Mind wandering (or wondering)

Ma grabesc sa scriu acest articol pentru ca nu as vrea totusi sa te am pe constiinta ascunzandu-ti informatii de maxima importanta pentru viata ta (da, sensul bazic de supravietuire- vei intelege mai tarziu, nu exagerez decat putin :P). Ce ai facut astazi? Nu asta ma intereseaza de fapt, e strict problema ta, (cat de cat) important este doar ca traiesti si poti sa citesti ce scriu. Dar ia zi, nu-i asa ca te-ai surprins de mai multe ori cu gandul aiurea, in alta parte decat la activitatea pe care o desfasurai? Poate chiar uitandu-te pe pereti? Bine, poate contemplai un tantar ca tehnica de meditatie, in scopul de a-ti focaliza atentia asupra unui stimul si de a te ancora astfel si mai bine in prezent. Daca insa pur si simplu te gandeai la cai verzi pe pereti (a se citi concediu/ bani/ sa ceri o marire de salariu/ sa o inviti pe secretara la o partida de biliard etc.) in timp ce munceai, invatai, faceai dus, mancai, conduceai masina sau erai la serbarea de la gradinita a copilului vorbim despre mind wandering. Este un proces cognitiv pe care psihologii (straini) il studiaza in raport cu multe alte activitati mentale cum ar fi atentia, controlul executiv, memoria de lucru, emotiile negative sau creativitatea. Sa traduc? Visare, reverie, a fi cu gandul in alta parte…nu ma multumeste nicio expresie (a nu se intelege ca sunt eu greu de satisfacut), prin urmare voi pastra termenul in engleza si chiar prescurtarea lui, MW. MW inseamna asadar, intr-o acceptiune cat mai generala, ganduri fara legatura cu sarcina pe care o ai de indeplinit (task unrelated thoughts). Este un fenomen omniprezent si de care nu vei scapa exact atunci cand iti vei propune sa il eviti, asa ca ma astept sa-ti pierd atentia pe parcursul acestui articol mai repede si mai des decat cu alte ocazii, dupa cum si eu m-am surprins gandindu-ma la altceva de multe ori in timp ce ma documentam pe aceasta tema. Voi impartasi cu tine concluziile unor articole despre MW tocmai ca sa intelegi cu ce coreleaza si la ce ai putea sa te astepti (hmm…nu ghicesti!).

In primul rand ar trebui sa afli ca iti petreci aproape jumatate din timp (deci din viata, nu?) gandindu-te la altceva decat la ceea ce faci in prezent. 46,9% din timp, mai exact. Si poate nu ar fi o problema atat de mare daca acest lucru te-ar face fericit. Numai ca se intampla tocmai invers. „A wandering mind is an unhappy mind” este atat titlul cat si concluzia unui studiu seminal (sensul din engleza, te rog!) realizat in 2010 si publicat in revista Science de Daniel Gilbert si Matthew Killingsworth, ambii cercetatori la Harvard. Il gasesti pe internet sau poti macar sa-l asculti pe Killingsworth (hihi…nu ai si tu diverse fantezii cand citesti numele asta?), care isi expune datele obtinute aici, intr-o prezentare TED : http://www.ted.com/talks/matt_killingsworth_want_to_be_happier_stay_in_the_moment.html Pe scurt, cei doi au realizat o aplicatie pentru Iphone numita “track your happiness” (o poti descarca si tu) si au alcatuit o baza de date cu mai mult de 5000 de personae din 83 de state, cu varsta cuprinsa intre 18 si 88 de ani si provenind din medii sociale diferite. Pentru studiul amintit au folosit informatiile oferite in vivo  de 2250 de adulti din Statele Unite care au primit pe telefon, prin acea aplicatie, trei intrebari: “Cum te simti acum?” (pe o scala de la 0 la 100), “Ce faci in acest moment?” si “Te gandesti si la altceva in afara de activitatea prezenta?”. Raspunsul afirmativ la aceasta ultima intrebare a corelat cu scoruri mai mici la fericire. Indiferent de sarcina in care erau angrenati subiectii la momentul respectiv si de continutul (placut, tonic sau anxiogen, deprimant) al reveriilor! Ai inteles implicatiile ultimei fraze? Sa presupunem ca tu speli vase si in timpul asta te gandesti ce vei face la noapte cu noua ta prietena. Eu spal vasele si nu ma gandesc la nimic, sunt foarte concentrata pe actiune si frec petele de grasime cu constiinciozitate, atenta la textura buretelui sau la consistenta detergentului. Care dintre noi va fi mai fericit? Surprinzator, dar eu! Concentrarea pe momentul prezent iti creste well being-ul mai mult decat orice fantezie romantica, razboinica, erotica sau eroica. Apropo, sper ca acum citesti, nu te gandesti la altceva! Ia zi repede, cat de fericit esti?

