El: Te-ai gandit mult?
Ce-a fost in capul tau?
Eu (facand pe proasta,
sabie cu doua taisuri: lumea fie va crede ca te prefaci si cand esti doar proasta sau te va crede proasta tot
timpul, pana vei ajunge sa te crezi si tu): Cum adica? Daca esti curios ia un topor, deschide-l si vezi
daca gasesti ceva pe acolo.
El: Acum faci pe proasta!
E nedrept sa iti parolezi blogul si sa restrictionezi accesul cititorilor tai.
Eu: A zis cineva ca traim
intr-o lume dreapta?
El: Acum nu stiu sigur
daca doar faci pe proasta, desi mi-as dori sa fie asa.
Eu: Nu, acum faceam pe
desteapta. Just-world fallacy
EL: Da, Lerner, stiu. Dar tot faci pe proasta. Sau pe iresponsabila. Stii ce am vrut sa spun. Nu
te poti folosi de just-world fallacy ca
sa sugerezi ca nici macar nu mai are rost sa incercam sa fim corecti. OK, nu
exista nicio forta karmica ce se se ingrijeste ca fiecare sa primeasca ceea ce
merita. Nu mereu cand semeni vant culegi furtuna, iar roata nu se intoarce
pentru a restabili echilibrul divin. Sau cel putin roata nu se intoarce singura.
Dar oamenii o pot intoarce. Daca te urci in masina si astepti sa porneasca din
proprie initiativa si sa te duca la mama naibii, pardon! la Constanta sunt
sanse mari ca maine dimineata sa vezi rasaritul soarelui printre blocuri si nu
deasupra marii. Rotile nu se intorc singure, dar tu poti sa le faci sa mearga
bagand cheia in contact si apasand pe pedale. Sigur, poti avea ghinion: s-a
stricat masina desi e nou nouta (nici nu vreau sa ma gandesc cat a costat) sau
un idiot a parcat asa de meserias incat a reusit sa te blocheze. Tu niciodata
nu ai fi facut asa ceva. Ar trebui cumva ca de acum incolo sa procedezi la fel?
Bineinteles ca nu. O nedreptate viitoare nu repara nedreptatea care ti s-a
facut tie, dimpotriva, declanseaza un lung sir de actiuni nedrepte pe care tu
insa, daca ai avea intelepciunea sa spargi acest cerc vicios, le-ai fi putut
evita. Fara sa astepti nimic in schimb si perfect constienta de faptul ca lumea
nu se va sinchisi prea tare de ce ai facut tu. Vorbesti de just world fallacy? Pai atunci sa iti povestesc si eu despre the naturalistic fallacy. Realitatea este indiferenta. Rezulta de aici ca trebuie ca tu sa fii indiferenta?
Realitatea nu are awareness, nu este
constienta. Este incapabila sa adopte un fel de meta-pozitie, adica sa se priveasca
pe ea insasi si sa isi evalueze „faptele”, sa se gandeasca daca ceea ce a facut
este bine sau rau. Insa tu esti. Sau cel putin ar trebui sa fii, am dubii
uneori. Pentru ca nu inteleg de ce ai lua o asemenea decizie prosteasca.
