vineri, 28 februarie 2014

Echilibristică temporală

Eşti la o înmormântare. Un fost coleg de facultate a murit într-un accident şi acum v-aţi strâns vechea gaşcă pentru o ultimă băută împreună.. cea de la pomană. Hai să ne imaginăm scena

Tu: soseşti la timp, te interesezi care este mersul ceremoniei, unde e biserica şi restaurantul, dacă sunt locuri de parcare şi pe la ce oră se va termina evenimentul. Te oferi să dai ajutor rudelor celui decedat, îi încurajezi şi îi sfătuieşti să se gândească la viitor, să nu se lase copleşiţi, eventual să se întoarcă cât mai repede la muncă şi să-şi urmeze obiectivele pe care le aveau şi înainte. La sfârşit eşti printre primii care pleacă pentru că a doua zi ai o şedinţă la prima oră şi vrei să mai arunci un ochi peste prezentarea pregătită deja de acum câteva zile.

TP: Este afectat de ceea ce s-a întâmplat, dar şi bucuros să-şi revadă vechii prieteni. Ţine minte o grămadă de anecdote din timpul facultăţii şi vă încântă cu povestirile despre cât de uniţi aţi fost, ce momente minunate aţi petrecut împreună şi cum acei ani şi relaţiile de prietenie au contribuit pozitiv la ceea ce sunteţi acum.

PH: Ajunge târziu cu o scuză cam subţire, dar se integrează repede şi va fi şi ultimul care pleacă. Este plăcut, plin de viaţă şi de energie, interesat de cum se simte fiecare, se arată impresionat de calitatea vinului servit la pomană, dar şi suferă vizibil când poartă un dialog cu familia îndurerată.

TN: Repetă întruna că nu îi vine să creadă ce s-a întâmplat, povesteşte accidentul în cele mai mici detalii (aşa cum le-a aflat şi el)  şi se întreabă ce-ar fi fost dacă prietenul vostru ar fi plecat din casă măcar câteva secunde mai devreme sau dacă şoferul celeilalte maşini ar fi fost ceva mai atent. Şi el are foarte multe amintiri din studenţie, dar cele mai multe sunt momente de cumpănă, foarte dificile şi dureroase, pe care le povesteşte de parcă nu ar fi trecut niciodată peste ele.

PF: Pare dezorientat, puternic zguduit de cele întâmplate şi îl auzi mereu oftând şi spunând „Asta e viaţa, te trezeşti dimineaţa sănătos şi plin de planuri şi până seara eşti mort”, „Nu te poţi pune cu soarta, dacă aşa i-a fost scris...” sau „Aşa a vrut Dumnezeu”.

VT: Este preocupat să se respecte toate ritualurile religioase astfel încât mortul să aibă parte de o trecere lină în lumea cealaltă, singura care contează. Spune că viaţa de pe pământ este doar o pregătire pentru cealaltă, care începe după moarte, astfel încât trebuie să ne distanţăm de plăcerile lumeşti şi să trăim aşa cum îi place lui Dumnezeu pentru că lui îi vom da socoteală.

Ce observi? Acelaşi eveniment, dar percepţii şi (prin urmare) comportamente complet diferite. Şase oameni sunt împreună, participă la o acţiune colectivă, se cunosc bine între ei, şi totuşi fiecare are propriul filtru prin care prelucrează informaţiile din mediu. Sunt în acelaşi loc, asta e clar. Dar oare sunt şi în acelaşi timp? Philip Zimbardo spune că nu. Cei şase actori de mai sus (tu şi prietenii tăi) ilustrează cele şase atitudini pe care le putem avea faţă de timp, câte două pentru fiecare dimensiune, trecut, prezent şi viitor. Perspectivele legate de timp reprezintă un proces adesea inconştient prin care fluxului de experienţe personale şi sociale îi sunt desemnate categorii ce conferă respectivelor trăiri ordine, coerenţă şi sens. Ele structurează practic felul în care percepem ceea ce se întâmplă şi ne influenţează deciziile, având consecinţe importante în nenumărate arii ale vieţii, de la sănătatea fizică şi mentală până la succesul profesional şi relaţiile interpersonale. Cum am ajuns la Zimbardo? M-am oferit drept cobai în experimentul cu închisoarea pentru a mă auto-pedepsi pentru nişte fapte abominabile pe care le voi comite într-o viaţă viitoare (le ştiu, doar că nu le pot împiedica). Glumesc! Mi-a sărit în ochii pe care mi-i dădeam peste cap răsfoind a nu ştiu câta carte de psihologie pozitivă în căutarea (aproape zadarnică) a unor idei pe care să nu le fi auzit deja.