Mind wandering te face nefericit, este prima informatie pe care am vrut sa ti-o comunic, gandindu-ma ca, cine stie, te-ar putea interesa chiar si pe tine. Insa vestile proaste nu se opresc aici. Mai tii minte teoria auto-perceptiei (Bem)? Da, dateaza din 1972 insa este inca folosita pentru a explica (partial) o parte din atitudinile pe care ni le formam. Plecand de la ideea ca oamenii isi inteleg preferintele la fel cum le inteleg si pe cele ale semenilor lor, interpretand sensul comportamentelor in contextul in care acestea apar, Clayton Critcher si Thomas Gilovich au studiat fenomenul de mind wandering in relatie cu inferenta atitudinilor. Cele patru experimente si concluziile lor au fost publicate intr-un articol din Personality and Social Psychology Bulletin, „Inferring attitudes from mind wandering” (2010). Sa zicem ca esti la munca, realizezi situatia financiara pe luna trecuta si...te gandesti la o plimbare in Cismigiu. Continutul acestei reverii (care oricum nu te face fericit, a stabilit asta deja Killingsworth) va fi pentru tine un indicator (cue) pe baza caruia vei trage anumite concluzii referitoare la cat de mult iti place tie sa faci situatii financiare. Amintindu-ne ca  mintea ne zboara aiurea jumatate din timp, sper ca intelegi ca nu este vorba aici despre o adevarata relatie de tip cauza-efect, ci despre o interpretare inferentiala a unui proces mental poate aleatoriu, prea putin legat in realitate de activitatea pe care o desfasurai cand a aparut visarea.  Cum operezi cu teorii psihologice naive (un fel de folk psychology), tu te vei gandi cam asa (da, iti citesc cortexul in Braille): „Sunt la munca, am de terminat raportul asta contabil, dar al naibii gand imi sta la plimbari in parc. Pai normal, ceea ce fac e plictisitor, nu imi place sa fac bugetul. Am un serviciu de toata jena. Of, ce nefericit sunt! Si ce vreme frumoasa de iesit in Cismigiu…” Exista trei elemente ce tin de continutul fanteziilor asociate cu MW care te fac sa inferezi automat ca activitatea in care erai angrenat te plictiseste sau chiar iti displace. Manipuland experimental valantele reveriilor, cei doi cercetatori au ajuns la urmatoare concluzie: iti vei forma o atitudine negativa fata de anumite sarcini si preocupari atunci cand observi ca iti zboara gandul la alte activitati concurente (ceva ce ai fi putut face in loc), placute sau multiple, difuze („pai daca ma gandesc si la plimbari si la filmul de ieri si la intalnirea de maine e clar ca orice e mai bun decat raportul pe care trebuie sa il scriu”). Prin urmare, este posibil sa fi ajuns la concluzia ca nu iti place sa dai cu aspiratorul (sau folosesti Biocarpet?) doar pentru ca te-ai surprins gandindu-te la altceva in acel timp si te-ai grabit sa realizezi cateva inferente, atribuind un sens gresit reveriilor, de altfel foarte firesti.

Sunt insa si cazuri in care MW functioneaza in avantajul tau. In special cand este constient, adica atunci cand iti propui sa te gandesti la ce urmeaza sa-i spui sefului pentru a obtine o marire de salariu sau partenerei pentru a o convinge sa renunte la a-si cumpara cerceii aia care (te) costa un salariu. Fara mind wandering nu ar fi posibile planificarea sau proiectarea in viitor, asa ca daca esti in trafic si derulezi, constructiv, scenarii pe care le vei pune in practica odata ajuns la munca,in scopul realizarii unor obiective personale, costul platit (cateva puncte la well-being in cauza nefocalizarii pe prezent) este mai mic decat avantajele de care te vei bucura. In schimb, atunci cand (fara sa vrei) te gandesti la ce ai vrea sa faci in momentul asta si nu poti, la ce ar fi putut sa se fie si nu a mai fost, la cum ar fi fost daca s-ar fi intamplat altceva si alte ruminatii asemanatoare mind-wandering-ul tau ia forma unei gandiri contrafactuale care iti afecteaza negativ dispozitia si te impiedica sa te bucuri de prezent si de situatia actuala (care, crede-ma, nu e atat de naspa! Daca te mai plangi mult te trimit sa traiesti in Africa si sa vezi atunci visare la…o friptura in sange). Ti se intampla frecvent chestia asta? Probabil esti perfectionist sau maximizator, in loc sa te multumesti cu ceea ce este „good enough” (vezi studiile lui Barry Schwartz). Sigur, in aceste conditii ideal ar fi sa iti propui sa nu te mai gandesti in alta parte. Insa, printr-un proces paradoxal, descris de Daniel Wegner, monotorizarea gandurilor cu scopul de a le elimina pe cele nedorite duce, ironia sortii (ba nu, a mintii!), la efectul contrar, facandu-le hiperaccesibile in lanturile tale asociative. Ti-am scris candva despre ursii aia albi, nu? Iar despre mind wandering si procesele ironice ale controlului mental poti (dar nu o vei face) citi aici: http://www.wjh.harvard.edu/~wegner/pdfs/Wegner%20Mind%20Wander.pdf Intelegi acum cat de greu mi-a fost sa imi mentin atentia focalizata tocmai pe sarcina de a parcurge o multime de articole referitoare la mind wandering? Ca sa iti faci o idée, planul era sa scriu articolul aseara…dar mi s-au bruiat undele cerebrale.

Pentru ca am ajuns la relatia dintre MW si precesele executive (atentia, controlul inhibator, prioritizare etc.- nu am mai apucat sa le aprofundez, sorry!), trebuie sa stii ca cercetatorii nu au ajuns inca la un consens cu privire la resursele implicate in visarea cu ochii deschisi. Se studiaza intens in prezent raportul dintre mind wandering si capacitatea memoriei de lucru. Exista doua teorii complet opuse, ambele avand in spate cateva studii experimentale, ale caror concluzii sunt insa interpretate diferit. Daca esti cat de cat familiarizat cu lucrarile lui Susanne Jaeggi privind corelatia memorie de lucru- inteligenta (fluida) iti dai seama ca MW ar putea fi legat nu doar de working memory, ci si de IQ. Pe de o parte, avem studiul lui Levinson, Smallwood si Davidson, „The persistence of thought: evidence for a role of working memory in the maintenance of task-unrelated thinking” (2012): procesul de mind wandering nu poate fi sustinut fara suportul memoriei de lucru, chiar daca aparitia lui este spontana: http://www.investigatinghealthyminds.org/pdfs/LevinsonPersistencePsychSci.pdf. Subiectii cu o capacitate mai mare a memoriei de lucru prezinta o tendinta crescuta de a “se lansa” in MW, in special atunci cand activitatile in care sunt implicati sunt de dificultate moderata spre scazuta (undemanding tasks), constatare explicabila prin faptul ca le raman resurse neutilizate ce sunt redirectionate catre un proces mental alternativ, paralel cu sarcina primara. Ipoteza lor pare a fi sustinuta si de rezultatele obtinute prin scanarea imagistica (fMRI): s-a observat o activitate crescuta in zonele creierului responsabile cu memoria de lucru atunci cand subiectii sunt adanciti in mind wandering- http://www.pnas.org/content/early/2009/05/11/0900234106.abstract. O opinie divergenta gasim insa in articolele lui Mc Vay si Kane: “Does Mind Wandering Reflect Executive Function or Executive Failure?” (2008), “What Mind Wandering Reveals About Executive-Control Abilities and Failures” (aprilie 2013) sau “Working memory capacity does not always support future-oriented mind wandering.” (2013). Aceste studii semnaleaza mai degraba o corelatie negativa (modesta) intre capacitatea memoriei de lucru si mind wandering. Subiectii cu o memorie de lucru mai redusa au intampinat dificultati mai mari in realizarea unei sarcini de tip Stroop, au fost mult mai usor distrasi de stimuli externi irelevanti pentru activitate si mai predispusi spre MW. Autorii admit o relatie intre mind wandering si memoria de lucru doar ca si control inhibitiv: activarea resurselor metacognitive si utilizarea lor pentru a pune capat reveriilor si gandurilor fara relevanta pentru activitate. Mai mult, cei cu un control executiv mai puternic au ramas mai concentrati pe sarcina, iar daca totusi s-au gandit in alta parte, continutul acelor „rataciri” a vizat mai degraba planificarea unor actiuni viitoare si nu reluarea unor evenimente din trecut (comportamanent contra-productiv specific subiectilor cu un control executiv mai slab). Te-am „introdus”, dupa cum observi, intr-o dezbatere foarte actuala care este departe de a fi transata, dar poti avea incredere in mine ca te voi tine la curent cu evolutiile viitoare (inteleg ca esti curios sa afli daca predispozitia ta spre visare se asociaza cu o capacitate crescuta a memoriei de lucru sau dimpotriva).