Eu: Ma bucur ca mi-ai spus toate astea. Stii foarte bine ca stramb din nas
de fiecare data cand cineva incearca sa extraga un „trebuie” dintr-un „este” si
totusi nu ai ocolit subiectul, ci m-ai confruntat. Nu e momentul sa dezvolt
tema asta, poate in articolul viitor. Da, trecerea
de la domeniul factual, descriptiv la cel normativ mi se pare in acelasi
timp inevitabila (suntem construiti
astfel incat sa o facem, gandim deci reflectam asupra actiunilor noastre si le
judecam), de cele mai multe ori necesara (desi nu logic necesara!), dar si artificiala subiectiva si relativa, mai ales cand incerci sa o justifici prin
ratiune sau gandire critica (pentru ca si ceea ce numim ratiune este un
instrument imperfect si subiectiv, dependent de fiziologia lobilor tai frontali,
de cultura in care traiesti si, mai larg, de paradigma sau paradigmele actuale, ca moduri de gandire sprijinite
pe un anumit ansamblu de informatii despre lume acceptate intr-o epoca
specifica- Kuhn). Iti place sa crezi ca in urma unui proces personal de
reflectie te poti elibera de influentele sociale, culturale si chiar
paradigmatice si da, poti. Dar numai intr-o anumita masura; felul in care
tu gandesti este ancorat prea profund in paradigma pentru ca tu sa reusesti sa
te situezi comoplet in afara ei; la fel cum studiul constiintei din interior, prin
introspectie, nu poate sa surprinda toate aspectele constiintei. Daca nu esti
psihopat ai si anumite intuitii ce te impiedica sa produci suferinta altor
fiinte din apropiere. Cand vezi pe cineva chinuind un animal (cal, caine, om,
whatever) automat vei simti mila fata de victima si dezgust, oroare fata de
agresor. Asta nu inseamna, totusi, ca actul de a chinui un animal este apriori bun
sau rau. Este un fapt din realitate. A ii smulge unghiile lui B. O actiune
obiectiva, masurabila (cate unghii? Cu ce ustensila? La ce viteza? etc). Din
punct de vedere obiectiv exista un numar limitat de informatii pe care le poti
prezenta despre aceasta felie de realitate. Odata ce ai pronuntat insa cuvinte
precum „oribil”, „incorect” sau „malefic” ai parasit domeniul descriptiv, obiectiv
si te-ai mutat in subiectivitate. Ai evaluat situatia in raport cu intuitiile,
valorile sau credintele tale. Nu inseamna ca nu ai dreptul sa faci asta. Din
fericire (tocmai m-am dus si eu in normativ), cam 99% din populatie au aceeasi
intuitie ca si tine in cazul descris mai sus (iar 1% sunt psihopati, daca Jean
Decety a calculat bine). Un caz usor, de altfel; in alte circumstante
intuitiile noastre vor fi mult mai variate. Insa raman mereu subiective. Nu
cred ca exista ceva in realitate care sa ne permita absolutizarea propriilor intuitii, evaluari sau valori. Pe de alta
parte, valorile si principiile noastre sunt o parte importanta a identitatii.
Asa ca nu ne vom limita doar la a ne ghida noi, personal, dupa ele, ci vom
incerca, convinsi de bunele noastre intentii si de efectele pozitive pe care
implementarea si difuzarea valorilor si idelilor noastre le vor avea asupra
societatii, sa le ridicam la rangul unor adevaruri general valabile. Este de cele mai multe ori bine (hihi) ca
se intampla asa: imagineaza-ti ce ar fi insemnat ca nimeni sa nu creada cu
toata fiinta ca femeile trebuie sa
aiba drepturi egale cu barbatii sau ca nicio fiinta umana (hmm…dar animalele?),
indiferent de culoara pielii, nu trebuie sa fie sclav. Daca ar fi considerat
aceste idealuri relative si subiective nu ar fi avut motivatia de a actiona, de
a initia actiunile necesare pentru ca femeile si negrii (care este termenul political-correct?) sa nu mai fie
tratati ca niste membrii ai unor specii inferioare. Pentru noi acum egalitatea
tuturor oamenilor este un fapt obiectiv si uitam ca nu a fost intotdeauna asa
deoarece ne este foarte greu sa intelegem cum ar fi putut vreodata oamenii
crede altceva. Ce va fi peste 500 de ani? Ai auzit de Great ape personhood? Cum ti se pare ideea ca primatele (ba
si delfinii, conform altor organizatii si studii) sa aiba aceleasi
drepturi ca si oameni si sa fie considerate “persoane non-umane”? Poate esti de
acord. Dar daca ai fi pus in situatia de a alege chiar acum intre a salva viata
unui delfin si a unui om ai sta pe ganduri?Ai da cu banul? Poate ca peste 500
de ani noi vom fi considerati niste brute pentru ca nu recunosteam drepturile
primatelor (si nu ma refer la uciderea lor, pentru asta si acum putem fi
considerati asa, ba chiar suntem), iar ideea ca gorila nu ar fi egalul nostru va
parea atunci la fel de ridicola cum ni se pare noua acum convingerea
strabunicilor nostri ca femeile nu au ce cauta la vot. Facem asadar judecati
morale in interiorul paradigmei in care ne aflam la un moment dat. Si le extrapolam.
