miercuri, 21 august 2013

Seminar (academic, fara predici religioase)

Articolul asta este un fel de continuare la cel precedent- din cauza unor gene obsedate de propriile lor obsesii (folosesc mascara ultra rezistent la common sense) sunt predispusa sa dezvolt diverse bizarerii comportamentale si /sau cognitive, cum ar fi sa raman fixata ca un atarnache pe cate un subiect aleator, suspendata de cate un fir mai mult sau mai putin logic sau prinsa cu totul intr-o panza de paianjen in care ma leagan singura, asteptand sa mai vina un elefant-doi, poate chiar trei; iar prin subiect inteleg o idee, o tema, o dilema, o formula matematica, o lege din fizica, un participant la experimentele pe care le derulez, mai rar si cate o creatura imaginara (spiridusi, draci, varcolaci, sanziene, sirene, tricksteri jungieni si alte plasmuiri generate de dopajul natural cu dopamina).

Iti recomand de asemenea sa (re)citesti doua articole care mie mi s-au parut extrem de interesante pentru ca ne ofera niste perspective esentiale cand vorbim despre factori viscerali si emotii: cel al lui Seramis, despre compasiune: http://www.sasseramis.ro/cand-compasiunea-nu-vine-de-la-zei si cel scris de Adrian, despre metaevaluare: http://www.adrian-nuta.ro/si-acum-pentru-binele-tau-mai-inalt-iti-voi-da-cateva-palme-la-fund-extras-din-dialogul-interior-al-unui-parinte-pasionat-de-filosofia-morala/.

Probabil ai observat ca ma eschivez acum de la partea teoretica si te las pe tine sa umpli golurile sau gaurile (din cunoastere) inainte de a participa la acest seminar. Da, ma gandeam ca te-ai saturat de cursuri si ca ti-ai dori ceva exercitii practice, eventual niste studii de caz pe care sa le analizam impreuna din mai multe puncte de vedere. Daca ai terminat facultatea de drept sau esti un pic familiarizat cu domeniul cunosti acele „spete de drept” penal sau civil- situatii litigioase pe care studentii le dezbat la seminar in scopul de a le descurca itele si a stabili masurile legale cele mai potrivite in cazurile respective. E adevarat, noi nu avem (din fericire?) niste coduri legale la care sa ne raportam, o litera a legii de interpretat, dar putem face apel la valori, intuitii morale si, deloc in ultimul rand, la capacitatile noastre de gandire critica. Aha, deci suntem la proces! Dap, kafkian chiar! Ce judecam? Actiunile altora, evident! Insa nu doar asta. Ce, credeai ca te trimit de florile marului la articolul lui Adrian despre metaevaluare? Judecam si judecatile noastre asupra actiunilor altora

Cand tu sau eu (noi) evaluam din punct de vedere moral actiunea corecta sau gresita a cuiva, evaluare cuantificata printr-un scor, putem sa ne oprim cu gandirea in acel punct (scorul respectiv) sau putem merge mai departe astfel incat sa ne evaluam propria evaluare! (Multumesc. Adrian, sper ca nu te deranjeaza ca te-am citat fara sa iti cer permisiunea in prealabil, dar daca totusi esti iritat si ma evaluezi initial foarte aspru imi exprim speranta ca iti vei nuanta pozitia odata angajat intr-o metaevaluare).

Si acum sa inceapa distractia!