Pana la solutionarea acestei controverese iti pot oferi, drept consolare, concluziile studiului lui Baird, Smallwood, Schooler et al. (august 2012), „Ispired by distraction: Mind Wandering Facilitates Creative Incubation”: http://www.centenary.edu/attachments/psychology/journal/2013janjournalclub.pdf Mind wandering coreleaza pozitiv cu gasirea unor solutii ingenioase, cu gandirea divergenta si creativitatea, facilitand procesul de incubatie (de la oute, nu de la figura aia geometrica), tot atunci cand subiectul este implicat in activitati de dificultate medie. Despre momentul AHA si banana sultanului presupun ca ai tot auzit, nu mai insist ca mi-a zburat gandul (oare la ce? pai la un alt studiu, evident). Baird presupune ca mind wandering favorizeaza, printr-un proces asemanator celui din somnul REM, activarea unor asociatii noi, inedite, intre elemente ce apartin de doua retele semantice sau neurale diferite. Subiectii ce au avut de efectuat o sarcina de laborator de tipul UUT (Unusual Uses Task- tii minte articolul meu despre fixitatea functionala?) au obtinut performante superioare (cu pana la 41% mai bune) atunci cand au beneficiat de o perioada de incubatie de 12 minute intre momentul expunerii la stimul si cel al rezolvarii instructiunilor si mai ales cand in acel rastimp au fost angrenati intr-o noua activitate, usoara, facilitatoare a procesului de mind wandering.

O pauza pentru visare poate avea efecte pozitive asupra consolidarii amintirilor (encodarea lor in memorie): http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3287976/ Subiectilor li s-au prezentat niste perechi de imagini cu instructiunea de incerca sa le retina, dupa care au fost rugati sa ia o pauza in care sa se odihneasca si sa isi lase gandurile libere. Pe timpul pauzei cercetatorii au inregistrat activitatea cerebrala a participantilor (prin fMRI) si au observat ca un nivel crescut al acesteia (in hipocamp) s-a asociat unor performante superioare in amintirea ulterioara a imaginilor.

Inainte de a-ti administra lovitura de gratie de la final iti mai prezint, din compasiune (eutanasiere sa fie, dar prin injectie si nu in chinuri ca ne amendeaza UE), un posibil avantaj al mind wandering-ului. Un articol foarte cunoscut (in mediile academice care se respecta) este „The Restless Mind” (2006), tot al lui Smallwood si Schooler: https://labs.psych.ucsb.edu/schooler/jonathan/sites/labs.psych.ucsb.edu.schooler.jonathan/files/biblio/The%20Restless%20Mind.pdf Continutul reveriilor ce apar spontan, dincolo de controlul tau constient, ar putea reprezenta de fapt activarea unui scop personal concurent activitatii primare. Astfel, daca esti de sex feminin (pentru variatie :P), citesti o carte si constati ca la fiecare doua- trei pagini (sa nu te jignesc spunand randuri…cuvinte?) se rupe firul (narativ) si gandul tau e la cum sa iti chinui partenerul pentru ca a uitat de aniversarea voastra poate ar trebui sa realizezi ca undeva exista o problema, adica o preocupare personala recurenta ce incearca sa iti atraga atentia astfel incat sa te ocupi cumva de ea. In aceste conditii ar fi mai intelept sa pui cartea pe noptiera (fara sa tragi concluzia ca e plictisitoare- da, inferenta atitudinii prin teoria auto-perceptiei) si sa vezi ce ai putea face cu agresivitatea (sau frustrarea) pe care o simti la adresa uitucului tau iubit. (As putea sa iti dau cateva sugestii dar numai contra-cost si sub juramantul confidentialitatii- scrie-mi si negociem). Avem cu totii o ierarhie a scopurilor, iar mind wandering marcheaza mutarea automata, ne-deliberata, a atentiei asupra unui obiectiv mai relevant pentru tine decat activitatea prezenta. Acest proces este dependent de controlul executiv si reprezinta un subtip de problem solving, dar intr-o maniera paradoxala, pentru ca se  desfasoara in afara intentiei.

