de ajutor. Adică o mână de informaţii. Sau un deget (arătătorul, că mâna îmi mai trebuie, nu mi-o lua pe toată, nu e de dat!).

“It is quite a three pipe problem, and I beg that you won't speak to me for fifty minutes.” Nu, în nici un caz nu te trimit să fumezi, ci doar să gândeşti ca Sherlock Holmes, eventual cu ajutorul cărţii Mariei Konnikowa. Ideea este să iei o pauză în care să te implici într-o altă activitate care 1) nu are legătură cu problema ce te preocupă şi 2) care nu te solicită foarte mult, însă suficient încât să te distragă pentru o perioadă, timp în care are loc o procesare inconştientă a datelor, pentru că, după cum ştii deja, creieraşul tău nu stă degeaba când „tu” nu eşti atent (imaginează-ţi o populaţie de şoricei sau de sinapse care joacă ţonţoroiul pe masă în timp ce tu, motanul, partea conştientă, eşti plecat de acasă).

Asta recomandă şi Arthur Conan Doyle, creatorul celui mai raţional şi inteligent detectiv al tuturor timpului. Acum nu ştiu însă câtă încredere poţi avea în el. În afara romanelor cu Sherlock Holmes, el este şi autorul lucrării The coming of the fairies. Da, Arthur Conan Doyle era convins de existenţa zânelor, pe care le văzuse chiar în fotografii. ( ca să citez, Perhaps the little gnome is really of the same tribe, but represents an elderly male, while the elves are romping young women. Most observers of fairy life have reported, however, that there are separate species, varying very much in size, appearance and locality - the wood fairy, the water fairy, the fairy of the plains, etc.')

Dacă nu ai auzit de zânele din Cottingley, am făcut o vrajă şi ţi l-am adus pe Randi în persoană să îţi povestească:

Şi uite aşa ţi-am distras atenţia câteva minute. Şi totuşi, să revenim la Ana şi George, morţi pe podea. Hai mai repede că încep să se împute. Ce s-a întâmplat cu ei? Aştept răspunsuri (creative). Calci pe bec?