Cazul Nr. 1

Sotia ta este foarte geloasa, asa fost de cand o cunosti si asa a ramas de-a randul anilor, in ciuda sperantelor tale copilaresti ca se va schimba odata ce va vedea ca suspiciunile ei sunt nejustificate, tu dandu-i toate motivele sa creada ca nu o inseli (in sensul ca esti expert in a-ti ascunde infidelitatile sau, daca esti mutant, poate chiar in sensul ca ele nu exista, adica iti reprimi atractia erotica pe care o simti fata de alte femele- de preferinta din specia Homo Sapiens). Din punct de vedere evolutionist (ok, nu ma pot abtine sa nu-ti servesc si ceva teorie), gelozia este o emotie adaptativa atat pentru barbati (masculi) cat si pentru femei (femele). Ambele sexe sunt geloase, doar ca motivele pot fi diferite, la fel si modurile de exprimare- tu te temi ca vei investi in genele altuia iar ale tale vor muri daca ea te insala si copiii nu sunt ai tai, in timp ce ea se teme ca tu vei face copii (si) cu alta, deci iti vei imparti resursele in  mai multe directii si exista riscul ca genele ei sa moara de foame (risc aproape inexistent astazi in statele civilizate in care si femeile isi pot castiga existenta, dar un risc aproape iminent in savana, unde ele depindeau de vanatul adus acasa de barbat, iar mintea noastra nu este o blank slate ci poarta inca vestigiile acelor conceptii ancestrale). O carte ce te-ar putea lumina in caz ca te confrunti in relatia ta cu asttfel de probleme este „The dangerous passion” de David Buss, ai aici introducerea: http://www.nytimes.com/books/first/b/buss-passion.html.

Bine, bine, am zis studiu de caz. Ajungi acasa de la serviciu, cobori din masina si te opresti la chioscul din fata blocului sa iei nu, nu, nu tigari, nici bere nu ci…ce altceva mai cumpara oamenii? o sticla de apa plata. Tipa care vinde, o blonda apetisanta (fixatie orala, stiu) ce pare scapata de pe bancile liceului iti da sticla din frigider, iti zambeste (stie marketing, vrea sa cumperi si maine tot de la ea), ba chiar se apropie cam mult de tine si iti indeparteaza cica o scama de pe maneca camasii (asa sunt femeile, grijulii, nu ai ce sa le faci, e tot o chestie inscrisa in gene). Tu esti doar politicos (sa nu spun cu batul infipt undeva- devin flexibila, am ajuns repede si la stadiul anal), ii multumesti si urci in casa, unde…sotia ta (care a urmarit scena de la geam) nici nu asteapta sa deschizi bine usa ca te si apuca de aceeasi maneca a camasii, te scutura zdravan si urla la tine: „Te-am vazut, animal incaltat ce esti! Boule, ti-o tragi cu aia, nu ma minti! Ce, sunt proasta? Du-te la ea! Nu, nu mai merg cu tine in seara asta la ma-ta! Te duci singur! Vezi oala asta cu mancare? E ciorba fierbinte! Uita-te la mine cum o iau si o arunc acum pe geam, poate nimeresc in capul curvei tale! Ghinion, nu am nimerit! Si ce daca puteam sa accidentez pe cineva? Era numai vina ta! Da, sa ne auda tot blocul, sa stie vecinii cu ce magar m-am maritat!”

Bun. Asa te-ai trezit facut albie de porci fara nicio vina, masa e compromisa, la fel si vizita la ai tai, vecinii probabil ca au sunat deja la politie, nebuna nu da semne sa se calmeze si nici macar nu te lasa sa-i explici ca nu este nimic intre tine si cealalta. Cum te simti? Cumva foarte furios? Pe o scala de la 0 (comportament absolut normal) la 10 (comportament extrem de nepotrivit), unde se plaseaza dezaprobarea ta fata de actiunile sotiei tate?


Cazul Nr. 2

Tot tu, dar alta sotie! Mult mai calculata, mai educata, o intelectuala, ce sa mai! Ajungi acasa de la serviciu, deschizi usa, sotia ta iese din baie „imbracata” intr-o chestie din voal care nu vrei sa stii cat a costat (dar nici nu te intereseaza acest aspect in clipa de fata), se lipeste de tine, te (a)trage in dormitor, acum sunteti in pat, tu te opresti cateva secunde cat sa-ti pui prezervativul cand…”Dragule, pana la urma nu-i asa ca mergem in Tenerife in concediu?” (Asta in conditiile in care era o discutie mai veche, tu i-ai explicat deja ca nu sunt bani si erai sigur ca a inteles si ca s-a impacat cu ideea unui sejur in Grecia, la Paralia Katerini). Te opresti, nu-ti mai trebuie nici un prezervativ, esti indignat, revoltat, ofticat. Aceeasi intrebare: pe o scala de la 0 la 10, cat de tare dezaprobi comportamentul ei?