Un singur studiu si te las! Intre mind wandering si longevitate exista o corelatie negativa! Poti sa ii dai in judecata pe toti profesorii plictisitori care te-au pus sa inveti (pentru licenta?) informatii prafuite de zeci de ani, activitate ce te-a facut sa iti pierzi atentia si sa umbli cu mintea aiurea. E posibil ca acestia sa iti fi grabit senescenta si sa iti fi scurtat deja viata. Adica telomerii. http://cpx.sagepub.com/content/1/1/75.full.pdf+html Studiul realizat de Elissa S. Epel, Elizabeth Blackburn et al. (decembrie 2012) pe un esantion de 239 femei (inca) sanatoase, cu varste cuprinse intre 50 si 65 de ani, indica o corelatie negativa intre mind wandering si lungimea telomerilor. Iar telomerii sunt, bineinteles, acele regiuni de ADN situate la capatul fiecarui cromozom cu rolul protector de a impiedica imbatranirea celulelor si unirea a doi cromozomi prin recombinare. Telomerii se scurteaza odata cu inaintarea in varsta, iar ritmul in care se produce acest proces este un indicator (bio marker) consistent al sperantei tale de viata. Un rol important il are si enzima numita telomeraza, aceasta putand repara telomerii dupa fiecare diviziune. Nu e deloc de gluma cu descoperirea telomerilor si telomerazei, pentru care trei cercetatori, Elizabeth Blackburn (da, autoarea studiului despre relatia lor cu mind wandering), Carol Greider si Jack Szostak au primit, in 2009, premiul Nobel pentru medicina. Asa-i ca nu prea iti mai arde de visat cu ochii deschisi?

Pentru ca nu vreau sa te las prada angoasei, iti sugerez centrarea pe momentul prezent. Starea de flow ar putea fi un bun inceput. Ancoreaza-te, te rog! Poti folosi tehnici de meditatie in ce pozitie vrei tu sau, daca nu te descurci singur, o forma interesanta de terapie care se numeste terapia cognitiva bazata pe mindfulness (Mindfulness-Based Cognitive Therapy- http://www.mbct.com/). A, poate te intereseaza acum si ce activitate a corelat cu cea mai mica frecventa a mind wandering-ului, conform studiului realizat de Killingsworth si Gilbert. Sexul! „Doar” 10% dintre subiectii se gandeau in alta parte in timp ce se dedau acestei operatiuni lungitoare de telomeri. (nu, nu pot sa imi dau seama la ce altceva s-ar fi putut gandi!).

Acum, eu mi-am facut datoria (auto-impusa) si ti-am prezentat niste date culese din studii stiintifice de care ar fi, poate, bine sa tii cont. Sleep on it!

Through the Looking-Glass

De dimineata am primit un e-mail de la Elena (numele e usor schimbat), prietena mea din copilarie despre care am mai vorbit aici (e o persoana importanta pentru mine, motiv pentru care o pomenesc des). Intre timp s-a apucat si ea de psihologie (se ia dupa mine copila asta) si mi-a spus, cu o candoare ce m-a facut sa rad, urmatoarele lucruri: „Andreea, vreau sa vad cum se face terapia. Grupurile de dezvoltare nu imi sunt de ajuns, nici orele de analiza personala. Vreau sa privesc dinafara cum un terapeut, ajutat de o buna intuitie si fler, conduce sedinta si interactioneaza cu clientii. Crezi ca ar fi posibil sa asist la o asemenea intalnire? Ma poti ajuta? Vrei?”

Am avut o zi grea (o problema operativa ce tinea de siguranta nationala m-a silit sa raman peste program la munca cand tocmai ma pregateam sa plec intr-un week-end romantic la Sinaia- s-a dus dracului, noroc ca nu-mi doream foarte tare sa ajung acolo) si abia acum apuc sa ii raspund Elenei. Sa nu te surprinda limbajul meu- desi suntem foarte diferite tin mult la ea si intre noi exista o intimitate ce ne permite sa ne spunem orice, fara menajamente sau false pudori:

„Bai tampito, du-te, fato si te culca la loc si cand iti revii atunci sa mai deschizi gura in fata mea!”

Te-am pacalit! Intimitatea nu inseamna chiar asta, ok? Reiau:

„Preaiubita mea prietena, mailul tau mi-a prilejuit un moment de incantare ce mi-a adus trei lacrimi in ochiul stang. Cu inima plina de dor, de bucurie si de nerabdare…”

Te-am pacalit iar  (shame on you!) Da, stiu cam am plagiat subiectul de la bac, dar m-a fascinat cerinta de a explica virgula dintre dor si bucurie- motive stilistice, evident. Nu, Elena nu e iubita mea (mai degraba mi-a fost rivala in cateva situatii cand ieseam impreuna si baietii mai copilarosi aveau ochi doar pentru ea), deci nu ma pot adresa ei cu asemenea emfaza. Gata, urmeaza versiunea reala (sort of…):

„Draga Elena, in primul rand ma surprinde optiunea ta de a deveni psihoterapeut. Nu pe bune? Stii ca eu ti-am spus mereu adevarul si m-ai urat cateodata ca te-am adus cu picioarele inapoi pe pamant, dar din moment ce tot la mine te intorci si nu m-ai parasit definitiv nu pot decat sa deduc ca am si eu un cuvant de spus in tarasenia asta. Imi dau seama ce te face sa te indrepti spre aceasta profesie: idei prevalente de cel putin doua feluri si niste fantezii romantice ce reies din sintagma ta „un terapeut cu intuitie buna si fler”. Ar fi bine sa stii ca terapia nu (mai) inseamna astazi interpretari si idei intuitive generate mai degraba de experienta ta decat din cea a clientului. Nici discutarea timp de trei ani a relatiei cu tata, dupa care, in urmatorii cinci, daca mai traiesc cei doi, a legaturii cu mama. A avea fler inseamna mai degraba a fi atent si prezent in relatie, dispus sa-ti reorganizezi permanent informatiile si ipotezele in baza feed-backului oferit de client, fara a-ti inchipui ca ai ghicit de la prima sedinta realitatea interioara a acestuia. Nu stiu cine dracu’ te-a impins spre o asemenea decizie, dar mai ai timp sa te razgandesti. (Daca nu cumva platesti vreo datorie transgenerationala- aha! Era sa musti momeala, mai bine te faci scriitoare de fantasy). Iti voi povesti la o cafea si cercetarile de astazi privind efectele psihoterapiei - mi-e teama ca ai impresia ca ai putea genera schimbari majore in viata unor oameni. Eu una am asteptari (aspiratii) mai modeste. Nu ma hazardez in nicio situatoe, stii ca nu as face niciodata nebuniile pe care tu pari a le cauta cu lumanari si lumini astrale. Ca sa nu mai bat campii, iti voi raspunde la intrebare.

