Just world hypothesis. Or, better, just world fallacy

Citeşte te rog următoarele fragmente şi vezi dacă ţi se par cunoscute - sunt aproape sigură (da, pe surse- manuale de introducere în statistică şi în calculul probabilităţilor) că ai fost şi tu martor, dacă nu chiar participant, la discuţii de tipul:

1. A: - A murit directorul executiv. A făcut infarct, n-avea săracul decât 44 de ani.

B: -Era bolnav?

A: -Nu, n-avea nici pe dracu’.

B: Fuma?

A: Nu, nu fuma şi nici cu băutura nu se omora...

B: Poate era supraponderal

A: Nu, chiar deloc, mânca sănătos, juca tenis de două ori pe săptămână.

B, din ce în ce mai iritat: S-a supărat de ceva?

A: Nu ştiu, umblă vorba că nu se înţelegea pre bine cu fii-su, ca nu vrea să dea la A.S.E.

B, luminându-se la faţă: Ahaa! Asta trebuie să fie! Stresul, necazurile, certurile. Odihnească-se-n pace!

2. A: Ai auzit, fată, ce a păţit vecina de la 3? A fost violată aseară, pe la 8, în parc.

B: Ce căuta în parc la ora aia?

A: Păi la 8 era plin parcul. Din câte am înţeles s-a apropiat unu’ de ea, a scos un cuţit, i-a zis că dacă ţipă o taie şi şi-a dus-o în boscheţi.

B: Auzi, nici nu mă mir. Tu ai văzut-o cum umblă pe stradă, cu fustele alea neterminate de nici fundu nu-l acoperă? A căutat-o cu lumânarea, îţi spun eu.

3. A: Ia uite-o pe tanti Geta, are ochiul bandajat. Iar a snopit-o bărbat-su în bătaie. Nici nu mai ştiu cum arată fără plasturi pe faţă.

B: Da’ cine-o pune dragă să stea cu el? Eu plecam de la prima palmă şi nici că mă mai întorceam. Las-o-n pace să moară în bătaie dacă atâta o duce pe ea capul..

Aş putea continua generarea de situaţii similare dar nu cred că mai este nevoie, probabil s-au (re)generat deja câteva în propria-ţi memorie sau imaginaţie. Eşti dezgustat de atitudinea lui B, de reacţiile lui la aflarea nefericitelor întâmplări (da, şi moartea e o întâmplare, mai mult sau mai puţin accidentală, uneori incidentală) prin care trec semenii săi? Sigur că eşti, ai şi tu pe undeva un rest de suflet imun la presiunile materialismului ce „animează” întreaga comunitate ştiinţifică din zilele nooastre. Şi totuşi....poţi să crezi că acele reacţii se datorează unei iluzii în general pozitive şi benefice? O iluzie pozitivă (asemănătoare cu biasul optimismului) care uneori are şi efecte negative (it backfires, pe principiul unde dai şi unde crapă, pentru că în creierul nostru nu există un soft atât de performant care să „computeze” sau să ia în calcul toate datele, aşa că ne mulţumim cel mai adesea cu nişte aproximări vagi). Se numeşte ipoteza lumii drepte, just-world hypotheses sau just-world fallacy şi intră în categoria biasurilor cognitive. Este credinţa de multe ori, atenţie! implicită (şi neconştientizată) că trăim într-un univers corect în care fiecare primeşte ceea ce merită, astfel încât acţiunile noastre au consecinţe previzibile, pe măsura faptelor săvârşite. Ce semeni aia culegi. Sigur, doar dacă eşti grădinar prin Eden, altfel, în livezile postlapsariene (ma folosesc de blog sa repet cuvinte noi, invăţate de curând, nu contează din ce (sau de pe a cui) limbă), se mai întâmplă ca de la o nevinovată adiere de vânt să te trezeşti cu recolta spulberată de ditamai furtuna sau să fii luat în ochiul ei de o tornadă, poate chiar de un uragan cu nume (oare de ce?) de femeie (pentru că suntem isterice şi asta merităm, de-aia! just world, hihi).