Sunt foarte curioasa cum ai evaluat cele doua situatii. Ceva sanse sa te razgandesti? Vedem la sfarsit. Pentru inceput, ce criterii ai folosit pentru evaluarile tae? Pe ce te-ai bazat cand le-ai acordat un scor? Oare spun cele doua cifre ceva si despre tine? De ce ti-e teama mai tare? Ce respingi cel mai puternic? Cand te-ai simtit mai enervat? Cu care dintre sotii iti este mai usor sa empatizezi si sa o ierti si de ce? Catre care se indreapta compasiunea ta? Ce cauti si valorizezi mai mult intr-o relatie?

Hai sa analizam impreuna (vorba vine; e doar o iluzie, nu?). Cum putem compara cele doua spete? In functie de ce criterii? Un prim raspuns ar fi consecintele, mai precis pagubele produse. Da, ele par mai serioase in cea dintai situatie, unde pe langa enervarea ta justificata (erai nevinovat) mai avem si umilinta la care ai fost supus fata de vecinii care au auzit tot taraboiul si eventual au mai vazut si ciorba prelingandu-se deloc elegant pe geamul de la bucatarie („Ce tarani! Nesimtitii! Famile de nebuni”). Pe de alta parte, lucrurile stau altfel daca in situatia nr. 2 tu, in hot state (adica foarte excitat), ai apucat sa-i promiti sotiei ca mergeti in Tenerife si abia pe urma ai realizat ce presupune chestia asta intelegand, prea tarziu (te temi sa mai dai inapoi acum), ca ai fost pacalit, convins, manipulat.

Ma indoiesc insa ca ai acordat cele doua „note” gandindu-te doar la consecinte, oricat de utilitariste ar fi deciziile pe care esti tentat sa le iei de obicei. Ce altceva mai este important aici, si nu doar aici, ci si in (cred) toate sistemele juridice din lumea asta? Ai spus intentia? Bravo, eram sigura ca stii despre ce vorbesc! Consecintele sunt adesea identice (de exemplu omorul, moartea unei persoane) dar motivele, cauzele care au condus catre respectiva consecinta schimba intreaga perspectiva. Ai ucis un raufacator care a intrat prin efractie in casa ta si te-a amenintat cu pistolul? Auto-aparare, greu de crezut ca te va condamna cineva. Suferi de schizofrenie si o voce ti-a soptit pardon, ti-a ordonat sa o omori pe fata vecinilor, pe motiv ca ar fi posedata de Diavol? In cazul in care se stabileste ca nu aveai discernamant in momentul comiterii crimei vei scapa usor (asta daca nu te omoara parintii ei, raspunzand si ei vocii genelor care cer razbunare). Ai planificat actiunea in detaliu, zile, saptamani, luni inainte? Omor calificat (cu premeditare), dragul meu, vei primi pedeapsa maxima. Ai fost doar neatent (spre deosebire de cazul precedent, unde ai fost deosebit de atent la detalii, la planificare)? Omor din culpa sau din neglijenta, pedeapsa usoara sau moderata. Tot omor este si crima pasionala, cea savarsita pe un fond de impulsivitate (ca trasatura de personalitate a agresorului) corelat cu un foarte puternic trigger situational (cel mai adesea gelozia sau o insulta de nesuportat): criminalul nu a premeditat, nici nu i-a trecut prin cap ca va face sau ca ar putea vreodata face asa ceva, dar odata pus intr-o situatie extrema (pentru el, nu tocmai un exemplu de echilibru psihic, de autocontrol, poate nici de inteligenta), a simtit cum nu mai judeca, cum i se impaienjenesc ochii sau i se pune un val pe fata (descrieri frecvente) si „nu a mai stiu ce face”.  Sigur ca observi ca in toate aceste situatii soldate cu un omor avem diferente datorate gradelor de discernamant implicat in savarsirea faptei. Daca e sa ne raportam la descoperirile din neurostiinte (poate si la neuroetica?), liberul arbitru este omni-absent ca sa spunem asa, insa deocamdata judecam (juridic, dar si moral) actiunile altora (si uneori si pe ale noastre, chiar daca altfel) pe baza sentimentului ca avem puterea de a alege, de a ne control, de a ne stapani impulsurile (o credinta reconfortanta ce ne permite, in lipsa altor variabile, sa dormim linistiti noaptea). Mai credem insa, macar intuitiv, ca exista mai degraba un continuum de liber-arbitru sau de discernamant si nu o polaritate. Iar neuroimagistica confirma faptul ca in creier se activeaza zone diferite atunci cand comitem o fapta reprobabila din impuls (zonele arhaice preiau controlul) sau cu mens rea, adica cu „guilty mind”, cu o atenta planificare (cortexul frontal).