Nu poti asista la sedintele de terapie individuala din motive ce tin de etica profesionala si de codul deontologic. Clientul nu s-ar simti confortabil, iar relatia terapeutica ar risca sa fie compromisa. In unele tari este posibil ca studentii in formare sa urmareasca orele in spatele unui perete de sticla transparent doar pentru ei. Clientii isi dau acordul de princiu la inceput, insa de cele mai multe ori ei nu stiu cand vor fi vazuti, ci doar ca exista posibilitatea ca anumite sedinte sa fie urmarite si de stagiari, in conditiile respectarii confidentialitatii, fireste. Acolo ai avea asadar posibilitatea sa asculti, dar si sa surprinzi relatia terapeutului cu clientul sau elementele non-verbale ale comunicarii: postura, mimica, gesticulatia, contactul vizual, implicarea (concentrat pe client sau pe modelul covorului?), contactul fizic, modul de a incepe si de a incheia (dupa cat timp?) sedinta.

In Romania nu stiu sa fie posibil acest lucru. Tot ce pot sa iti recomand este sa fii atenta in jurul tau, la interactiunile dintre oameni, la discutiile lor. Sa observi. Nu neaparat persoane cunoscute. Poti face acest exercitiu oriunde: la munca, pe strada, in magazin, in parc, la mall, la teatru, in club. „Inregistreaza” mici scene dintre parteneri, prieteni, colegi, parinti si copii, angajati si angajatori. Joaca-te: pe baza detaliilor observate emite niste ipoteze, gandeste-te ce alte reactii ar fi putut avea persoanele implicate, ce emotii transmiteau expresiile lor faciale, daca s-au facut sau nu intelese, cum se simteau in relatie; daca nu-i auzi ci doar ii vezi, imagineaza-ti niste replici posibile, in acord cu limbajul lor non-verbal.

Ai grija insa! Nu cumva sa te folosesti de sugestia mea ca sa iti bagi nasul in vietile altora sau sa iti urmaresti propriile interese. Observarea interactiunilor dintre oameni sau curiozitatile tale legate de cum functioneaza mintea nu iti dau voie de exemplu sa iei la verificat telefonul partenerului sau sa iti urmaresti colegul de serviciu cand acesta se indreapta linistit spre casa. Evita de asemnenea sa te pui in situatii ciudate, riscante, dubioase, penibile sau patetice: fara urcat in copaci, ascultat pe la usi, ascuns sub masa, in dulap, in lac, in lanul cu urzici!

Stiu ca nu este tocmai raspunsul pe care ti-ai fi dorit sa il primesti cand mi-ai scris de dimineata, dar va trebui sa te multumesti cu el. Vei invata sa fii un bun terapeut prin experienta. Profesionala, dar si personala! Cum sunt relatiile tale cu cei din jur? Esti o buna ascultatoare? Te poti „pune in pielea” unor persoane dintre cele mai diferite (cum se va intampla in cabinet) sau, dimpotriva, iti este greu sa intri in rezonanta cu oameni ce nu iti sunt asemanatori? Te cauta prietenii, colegii, rudele si cunostintele atunci cand simt nevoia de a vorbi cu cineva? Iar intre timp citeste carti si articole de psihologie sociala, clinica, cognitiva, chiar neurostiinte. Ah! Ia in calcul si varianta de a o lasa balta!”

Asta i-am scris Elenei, ti se pare ca am fost cam dura la sfarsit? Trebuia, altfel ma contamina si pe mine cu iluziile ei. Ajungeam sa ma inscriu la reiki sau terapii florale (in gradina botanica). 

Pe langa plopii fara sot adesea am trecut

Esti la birou, nu? Muncesti…vorba vine, daca ai munci nu ai citi acum acest articol, ca doar nu te plateste seful tau sa ii faci o sinteza cu chestiile hot care incendiaza astazi blogosfera. Dar o pauza de masa ai? Si cum ti-o petreci? Stii ca te pot ajuta, nu? De exemplu, o idee buna ar fi sa tragi un puisor de somn! Da, o spune John Medina in cartea sa „Brain rules”. Asa ca maine ia-ti la tineo pijama, o perna si alte obiecte (a Teddy Bear? O suzeta? Un revolver sa-l ai sub perna?) de care mai ai tu nevoie pentru a adormi si a-i oferi creierului tau ocazia de a se reface. Daca esti cuminte (sa operationalizez: compliant, atent, disciplinat, constiincios) iti pot chiar calcula (da, fac efortul asta pentru tine) ora ideala (the nap zone) la care este bine sa te retragi sub paturica. Presupun ca ai un regim de viata sanatos, un nucleu suprachiasmatic neafectat de vreo tumora si ca dormi opt ore pe noapte, mergand la culcare la aceeasi ora (plus minus 15 minute, hai sa nu fim obsesivi). Daca incepi serviciul la 9 pe la un 7 esti in picioare (alergand prin casa dupa Clocky, sigur). Deci ai dormit intre orele 11 pm si 7 am (ceva vise de raportat? Ma ofer sa ti le decriptez intr-o cripta, la lumina difuza si romantica a lumanarilor). Momentul de climax al noptii tale a fost la jumatatea intervalului, asadar la ora 3 am. Imi permit sa formulez o ipoteza: Astazi la ora 3 pm ti se va face somn. Insa in loc sa dormi vei bea o cafea, un ceai negru sau vei astepta cu stoicism sa treaca perioada critica, mai ales ca intre timp ai citit despre eroarea sistematica a durabilitatii (nu e chiar acelasi lucru dar profit de ocazie sa-ti reimprospatez memoria). Daca seful tau ar fi un om informat cu siguranta ar amenaja o sala de odihna pentru angajati. Nu de dragul tau, bineinteles ca nu! (iar te-ai scaldat in lacul Wobegon?) De dragul profitului. Un studiu NASA a aratat ca performanta (profesionala) a pilotilor creste cu 34% dupa ce acestia au dormit 26 de minute. Acum nu te sfatuiesc sa ii spui direct chestia asta pentru ca sunt mari sanse sa o ia personal, sa se enerveze, sa nu te creada, sa te suspecteze ca incerci sa il manipulezi. O idee mai buna ar fi sa il „ajuti” sa descopere acest studiu aparent intamplator si apoi sa creada ca a fost numai si numai ideea lui- te las sa te gandesti cum, stii ce parere am despre mure si alte fructe de padure: stimuleaza neurogeneza, dar culege-le singur din tufa (de Predeal, nu de Venetia); daca stai cu gura cascata sa ti se dau eu...hai, stai sa vedem ce se intampla.