Cu diverse consecinte, uneori bune, alteori proaste. Proaste atunci cand linia
este foarte greu de trasat. Pentru ca noi o trasam, iar a fi constienti de asta
ne-ar ajuta si sa facem cat mai putine abuzuri cu puterea pe care o avem noi,
oamenii, de a stabili si de a decide ceea ce e bine si rau. Daca am trasa-o
numai pentru noi orice dezbatere ar fi inutila, responsabilitatea ai avea-o doar pentru propria persoana. Insa de multe ori trasam linia si
in vietile celorlalti, votand, de exemplu, o lege prin care religia sa fie
studiata in scoli, comercializarea tigarilor sa fie interzisa, prostitutia sa
fie legalizata, piata de organe libera si multe, foarte multe altele. Cum luam
aceste decizii? Si cum sunt ele influentate de credinta noastra ca exista sau nu in realitate niste criterii
obiective ce le justifica la modul (aproape) absolut?
El: Eu am vrut doar sa iti spun ca nu inteleg de
ce vrei sa iti parolezi blogul. Ce rost a avut poliloghia asta?
Eu: Sincer, nici eu nu stiu. Dar ma cunosti, nu
fi asa de surprins! M-a furat peisajul ideilor. Hai sa revenim la subiect. Tu
mi-ai spus ca nu e corect sa il parolez. Eu cred ca e corect. Nu e o toana cu
care m-am trezit duminica dimineata, poate am creat aceasta
impresie. Am si argumente. Cei care vor sa citeasca in continuare blogul au
avut posibilitatea sa isi manifeste intentia si sa faca ceva in acest sens. Nu e atat de greu sa raspunzi la cateva intrebari. Mai
mult, cei care mi-au scris au adaugat ca testul li s-a parut interesant si
util.
El: Si, de curiozitate, cate raspunsuri ai
primit?
Eu: Doua excelente si unul sub orice critica.
El: Adica vei avea doar doi cititori? Ce faci
acolo,un triunghi virtual? Credeam ca iti plac mai degraba spiralele si
cercurile vicioase.
Eu: Haha! Asta e. Pur si simplu nu m-as simti
confortabil stiind ca respectivul m-ar citi, asa ca nu ii voi trimite parola celui de-al treilea. I-am scris de altfel un mail prin care i-am explicat decizia mea.
El: Bine, dar ceilalti, care nu au apucat sa vada
examenul sau potentialii cititori din viitor, care nu stiu inca de blogul tau?
Ar putea gasi acolo informatii ce i-ar ajuta, insa tu le refuzi din start
aceasta optiune. In loc sa scrii lucruri utile si sa le pui la dispozitia cat
mai multor oameni, tu ce faci? Impiedici cunoasterea, evolutia ascendenta…
Eu, rautacioasa: Pe scara lui Penrose. Scuza-ma!
Nu, eu m-am gandit la altceva. Unele dintre articolele mele sunt mai greu de
digerat, iar cineva mi-a scris chiar ca sunt oribile, dar nu se poate abtine sa
ma citeasca. Si atunci am gasit aceasta masura, ca un fel de contract al lui
Ulise pentru cei care nu vor de fapt sa ma citeasca dar au dezvoltat un fel de
dependenta nociva fata de blogul meu.
El: Dependenta nociva? Exista si benefica?
Eu: Hm…buna intrebare. Cum definim dependenta?