Da, m-am uitat la prea multe filme de groaza si am reluat cursul de pshilogie juridica din facultate. Hai sa lasam crimele (ia-ti gandul!) si sa ne intoarcem la studiile de caz. Unde bat? (ca doar discutia despre omor si discernamant avea si ea rolul ei, nu era emanatia unei minti bolnave sau criminale, ca sa citez un titlul de serial).

Prima sotie a actionat dintr-un impuls, sub imperiul unei emotii foarte puternice pe care a scapat-o de sub control. Gelozia ei nu avea o justificare in realitate, a fost un fals pozitiv, o alarma falsa, un stimul interpretat eronat de creierul extrem de sensibil la orice reprezinta o potentiala amenintare. Este acel factor visceral din teoria lui Lowenstein, despre care am vorbit in articolul trecut: o emotie care atunci cand depaseste un anumit prag (variabil in functie de fiecare persoana in parte) te face sa te porti araţional, în moduri destul de greu (nu spun imposibil) de anticipat sau controlat. Este de altfel paradoxul geloziei, explicat pe larg de David Buss in cartea sa: un sentiment ce se naste din angajament (committment), din atasamentul fata de partener si din implicarea intr-o relatie semnificativa, dar care ajunge uneori sa submineze tocmai acea conexiune pe care avea rostul de a o pazi de intruziunea unor terte persoane.

A doua sotie (faci tu ce faci si iar ajungi poligam prin articolele mele) a actionat premeditat, inteligent, calculat, adica si-a planificat comportamentul astfel incat sa isi atinga un scop. Care scop era vacanta in Tenerife, iar tu instrumentul prin care putea ajunge acolo. Adica ai fost folosit, instrumentalizat, manipulat. Mai mult decat atat, a folosit ca arma insasi emotia sau the hot state, starea de excitatie. A ta! (pentru ca a ei a fost doar mimata). S-a prefacut ca te doreste si ca este atrasa de tine in timp ce urmarea o agenda ascunsa, sa te convinga de ceva, sa te aduca in punctul in care sa iti fie greu sa dai inapoi sau sa o refuzi. In momentul in care ai inteles te gandesti ca poate tot timpul a facut dragoste cu tine din anumite interese, ca nu are respect pentru sentimentele tale, ca te poate lovi pe la spate in loc sa iti comunice deschis asteptarile si nevoile, ca te poti astepta oricand sa mai puna la cale o astfel de manevra, gasind inclusiv motive de tipul „Dar eu stiu ca asa e mai bine”, „Tu esti de vina ca nu intelegi” sau „Nu am facut nimic, doar comportamentul tau e inadecvat”.