Ipoteza lumii drepte presupune că există o justiţie divină (sau cosmică, misterioasă sau cum vrei tu să o mai numeşti, în funcţie de credinţele tale spirituale) a cărei sarcină (la termen, nu există avort spontan sau provocat, nici malformaţii congenitale) este restabilirea dreptăţii şi împărţirea echitabilă a recompenselor şi pedepselor, cam ca un Moş Crăciun care îţi aduce cadouri dacă ai fost cuminte, o nuia dacă nu ai ascultat-o pe mama (bad, bad boy) sau nimic dacă....nu, ultima variantă e dintr-o altă lume, paralelă şi mai puţin justă, unde morile de vânt sunt exact ceea ce par a fi, adică mori de vânt (da, Freud, a cigar sometimes is just a cigar, acum scoate-ţi trabucul din gură sau vei muri de cancer într-o zi…a, deja ai murit? aşa-ţi trebuie!).

Credinţa într-o lume dreaptă am spus că este o iluzie pozitivă deoarece corelează cu un well-being ridicat, funcţionând ca un fel de scut împotriva depresiei, iar în plus are un rol energetic şi motivator, dinamizator. Pe de o parte eşti mai înclinat să te comporţi faţă de ceilalţi conform celebrei reguli de aur: „Comportă-te cu ceilalți așa cum ai vrea să se comporte ei cu tine” cu varianta „ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face” sau să încerci să duci la bun sfârşit un proiect atunci când eşti sigur că eforturile tale vor fi cumva monitorizate şi recompensate de cel care reglează conturile în acest univers şi realizează, lună de lună, balanţa contabilă. Pe de altă parte, ai şanse mai mari să experimentezi, dacă nu mai multe emoţii pozitive, atunci măcar mai puţine emoţii negative (cele două neaflându-se, contrar opiniilor populare, pe un continuum al unei axe comune, ci mai degrabă pe două „linii” paralele), să înregistrezi un scor scăzut la factorul nevrotism din Big Five, deci să ai un nivel al anxietăţii mai redus câtă vreme crezi („a fundamental delusion”, cum e numită ipoteza lumii drepte de însuşi primul său teoretician, Melvin Lerner) că ţi se pot întâmpla doar lucruri corecte şi juste, tu fiind de altfel o persoană cu calităţi peste medie, ca marea majoritate a oamenilor ce trăiesc pe o planetă guvernată mai degrabă de biasuri de tipul self-serving decât de legi statistice impersonale şi indiferente la „miracolul” şi „inefabilul” existenţei umane (a fine-tuned universe, of course!). Ceea ce te face să te duci în fiecare seară la culcare cu încrederea un pic naivă că te vei trezi şi a doua zi (Hume ştie de ce crezi asta- vezi the problem of induction) şi că vei avea un somn liniştit, eventual populat de zeiţe sau fetiţe dătătoare de poluţii nocturne ce te vor face de dimineaţă să te întrebi dacă a fost vis sau realitate. Cum îţi vei aşterne, aşa vei dormi, nu? Da, poţi fi sigur că un cutremur devastator în zona Vrancei va fi intimidat de frumuseţea lenjeriei tale de pat bine întinse la colţuri, drept pentru care va face o mică piruetă şi va ocoli tocmai blocul tău, netulburându-ţi visele, fanteziile sau, după caz,isprăvile nocturne.

Şi totuşi nu este nevoie să ai un IQ peste medie (dar tu sigur că eşti la vreo două abateri standard în stânga (ups! femeile încurca mereu stânga cu dreapta, scuze, scuze!), nu mă îndoiesc de abaterile astea ale tale că mă bate Dumnezeu şi se abate vreun cataclism peste mine să-mi închidă de tot gura cea spurcată) ca să observi că în jurul tău se petrec însă lucruri ce nu par a fi un paragon al dreptăţii şi justiţiei cosmice. Ce faci atunci? Recunoşti că trăieşti într-o nedreaptă? Haha, da’ ce eşti prost? (a se citi eşti dispus să trăieşti recunoscând un adevăr dureros în loc să te agăţi de o iluzie confortabilă ce îţi aduce mai multe avantaje practice decât adevărul, numit şi cea mai bună ipoteză, pentru că şi pretenţia de a avea certitudini este la rândul ei o iluzie). Normal că vei continua să crezi într-o lume dreaptă. La naiba cu adevărul, cu dovezile, cu common sense, chiar şi cu observaţiile tale sau cu cortexul frontal intimidat de amygdală. Oamenilor de mai sus li s-au întâmplat lucruri nedrepte? La naiba şi cu ei! Au meritat! Au făcut ei ceva de şi-au atras şi provocat moartea, violul sau violenţa domestică. Credinţa (pozitivă) într-o lume dreaptă are drept efect secundar învinovăţirea victimei, un fenomen larg întâlnit în viaţa de zi cu zi şi studiat în psihologia socială. Acum îţi poţi vedea liniştit de măruntele (pardon, măreţele) tale îndeletniciri cotidiene pentru că ai pus o distanţă psihologică între tine şi cei care păţesc asemenea nenorociri. Tu nu eşti ca ei. Tu ai un stil de viaţă sănătos şi te enervezi foarte rar, deci un atac de cord este exclus. De asemenea, nu porţi fuste atât de scurte, poate chiar te îmbraci numai în pantaloni, aşa că nu vei provoca nici un violator prin parc. Nici nu ai tolera un comportament agresiv al partenerei tale (sau partenerului), prin urmare nu meriţi o bătaie domestică care să te lase cu buza umflată în asemenea hal că nici ochii nu ţi se mai văd.

