Donald's dilemma

Nu ştiu de ce mă mănâncă-n buricul degetelor să-ţi descriu unul dintre primele studii despre priming. Mă resemnez să nu caut motive, mai ales că e posibil să-mi fie inaccesibile şi la baza acestui imbold de a vorbi despre priming să fie tocmai un priming, adică un stimul agăţat şi procesat de nişte sinapse din culise care nu au considerat necesar să mă anunţe şi pe mine (mine adică partea aia minusculă care este conştientă) că o influenţă aparent întâmplătoare urmează să-mi modeleze anumite decizii, percepţii, evaluări.

În 1977 Higgins, Rholes şi Jones au recrutat subiecţi pentru două experimente vezi Doamne (priming ca să fii atent) fără legătură între ele. Primul a fost prezentat drept un test de memorie verbală. Un grup de participanţi a avut de reţinut o listă de cuvinte cu conotaţii pozitive: curajos, încrezător, independent, perseverent. Alţii au primit: nesăbuit, încrezut, distant, încăpăţânat. A mai existat şi un grup de control cu cuvinte lipsite de relevanţă pentru scopul cercetării.

După ce au terminat proba de memorie, toţi subiecţii au fost rugaţi să mai rămână pentru un experiment de reading-comprehension şi să citească o scurtă descriere a unui tip pe nume Donald:

„Donald îşi petrece mare parte a timpului făcând ceea ce-i face plăcere. Deja s-a urcat pe muntele McKinley, a făcut caiac-canoe pe râul Colorado, a participat la întreceri cu maşini şi a condus o barcă cu motor deşi nu se pricepe foarte bine la bărci. De câteva ori a fost grav rănit şi era cât pe ce să moară. Acum este în căutarea unor noi senzaţii tari. Se gândeşte să încerce skydiving sau să traverseze Atlanticul într-o ambarcaţiune. Văzâdu-l cum se comportă, oricine înţelege că Donald este conştient de propria capacitate de a face foarte bine o mulţime de lucruri. În afara relaţiilor profesionale, Donald are puţine contacte sociale. Simte că nu are nevoie să depindă de nimeni. Când îşi pune-n cap să facă ceva reuşeşte indiferent de cât i-ar fi de greu sau de cât ar dura. Nu renunţă aproape niciodată, nici măcar atunci când şansele îi sunt potrivnice.”

Apoi li s-a cerut să-l descrie pe Donald cu cuvintele lor şi să spună cât de mult îl apreciază. Bănuiesc că intuieşti ce s-a întâmplat. Cei care fuseseră anterior expuşi la prima lista de cuvinte (deşi în cadrul unui experiment diferit) au avut tendinţa de a-l caracteriza pe Donald, în baza informaţiilor interpretabile din pasajul de mai sus, drept curajos, independent, perseverent şi alte atribute cu conotaţie pozitivă din acelaşi câmp semantic activat prin priming. Mai mult, evaluarea lor a fost în ansamblu una pozitivă, l-au plăcut pe personaj. Cei din al doilea grup l-au perceput însă ca nesăbuit, înfumurat, arogant şi încăpăţânat, căpos, obsedat) prin urmare şi-au format o impresie negativă.

Aceleaşi informaţii au fost aşadar citite în chei diferite şi acelaşi comportament manifest (faptul că Donald nu renunţa uşor) a fost evaluat fie pozitiv („perseverent”) fie negativ („încăpăţânat”) din cauza unor influenţe din mediu (expunerea anterioară) ce nu aveau nimic de-a face cu povestirea şi, mai ales, influenţe de care subiecţii nu au fost conştienţi (nu şi-au pus nicio clipă problema că l-au plăcut sau displăcut pe Donald pentru că au citit respectivele cuvinte cu ceva vreme înainte). Acesta este mecanismul primingului. Oare de câte ori pe zi ţi se întâmplă şi ţie fără, bineînţeles, să-ţi dai seama? Să nu confundăm fenomenele: experimentatorul ar fi putut manipula atitudinilor subiecţilor şi altfel, mai direct, de exemplu printr-o replică de genul „Veţi primi descrierea unui tip cam perseverent/ cam încăpăţânat”. Rezultatul ar fi fost asemănător, doar că în acest caz nu mai vorbim de priming ci de efectul expectaţiilor, şi el foarte studiat în psihologia socială.

Cred că nu-ţi sunt străine efectul Pygmalion şi profeţia auto-realizatoare. În momentul în care oamenilor le este lipită o etichetă, ei vor avea tendinţa să se comporte ca atare, confirmând prejudecata, stereotipul sau pur şi simplu îndeplinind aşteptările celor din jur. Este foarte greu să te fereşti de priming, câtă vreme se întâmplă la nivel inconştient. În schimb, ai control asupra etichetelor şi epitetelor cu care îi gratifici pe cei cu care intri in contact. Şi cum viaţa socială este complexă şi nuanţată, de cele mai multe ori eşti martor la comportamente interpretabile…pozitiv sau negativ. Gândeşte-te de două ori înainte să-i spui cuiva că este tipicar, sufocant, secretos, tupeist sau guraliv….nu cumva ar fi de preferat să-l numeşti meticulos, afectuos, discret, curajos sau comunicativ? Nu de alta, dar ai putea deveni chiar tu ţinta (sau obiectul) acelor trăsături, pe care celălalt le va activa în urma interacţiunii cu tine.

PS: Dacă după articolul de ieri (în care ţi-am vorbit despre „prea altruist” şi The Ice Bucket Challenge) te-ai dus repede să-ţi torni o găleată cu gheaţă-n cap şi să faci o donaţie…probabil că ai fost primed…mai toarnă-ţi una să-ţi revii Dar nu cred că ai făcut aşa ceva. Nu aveai nevoie de asemenea stimuli, tu oricum eşti altruist, nu?

http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0022103177800073