Revenind la compasiune, pe care dintre cele doua spuneai ca ti-ar fi mai natural sa o intelegi si sa o ierti? Iar prin compasiune intelegem, cum scria Seramis, „experienta emotionala a impulsului de a oferi ajutor, sensibilitatea la nevoile altora, vulnerabili, insa si o componenta cognitiva, de evaluare rationala” – cine merita compasiunea ta si de ce?
Nu insinuez ca ar fi o decizie simpla. Prima te iubeste, tine la relatie, este (prea) transparenta, sincera, dar si impulsiva, „iute” la furie, cu autocontrol scazut, convingeri irationale (“sigur ma insala”) si potential inalt de a actiona necontrolat si pagubos. Cea de-a doua este inteligenta, mai educata, are un control foarte bun asupra propriilor emotii, dar se foloseste de aceste avantaje indeosebi in propriul interes, fara sa-si faca prea multe scrupule (isi gaseste usor justificari), nu este foarte clar daca te iubeste si care ii sunt prioritatile, deviza ei parand mai degraba a fi „scopul scuza mijloacele”. Sunt sigura ca ti-ai dori ca partenera o combinatie intre cele doua dar deocamdata ai de ales (de evaluat) doar cazurile deja prezentate. Este posibil sa iti fie mult mai greu sa traiesti cu o persoana impulsiva si care reactioneaza exagerat la niste stimuli inofensivi- nu iti convine sa te trezesti sub un potop de vorbe a caror ratiune nu o intelegi pentru ca nu prea exista, tu stiind ca nu esti vinovat; nici sa te simti mereu amenintat de iminenta unei noi crize venite din senin, pe care nu ai puterea de a o anticipa sau de a o gestiona, ei fiindu-i imposibil sa se calmeze si sa te asculte. E ca si cum ai avea in curte un animal semi-salbatic care uneori te ataca fara motiv, doar pentru ca asa e el si nu are capacitatea de a se controla. Deloc confortabil. Mai mult decat atat, animalul are macar scuza ca este un reprezentant tipic al speciei sale (cortex frontal slab dezvoltat), adica e irational sa te astepti sa delibereze inainte de a face ceva, pe cand de la un om ai pretentia la ceva mai multa gandire critica si este frustrant sa vezi ca nu o manifesta deloc, orbit de o emotie sau o nevoie nesatisfacuta. Pe de alta parte, asta e si „logica” factorilor viscerali: o orbire de moment, o ingustare a spectrului atentiei, scurtcircuitarea creierului in directia reducerii activitatii lobilor frontali, apelul la euristici, mobilizarea tuturor resurselor intr-o singura directie, cea reprezentata de stimulul foarte intens (foame, sete, privare de somn, craving, teama, gelozie). In conditii extreme, toti reactionam asemanator: stai nemancat o saptamana si sa te vad pe urma cat de generos vei fi in impartirea unui bucati de paine sau ramai treaz 72 de ore si incearca sa citesti un manual de psihologie evolutionista. In alte conditii, unii au senzatia ca mor de foame mai devreme, altii mai tarziu. Tu poate nu esti gelos, insa esti dependent de tigari si daca ramai fara ele devii nervos, foarte agitat, „in stare de orice pentru o tigara”. Incearca sa te pui in locul ei astfel: „sotia mea cand e geloasa devine imposibila, cam cum sunt eu cand nu mai am tigari”.  Apoi poate incerci si sa te lasi de fumat, iar pe ea o trimiti la terapie (nu, nu te sfatuiesc sa-i aplici singur, pentru a scuti niste bani ceva tehnici cum ar fi desensibilizarea sistematica, risti alte pocinoage) si sunt astfel sanse mari sa (re)dobanditi amandoi un control mai mare asupra vietii voastre.