Daca insa seful tau este un nesuferit de neinduplecat, insensibil pana si la rezultatele studiilor NASA si hotarat sa nu te lase deloc sa dormi in cele opt ore din zi pe care ti le-a cumparat cu contract de munca si acte in regula, nu este totul pierdut. Mai stiu o activitate numai buna de desfasurat in pauza. Ghicesti? Da, o poate include si pe colega de la human sau public relations. Ba chiar o va inspira sa fie cat mai dornica de relatii calde cu cei din jur (si, prin ricoseu, si cu tine). Am in fata un articol publicat de niste psihologi de la Universitatea din Rochester. Se numeste „Can nature make us more caring? Effects of immersion in nature on intrinsic aspirations and generosity”. Sunt descrise patru experimente prin care autorii au testat urmatoarele ipoteze: comuniunea cu natura (stia Eminescu ceva cand isi chema iubita in boscheti) favorizeaza aspiratiile intrinseci in detrimentul celor extrinseci (capital de imagine sau de bani), autonomia, dar si comportamentul prosocial, dorinta de a crea relatii calde si apropiate cu ceilalti, altruismul, compasiunea, generozitatea. Chiar si un birou plin cu plante e bun. (Acum stii si ce cadou sa ii faci sefului de ziua lui) Subiectii au fost impartiti in doua grupuri: unii au fost testati intr-o incapere cu multe flori, ceilalti intr-o sala fara elemente naturale (nici supranaturale, doar artificiale sau pe care si le face omu’ cu mana lui- lucru manual). Li s-a spus ca au primit un premiu de cinci dolari pe care ii pot folosi cum vor ei. Daca subiectul alege sa dea suma aceasta unui alt participant (pe care nu il va intalni, iar decizia, oricare ar fi, ramane confidentiala), experimentatorii vor dubla suma, astfel incat celalat va primi 10 dolari. Al doilea subiect va alege apoi daca pastreaza toti verzisorii sau daca inapoiaza primului participant suma de cinci dolari pe care o primise. Concluziile? Nicio diferenta! Glumesc, pai ma mai oboseam sa descriu experimentul, acum cand ma apropii de nap zone (1-3pm, apud Medina hm, cat pe ce sa scriu Mandinga- interferenta cu televizorul pe care l-as arunca uite-acum pe geam daca as fi singura in biroul asta flowerless)?! Participantii testati si implantati in incaperea cu plante au fost mai generosi si au impartit banii cu ceilalti, pe cand cei din laboratorul fara flori au fost tentati sa pastreze intreaga suma pentru ei. Niciun incident cu televizoare, scaune sau sageti otravite aruncate pe geam nu a fost semnalat. Asa ca in loc sa iti inviti colega la o cafea (sau la un pui de somn?) la bufet mai bine o convingi sa iesiti amandoi afara, intr-un parc din apropiere. Stiu, spatiile verzi sunt tot mai greu de gasit in oras, iar primarul nu cred ca se sinchiseste de studiile noastre si de incurajarea unor comportamente prosociale in randul locuitorilor. Daca nu gasesti parc, cauta macar un copac, trei fire de iarba, un caine maidanez (se sperie tipa si tu pozezi in salvator).

Ia zi, ai localizat cea mai apropiata zona cu vedeata? Iesim in pauza? Langa locul meu de munca chiar exista un parc. Imediat dupa ce postez articolul voi parasi biroul, voi cobori treptele cladirii si voi iesi afara. Ma voi indrepta spre parc, voi merge tot inainte si voi intra in primul club sau bar unde pot sa bag o bila-doua. Ma bag la o partida scurta de biliard jumatate de ora, pe urma ma intind 26 de minute pe o canapea si dorm. Ma trezesc si ma intorc la serviciu. Tu du-te insa in parc! Daca vezi portia mea de generozitate si compasiune dandu-se singura pe un tobogan si uitandu-se dupa mine, poti sa o pastrezi tu! Sau sa ii spui, asemenea simpaticului personaj creat de Creanga (hihi ce nume sugestiv, in ton cu articolul), ala care se juca cu Dumnezeu si baga moartea in sicriu (doar reminiscente sau ramasite din articolul de ieri), trei cuvinte sugestive: „Pasol na turbinca!”.

Stam singur in cavou...si era vant

Esti ocupat rau? Ma ajuti la matematica? Cum, nu ai timp? Ca de obicei...Bine... s-a inventat calculatorul, sa stii, apelez la el. 2 753 impartit la 365  egal 7,54. Adica sapte oameni si jumatate (sectiune transversala). Bun. 489 impartit la 365 egal un om si o treime (deloc sfanta). 2 163 per 365 ne da 5,92, deci sase oameni fara vreo trei degete sau cu un ochi scos. Anul trecut s-au sinucis zilnic (in medie) 7.54 oameni (adica in zilele mai „bune” si-au pus capat zilelor, in special prin spanzurare, 8-9 perosoane, pe cand in cele mai sarace sau doar mai insorite numai 5-6 au facut pasul decisiv spre intalnirea, definitiva si definitorie, cu Sfantul Petru). La trei zile au fost ucisi cam patru oameni. Iar sase vieti sunt curmate in fiecare zi in accidente rutiere (asa e cand se intoarce roata...ah! mai exista pedeapsa aia draguta cu tragerea pe roata sau „rota fragendos” de la fragezire?).