În sceneta de la început tu jucai rolul unei persoane orientate preponderent spre viitor. Cum se traduce asta în comportamentul tău? Înainte de a acţiona te gândeşti la consecinţe, faci o analiză costuri-beneficii şi amâni gratificările imediate în favoarea obiectivelor pe termen lung, îţi fixezi scopuri, eşti conştiincios (caracteristică ce, conform unor studii, îţi lungeşte viaţa cu vreo doi ani!) şi iei deciziile care te apropie de atingerea obiectivelor mai degrabă decât care îţi produc plăcere în prezent. Pe de altă parte, sacrifici timpul petrecut cu cei dragi, îţi este greu să te relaxezi, să te bucuri de micile plăceri ale vieţii şi să faci ceva care nu este neapărat şi util, doar pentru plăcerea în sine (sau pur şi simplu pour la beauté du geste, mereu mi-a plăcut expresia).

TP reprezintă trecutul pozitiv. Dacă ai o astfel de orientare eşti ataşat de trecut, îţi plac tradiţiile şi te simţi bine alături de familie, care-ţi conferă sentimentul apartenenţei şi al unei identităţi stabile în timp. Îţi aduci aminte cu plăcere de întâmplările din copilărie, simţi recunoştinţă faţă de cei care au contribuit cumva la formarea ta şi ai un nevrotism scăzut pentru că atitudinile tale pozitive faţă de trecut influenţează şi aşteptările pe care le ai faţă de prezent şi faţă de viitor – te aştepţi să ţi se întâmple în continuare mai degrabă lucruri bune. Este, desigur, o memorie selectivă şi poate fi totodată un proces activ, adică nu te opreşte nimeni să-ţi reconfigurezi amintirile astfel încât să extragi partea bună din evenimentele ce compun istoria ta personală, aşa cum o vezi la un moment dat. Există şi dezavantaje dacă perspectiva ta temporală este strict focalizată pe trecut: o anumită reticenţă în a încerca lucruri noi, rezistenţă la schimbare şi acceptarea uneori necritică a status-quo-ului.

PH trăieşte în prezentul hedonic. Caută lucrurile şi activităţile care îi fac plăcere şi le evită pe cele neplăcute, extenuante sau plictisitoare (sunt şanse mari să fie şi un sensation-seeking). Dacă te regăseşti, probabil viaţa bună înseamnă pentru tine o viaţă activă, trăită intens, plină de noutate şi spontaneitate. Palpitantă (atenţie! uneori palpitaţiile frecvente corelează cu boli cardio-vasculare, mai ales dacă trăieşti clipa într-un mod ce l-ar face pe Dionis să te invite în clubul său, ca prieten sau, dacă eşti femeie (deşi grecii antici, zei sau oameni, nu ţineau cont mereu de sex), să te includă în harem, alături de numeroasele consoarte pe care probabil ţi le aminteşti din mitologie). Eşti tonic, exuberant, plin de entuziasm (zest, ca şi punct forte în inventarul caracteristicilor pozitive ale preafericitului Seligman), îţi faci repede prieteni şi iubite deoarece oamenii apreciază uşurinţa, senzualitatea, vivacitatea şi implicarea cu care te raportezi la ei clipă de clipă. Dezavantaje: control scăzut al impulsurilor, riscul de a deveni dependent de diverse substanţe, prea puţină atenţie îndreptată spre menţinerea unui stil de viaţă sănătos, disciplină scăzută şi capacitate redusă de a urmări scopuri pe termen lung sau de a te dedica unui proiect (decât dacă ai norocul ca respectivul proiect să te motiveze intrinsec, de exemplu să te simţi bine şi să intri în stare de flow când pictezi/ joci fotbal/ faci experimente în laborator etc.)