Ce faci insa cu sotia cea inteligenta care te manipuleaza, cunoscandu-ti punctele sensibile (esti atras de ea) si ne-ezitand sa le exploateze (in interesul ei, alteori cica spre binele tau sau uneori ca sa se razbune pentru ceva ce ai facut tu acum nu stiu cat timp)? Poti avea compasiune si sa te gandesti ca e normal sa actioneze astfel incat sa isi atinga scopul, dar poti avea incredere in ea? (Incredere ca esti si tu important in ecuatie, ca te include in relatie, in planurile ei, ca nu spune una si face alta, ca atunci cand pare ca isi doreste sa faceti dragoste este pentru ca te iubeste si nu pentru ca vrea sa o duci in Tenerife). Bineinteles, langa ea vei fi scutit de situatiile penibile in care te pune cealalta: scene inutile, scandal in public, lipsa oricarui control asupra emotiilor, discutii in care argumentele tale rationale se lovesc de un zid impenetrabil de ignoranta.

Acum vrei te rog sa iti evaluezi propria evaluare, cea facuta initial? Pe o scala de la 0 la 10, cat de mult ti-ar dezaproba un martor din exterior (adica tu insuti, prin abilitati metareflexive) dezaprobarea pe care ai manifestat-o in fiecare dintre cele doua situatii? Ar considera oare ca ai fost prea aspru cand ai sanctionat actiunile comise de cineva sub imperiul unei emotii puternice sau cand ai judecat faptele unei persoane ce si le-a premeditat in detaliu dupa un plan bine pus la punct, inteligent, coerent? Iti pastrezi asadar evaluarea initiala?

Maine vom continua cu un alt exercitiu, de data asta „condimentat” cu mai multa teorie. O teorie foarte roz, mai roz chiar decat template-ul acestui blog sau decat lentilele ochelarilor prin care privesti tu uneori realitatea („uneori” pentru ca nu am apucat sa iti vopsesc toate lentilele, dar urmeaza…). Si nu numai ca e roz, dar implica si niste ingeri. Ah! am uitat sa precizez ca prin „mai roz” am vrut sa spun pinker. Adica Steven Pinker. Iar ingerii sunt parte din titlul cartii sale irational de lungi si incredibil de bune, „The Better Angels of Our Nature: Why Violence Has Declined”.

PS: Daca ai o senzatie ciudata (iar daca nu o aveai cu siguranta ti-o voi induce chiar eu acum) cum ca m-as folosi de teorii pentru a justifica legitimitatea propriilor opinii sau pentru a-ti demonstra tie ca te inseli, ei bine e posibil sa nu fii prea departe de adevar: toeria argumentativa elaborata de Hugo Mercier si Dan Sperber intr-un articol memorabil, considerat de Haidt drept unul dintre cele mai bune zece scrise in ultima decada, sustine tocmai ca elaborarea si folosirea argumentelor logice (reasoning) nu are ca scop primar cautarea adevarului, ci convingerea celorlalti ca ai dreptate, atunci cand increderea nu este suficienta. Apreciaza te rog sinceritatea- nu mi-am propus sa te manipulez, altfel nu te-as fi prevenit de intentie, dar incerc totusi sa imi argumentez (cu teorii, dovezi si chiar rezultate experimentale preferintele) interesele, intuitiile, atitudinile (stabile sau situationale, depinde, in cazul de fata nu stiu nici macar cat de clare sunt ele). Te-am convins sau in cazul tau aveam mai multe sanse daca iti dadeam una dupa ceafa?






5 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Hm...da, ca de obicei nu citesti tot! Pentru ca esti foarte ocupata, desigur!

      Ștergere
    2. Of!Diacriticele-astea!Cum denatureaza ele (sau lipsa lor)sensul!Si-da!Sunt un om ocupat!

      Ștergere
    3. Da, tare ocupata! Doar fata ta stie asta! Oare cum vei citi aceasta propozitie, cu sau fara diacritice? Hihi

      Ștergere
  2. Fara,asa cum ai gandit!Ca doar nu te joci cu mama ta in felul asta.

    RăspundețiȘtergere