Esti dependent de o activitate care iti face foarte multa placere si care iti
este, in acelasi timp utila? Ai putea trai si fara sa citesti sau fara sa faci
sport, dar ai simti ca ai pierdut ceva valoros, nu? In aceste cazuri ar putea
fi vorba de o dependenta benefica. Insa daca iti place sa fumezi dar stii ca nu
este sanatos sau daca nu rezonezi cu mai nimic din ce scriu si te enervezi de
fiecare data cand ajungi aici dar tot revii, atunci esti intr-o stare de
dependenta care iti face rau. Iar eu ti-am propus aceasta metoda prin care nu
vei mai avea posibilitatea de a continua un comportament pe care il consideri
daunator.
El: Nu sunt sigur ca am inteles. Dar intr-un
cuplu cum e? Sunt partenerii dependenti unul de celalalt?
Eu: Sunt dependenti in sensul negativ daca stau
impreuna din interes (bani, sex, teama de singuratate, statut, copii, orice nu
are legatura cu bucuria de a fi impreuna) sau daca resimt iubirea fata de
partener ca pe un sentiment ce le face viata mai grea in loc de mai frumoasa.
In aceste cazuri nici macar nu cred ca este cazul sa vorbim despre iubire
(adevarata). Nu ii inteleg pe cei care spun ca se indragostesc de persoanene
nepotrivite. Probabil confunda iubirea cu atractia fizica sau cu altceva. E
adevarat ca nu alegem constient pe cine iubim, se intampla undeva in afara
vointei noastre si nu stim de ce simtim acele lucruri pentru o anumita persoana
si nu pentru altele. Insa nu exista dragoste daca nu il apreciezi pe cel pe
care il iubesti. Poate ca nu ii aprobi toate actiunile, aveti multe opinii
diferite si te enerveaza de multe ori dar este o persoana
speciala, pe care vrei sa o cunosti (si iti place in mare parte ce descoperi), ale carei credinte
nu le dispretuiesti, langa care te simti fericit si cu care ai o relatie ce
simti ca iti imbogateste viata. Cand spui „o iubesc pe X desi nu merita/ nu
este persoana pe care as fi dorit sa o am alaturi/ ma face sa sufar/ imi face viata
amara/ este o nemernica” nu o iubesti de fapt pe X. M-ai provocat! Tu si des
Grieux. Voi scrie un articol separat despre iubire. Am terminat de citit „Manon
Lescaut” si m-a iritat personajul asta care s-a plans tot romanul ca iubirea
pentru o femeie frumoasa dar usoara (iar altceva nu prea aflam despre Manon, caci
des Grieux vorbeste doar despre el) i-a distrus viata, ca a fost o pasiune mai
presus de el, care l-a dus la pierzanie. Nu stiu ce a fost, dar pentru mine
iubirea inseamna altceva. Nu m-as simti iubita de cineva care sufera pentru ca
ma iubeste si nici eu nu as iubi pe cineva despre care as avea o parere
proasta.
El: Pai ia scrie! Un articol despre iubire, mai
pasionant decat filosofia si logica.
Ea: Despre asta scriu mai frumos poetii. Iubirea
se simte, cand incerci sa o descrii iti dai seama ca nu poti, ca ti-a scapat
printre cuvinte, iar propozitiile au prea putina legatura cu sentimentul.
El: Esti la fel de hotarata sa pui parola? Poate
ai avut doar niste zile proaste.
Eu: …..
El: Ia zi, te-ar putea face ceva sa te razgandesti?
Eu: Cred ca da.
El: Ce? Fac orice!
Eu: O pizza si o bere.
El: Iti bati joc de mine acum?
Eu: Nu. Vorbesc serios.
El: Nu vad logica.
Eu: Nu fi atat de mirat. Stii ca judecatorii dau
sentinte mai usoare dupa pauza de masa? Iar inainte, cand le este foame, sunt
sanse mari sa respinga cererile prezentate. http://www.psmag.com/legal-affairs/judges-decisions-more-lenient-after-lunch-30179/
El: Acum iar faci pe
proasta, nu?
Eu. Nu ... Asa ti
se pare?