Credinţa într-o lume dreaptă te face să simţi mai puţină compasiune pentru cei care se află într-o situaţie dificilă. (nu, nu este valabil şi pentru tine însuţi, când tu păţeşti ceva de vină sunt mereu ceilalţi). Credinţa într-o lume nedreaptă te predispune însă la o anxietate mai mare, întrucât te vei confrunta cu absurdul, cu aleatorul, cu lipsa de sens, cu fragilitatea, efemerul şi precaritatea existenţei; dar şi la o putere mai mare de a empatiza şi de a manifesta compasiune şi înţelegere faţă de „tovarăşii” de călătorie tăi îmbarcaţi şi ei în aceeaşi croazieră absurdă cu singura destinaţie finală „naufragiul”. 

Cum faci să găseşti un echilibru, adică (numai dacă vrei să trăieşti având credinţe adecvate la realitate, măcar atât cât putem cunoaşte din ea pe baza unor metode de încredere) să renunţi la fanteziile dreptăţii divine sau universale dar în acelaşi timp să găseşti în tine motivaţia de a investi realitatea cu un sens personal şi să îţi păstrezi o stare psihica pozitivă? Sunt mai multe metode sau variante, un rol important aici l-ar avea şi virtuţile şi punctele tale tari (taxinomia lui Seligman). De exemplu, o calitate precum „aprecierea frumuseţii şi excelenţei” te va ajuta să te bucuri de o multitudine de aspecte ale vieţii şi să simţi chiar recunoştinţă pentru faptul că ele există (o formulă matematică elegantă, o poezie, o piesă de teatru, culorile toamnei, un număr reuşit de…gimnastică artistică, nu fi pervers!). La fel şi altele, chit că vorbim de curiozitate, dorinţa de a învăţa, iubirea sau responsabilitatea socială, lucrul în echipă (Citizenship). Tot ce trebuie să faci este să îţi creezi condiţiile în care „tăriile” (ups!) tale principale să se poată manifesta cât mai plenar: dacă preferi munca în echipă îţi vei alege o profesie pe măsură, iar dacă eşti foarte curios poţi încerca o carieră în serviciile secrete sau în psihoterapie (glumeeesc!). 

Ca o soluţie generală însă: fă mişcare şi vei secreta (de la secreţie, nu de la secret, ok?) proteina numită BDNF, altă minune ce ţine depresia la distanţă. De unde mai ştiu si chestia asta? De la domnul Seramis Sas, evident: http://www.sasseramis.ro/fertilizatorul-simpatic-sau-despre-gradinarit-in-propriul-cap. (Dacă nu mă înşală memoria şi dacă nu sunt o victimă precoce a unei demenţe incipiente pe care o merit cu vârf şi îndesat (iar ups!) pe motiv de vieţi anterioare zbuciumate şi destrălăbate (typo? nu sunt sigură) iar prin vieţi anterioare înţeleg, desigur, tot ce s-a întâmplat mai devreme de astăzi, ca să nu zic de clipa prezentă, pentru că ne transformăm neîncetat şi în fiecare moment mai moare câte o versiune a noastră, în ciuda impresiei de identitate în continuitate). Şi ca să vezi coincidenţă, că tot vorbeam de lup (Homo homini lupus, nu că Seramis ar suferi de licantropie), a scris şi dumnealui astăzi despre lumea dreaptă. Nu, nu ne-am vorbit, nici nu am urlat la luna plină la unison. Cu toate acestea, cineva acolo sus (the man on the moon?) ne-a auzit tăcerile şi s-a gândit să facă ceva dreptate. Nu, nu a reuşit! Dar poate încearcă mai mult data viitoare. (Nu vreau să îl descurajez, empatizez cu dezamăgirea sa).