Lasand la o parte accidentele (si inca nu le-am pus la socoteala pe cele generate de (ne)siguranta muncii, caramizi cazute fara parasuta in cap(ul tau) daca te plimbi prin centrul vechi, turturi de gheata infipte in scalp, atacuri fatale ale cainilor maidanezi, moartea prin traznet ca reglare de conturi divine, inec in valea plangerii sau cu un os de peste/ sambure de piersica, ingerarea de ciupercute generatoare de halucinatii eterne, deces in incendiu ca preludiu la flacarile iadului, moarte in casa liftului, langa soba, mancat de urs, iintepat de albina sau de musca tzetze, intoxicat cu furnici rosii, alunecat in baie etc.), 40 de oameni mor zilnic de infarct, multi dintre ei fara sa se fi stiut bolnavi de ceva. Si mai am in fata niste statistici care imi arata mortalitatea in cazul cancerului. Numai ca aici se impute treaba- sunt niste cifre ce indica incidenta la 100. 000 de locuitori. Cum naiba fac sa calculez cati oameni mor in fiecare zi de cancer? Of, tocmai cand ma laudam ca nu esti de neinlocuit si ca tot ce ai putea tu sa (imi) faci poate fi preluat cu usurinta si de un aparat/ obiect/ inventie tehnica, tehnologica sau stiintifica. Marturisesc (iar) ca nu imi plac calculele si ca mereu m-au plictisit teribil, dispozitie personala ce a avut consecinte dramatice in viata mea- repetatul unor clase de cateva ori (am pierdut sirul, am o viziune personala asupra conceptului de „numar”), corijente de care am scapat doar prin spaga sau troc cu carne vie, excluderea de la numeroase actitivati sociale ce presupuneau cunostinte elementare de aritmetica si cate si mai cate situatii poate nu chiar mortifere dar in mod sigur mortifiante.

Aceesta nu este un articol generat de descarcarile electrice (cati volti?) si macabre ale unor neuroni scapati de sub controlul centrului de comanda situat in aria patratului din capul meu pe care, bineinteles, nu am fost in stare sa o calculez niciodata. Am, ca intotdeauna, motive serioase sa il scriu. Stii ca e zi de doliu national, nu? Pentru cei 18 morti produsi de accidentul din Muntenegru. Un fapt regretabil, de altfel, daca tinem neaparat sa il evaluam si nu ne limitam la a-l constata. Dar cu ce sunt ei mai spectaculosi decat cei calculati mai devreme? Sa fie moartea prin prabusirea cu autocarul in prapastie (si nu ma refer la acel vertij descris de filosofii existentialisti) mai sexy decat cea prin strangulare cu funia de gat? Poate imi scapa mie (in haul sau putul gandirii) valentele eroice, sublime sau arhetipale ale acestui fapt divers din realitatea cotidiana? Aa....scuze! Avem o morala, un talc profund al acestei intamplari neintamplate chiar in fiecare zi. Providenta vrea sa ne spuna ca nu e adevarat ca murim si ne nastem singuri- nu e o greseala ordinea, se intampla alternativ, ciclic, prin reincarnare. La fel cum unde-s doi puterea creste, unde-s mai mult morti televizorul te pandeste si toata tara te jeleste. Ajungi celebru cat ai zice peste (somn! vesnic!). Iar moartea nu mai e un act intim intre tine si nimicnicie, ci o petrecere colectiva, o experienta ce transcede granitele eului, un fel de sex in grup in care membrele se amesteca intre ele pana cand nu mai stii al cui e piciorul ala de dupa gatul tau si e nevoie de teste genetice pentru reconstituirea cadavrelor (ups, le-am amestecat si eu- cuvintele, ideile, cadavrele...ce impletire licentioasa a licentelor poetice numite Eros si Tanathos)

Ce mecanisme psihologice explica reactia noastra disproportionata la astfel de incidente? Vrei sa vorbim despre asta? Din (ne)fericire simt acum din plin efectele disolutiei responsabilitatii (dar si un pic de social loafing), intrucat deja au scris altii pe aceeasi tema, in timp ce eu eram ingropata nu in flori, ci in calculele de mai sus. (Vezi si efectele contagiunii informatiinale) Cica ar fi o imagine foarte vie a unor foste persoane acum foarte moarte. Adevarata pomana cereasca pentru jurnalisti, care, fara sa il fi citit pe Kahneman, Gilbert, Wilson & comp., au capatat o intelegere intuitiva a ceea ce capteaza atentia creierului uman.

Sorina ne incanta cu un articol ( http://www.veste-buna.ro/cpr/) despre eroarea sistematica a durabilitatii. Adica ce e val ca valul trece (stii prea bine: “de te-ndeamna, de te cheama/ tu ramai la toate rece”). Daca ai trecut de prima adolescenta probabil ca intelegi si accepti ca, desi nu pare, ceea ce simti azi nu vei mai simti peste cinci, zece, cincizeci de ani. Sau cel putin nu cu aceeasi intensitate. Ca doar nu te-a blestemat careva (ti-am zis sa te feresti de sanziene si de cosanzene)! Este un lucru bun, nu? Acum, in cat timp revii la normalitatea ta afectiva depinde si de anumite trasaturi de personalitate cum ar fi rezilienta (destul de heritabila, sorry!). In orice caz, daca cineva se apuca sa iti povesteasca, intr-un elan exhibitionist, histrionic sau doar disperat, chinurile sufletesti pe care le experimenteaza in prezent, macar prefa-te si tu interesat, chiar daca prin cap ti se deruleaza, pe repede-inainte (in timp), experimentele cu rezultate semnificativ statistice obtinute de deja pomenitii (ante-mortem) psihologi. Nu sunt convinsa ca ar consola-o (de obicei fetele sunt alea isterice, cica de la uter li se trage – ups, ce verb sugestiv in acest context) aforismele de tipul „trece pana cand te mariti”, nici ca ar consimti, plina (hm) de entuziasm la cererea ta de...a-i masura hipocampul (se pare ca e mai mic la persoanele ce sufera de tulburari ale dispozitiei sau chiar lipseste cu desavarsire, fiind inlocuit cu un calut de mare verde). Si nu uita ca deciziile (bune sau proaste) le luam in prezent, de foarte multe ori influentati de starea de spirit (buna sau proasta) tot din prezent. Te las deci sa citesti vestea buna pe care ti-o urseste, intr-un savuros, Sorina. Ai grija, predictiile ei sigur se vor indeplini candva.