Ceilalţi trei? TN este cel care trăieşte în trecutul negativ, de aici ruminaţii, gândire contrafactuală neproductivă şi adesea depresie. Tot risc de depresie avem şi în cazul unei persoane orientate în special către prezentul fatalist (senzaţie de control aproape inexistent, locus of control extern, fatalism, pasivitate, neajutorare învăţată). Cât despre VT, acesta este viitorul transcendental, dacă consideri că după ce crapi vei fi aşteptat în altă parte cu un buchet de flori sau cu un cazan în care să fierbi (am cazanul meu…ai prins melodia?) sunt şanse să-ţi bagi picioarele în viaţa de acum, a ta şi poate şi a altora din preajmă (vezi cazul extrem al teroriştilor sinucigaşi). Nu insist pe aceste ultime trei perspective pentru că ele conduc la percepţii, atitudini şi credinţe iraţionale, dezadaptative, cu consecinţe negative asupra fericirii subiective (probabil şi obiective, whatever objective happiness might mean).

Ţine te rog cont totuşi de faptul că oamenii sunt foarte diferiţi şi multe dintre deciziile lor ţie ţi se par iraţionale doar pentru că aveţi perspective diferite asupra timpului, adică nu acordaţi aceeaşi importanţă fiecărei dimensiuni (valabil şi la nivel de culturi- vezi conflictele între civilizaţii). Multe dintre ciocniri ar putea fi evitate sau măcar înţelese atunci când ieşi puţin din propria perspectivă şi eşti tolerant faţă de un punct de vedere diferit. Imaginează-ţi un cuplu format dintr-o ea focalizată pe viitor şi un el ce apreciază prezentul hedonistic. Îţi dai seama cum cea mai mică decizie poate fi un fitil pentru ditamai scandalul sau pentru nemulţumiri şi dezamăgiri? El o invită într-o seară la o a cafea în centrul vechi. Ce ar spune ea? Păi de ce să ieşim în oraş când e o pierdere de timp şi de bani, nu mai bine pun eu acum de cafea că tot vreau să stau până mai târziu să pregătesc un raport pentru mâine la muncă.  Ce răspunde el? Eu îmi doream doar să petrecem mai mult timp împreună, să facem ceva nou, doar noi doi, nu să bem o cafea acasă în timp ce tu tastezi diverse chestii la calculator.

După mai bine de zece ani de cercetări, Zimbardo se consideră în măsură să facă şi câteva recomandări asupra celei mai sănătoase şi mai împlinitoare perspective asupra timpului (este optimist, crede că ele sunt în mare măsură învăţate în copilărie şi influenţate totodată de cultură, dar cu efort susţinut s-ar putea şi modifica într-un sens benefic pentru individ, de ce nu şi pentru societate). Care, care să fie? Perspectiva viitorului, poate? La ea te gândeai, nu? Ei bine, da şi nu. Cea mai bună atitudine este cea echilibrată, ce înglobează trecutul pozitiv, prezentul hedonist şi viitorul (netranscendental). Toate cele trei au avantaje şi dezavantaje, astfel încât centrarea exclusivă pe una dintre ele îţi îngustează practic perspectiva, te limitează şi nu îţi dă voie să te bucuri de părţile pozitive ale celorlalte, exacerbând şi consecinţele negative ale dimensiunii predilecte. Oamenii fericiţi au în general următoarea orientare (poţi afla şi tu unde te situezi răspunzând la câteva întrebări, aici):

- scor înalt pe dimensiunea trecutul pozitiv;
- scor moderat-înalt la perspectiva prezentul hedonist
- scor moderat-înalt la perspectiva viitor
- scor scăzut pe dimensiunea trecutul negativ
- scor scăzut pe dimensiunea prezentul fatalist.

Dacă vrei şi o metaforă (nu-mi aparţine), trecutul (pozitiv) este cel care îţi oferă rădăcini, viitorul îţi dă aripi să explorezi teritorii necunoscute cu încrederea că vei face faţă provocărilor, iar prezentul hedonist constituie sursa ta de energie şi bucuria de a trăi.

Ai nevoie şi de trecut şi de prezent şi de viitor. Dacă priveşti într-o singură direcţie s-ar putea să te pricopseşti, cum ne avertizează Lowenstein (teoria alegerilor intertemporale) cu miopie sau cu hiperopie (Ran Kivetz), adică să iei în calcul doar consecinţele pe termen excesiv de scurt sau de lung, neglijând celelalte aspecte ale vieţii. Ideal ar fi să jonglezi cu toate cele trei dimensiuni. Nu prea te pricepi? Nu-i nimic, se poate exersa, chiar dacă la început vei scăpa din mână ba prezentul ba viitorul, în funcţie de vechile obiceiuri şi tipare de care acum îţi este greu să te desparţi. Ingredientul minune? Flexibilitatea. Şi ceva înţelepciune (nu-i nevoie de prea multă) pentru a realiza care dintre cele trei perspective este cea mai potrivită în funcţie de….context, desigur.

Nu este deloc atât de dificil.

Ai un examen foarte important? Orientarea spre viitor te ajută să refuzi o ieşire în club în favoarea studiului.

Ai terminat examenul şi faci o vizită în oraşul natal familiei tale extinse? Switch pe trecutul pozitiv pentru a petrece momente frumoase alături de ei în timp ce fiecare mai scoate câte o anecdotă din tolba istoriei familiale („mai ţii minte când aveai vreo zece ani şi ai speriat-o pe mamaie că după ore te duci cu nişte copii în canal să trageţi ceva pe nas?”).

Ai venit acasă de la serviciu şi te aşteaptă partenera ta, care ţi-a pregătit o cină romantică? Poate ar fi momentul să trăiţi amândoi măcar câteva ore în prezent.  Sau, ca să închei cu un citat din The Time Paradox:

No matter how young, suave, debonair, stunning, curvaceous, built, or well informed we are, relationships take time. We need to be in the present to enjoy them, and we need to tend to them over time. All of us would do well to remember Holden Caulfield’s euphemism for sex: “giving her the time.” The foundation of emotional and physical love is giving and sharing time. Nothing is more romantic than to say, “I don’t really have the time to do what you want to do, but for you I will make the time.”


Conflicting time perspectives are often unrecognized as the cause of familial strife and misunderstanding. So how do you bridge the gap in the languages of time? You start with the present. The present is the bridge from the past to the future, and it may be the only common ground for people who reside on opposite banks of the river of time. If two people attempt to meet in the past or the future, they are likely to be lost in a fog. The present is the only time marker that they both can recognize, the only place to touch and be touched, the only place to love and be loved. The present is the meeting place for good as well as difficult times. 

No matter their shared time perspective, couples need to meet in the present at least occasionally.


5 comentarii:

  1. Ce e rau sa traiesti in viitor? Da...ti-e greu sa te relaxezi,sa petreci timp cu cei dragi...Mi-ai zis-o iar;se pare ca nu sunt in stare sa gasesc echilibrul intre cele trei dimensiuni temporale!....Eu eram "TU",nu-i asa?

    RăspundețiȘtergere
  2. Mai tin minte!Nici nu aveai 10 ani,era pe vremea cand pe toate posturile TV vedeai doar aurolaci! Era ceva nou si foarte interesant pt. tine .

    RăspundețiȘtergere
  3. Raul

    Bună, Andreea. Uite că mi-am făcut timp şi pentru un comentariu, ca să-i răspund mamei tale, şi probabil şi ţie :))) (glumesc).
    Prezentul este cel care permite aşa cum ai spus lunecarea lină sau bruscă spre trecut sau fuga rapidă sau lentă spre viitor. Deşi fizic, numai din prezent facem asta, se pare că mental nu reuşim să fim conectaţi la acest timp (care la până la urmă este singurul care contează ca şi trăire efectivă). De aceea ne putem antrena puţin, că tot vorbeai de flexibilitate şi înţelepciune, câteva minute pe zi, prin observarea propriilor senzaţii/respiraţie sau gânduri, ca şi cum ar fi ale altuia şi fără a le evalua ca fiind pozitive sau negative. Uite aşa putem transforma treptat, conflicting time perspectives in agreeing time perspectives. :)))
    Doamnă, sunteţi de acord cu mine? :))

    RăspundețiȘtergere