Era sa uit! Daca universul este pus pe sotii, pe pacaleli, aiurit sau doar mahmur si ti-l scoate in cale pe Adrian (http://www.adrian-nuta.ro/ramolismentul-pe-care-mi-l-doresc-dar-nu-l-voi-avea/), nu intra in panica cand vei auzi o intrebare originala, pe care cu siguranta nu ti-a mai pus-o (alt cuvant urat!) nimeni inainte: “Crezi ca este posibil ca ultima decizie majora de viata pe care ai luat-o sa fi fost distorsionata de iluzia focalizarii?” Nu-l lua si tu prea in serios si spune-i ca, posibil sau imposibil, preferi sa traiesti asa cum poti, de pe o zi pe alta, ba mai naiv, ba mai (co)incidental, uneori colateral, uimit de o petala de floare sau de ciripitul unei pasari care incearca sa iti transmita indicibilul si prea putin impresionat de statistica, numere sau cifre (moment in care Adrian te va avertiza, probabil, ca la un moment dat vei ingrosa si tu statisticile, ajungand o cifra sau..un numar).

Iar acum un moment de reculegere (sau de meditatie unificatoare, daca esti ateu sau agnostic)! E, cum pentru cine??!

Tu! Tu! Tu!

Intuitia imi spune, timid, ca sunt sanse mari ca tu sa fi ajuns aici accesand un link de pe Facebook. De fapt mi-a soptit o pasare (nu e corb, nici curcan, mai degraba o rara avis, cred ca lebada- ciripeste intruna la vioara)- ma tot ameninta de ceva timp ca asta se va intampla, iar eu am invatat sa vorbesc pasareste si am cedat, nestiind ce motive sa ii mai inventez pentru refuzul meu de a ma prinde si mai mult in plasa retelelor de socializare.

Ai asadar un cont pe Facebook. Ti-l verifici destul de des, uneori de pe smartphone, nu-i asa? Cunosc… Iti propun doua situatii de cosmar. De fapt nu ti le propun, ti le var pe gat, ai inca timp sa iesi de pe acest blog si sa nu mai revii in viata ta- aia care ti-a mai ramas. Ar fi o decizie inteleapta din partea ta, poate te inveti minte si sa nu mai pierzi vremea intrand pe toate site-urile gasite pe internet. Daca totusi mai esti (alegerea ta!), intra in rol!

Esti singur acasa, la calculator, conectat, evident, la facebook. Auzi niste zgomote ciudate pe hol. E cineva in casa! Activitate puternica in amygdala, ti se transmite potentialul unei reactii de tipul fight or flight. Acum, problema e ca habar n-ai sa te lupti si, mai mult, presupui ca spargatorul are o arma la el. Nu poti nici sa fugi, ar trebui sa treci tocmai prin holul de unde se aud pasi si sunete ce seamana cu ascutitul unui cutit. Ingheti (freeze). Si atunci iti vine o idee: singura solutie este sa scrii repede pe facebook un mesaj de SOS: „Chemati repede politia, a intrat cineva la mine in casa, sunt inauntru, cred ca vrea sa ma omoare!”. (Stiu, am vazut cam multe filme zilele astea; si un serial „Hannibal”, in care interpreteaza un rol foarte interesant Mads Mikkelsen, talentatul actor pe care il asociez insa, temporal, cu o decizie buna, dar pasibila de diverse interpretari.) Ti se pare cam dramatic exemplul? Mai incercam unul, pentru cititoare de data asta (pentru ca am observat ca ele sunt cele mai active pe retelele de socializare). 

Esti singura acasa si navighezi pe apele tulburi ale internetului. Foarte tulburi, in curand te vei ineca in ele! Zburdand din profil in profil si din postare in postare, incep sa ti se aprinda la mansarda niste beculete haotic (si, poate, in neconcordanta cu realitatea, dar tu nu stii asta): sotul tau (sau iubitul, sau chiar colegul de serviciu pe care il iubesti in secret) are o relatie cu o tipa foarte atragatoare, judecand dupa fotografii. In timp ce ii studiezi zecile de poze de profil simti ca ti se face rau, nu mai ai aer, nu esti in stare nici macar sa ajungi la telefonul din geanta abandonata undeva in dormitor. Ce faci? Cu ultimele puteri, scrii pe facebook: „Mi-e foarte rau, sunati la Salvare, lesin!”.

Ai peste 200 de prieteni pe Facebook. Nu ii cunosti pe toti personal, dar stii ca cel putin 50 dintre ei sunt persoane de toata increderea, care ti-ar sari imediat in ajutor intr-o situatie delicata ca cele descrise mai sus. O sa imping sadismul mai departe, invitandu-te sa iti imaginezi deznodamantul cel mai probabil al scenariilor respective. Te ajut eu, fara sa mi-o ceri pe facebook. Esti mort! Da, da, in universul paralel in care cineva a intrat peste tine in casa sau in lumea posibila in care ti-ai pierdut cunostinta din cauza unei reziliente scazute, ai incurcat-o, adica ti s-a terminat stockul de zile pe acest pamant. In ciuda celor 200, 300, poate chiar 400 de prieteni. (Presupun ca intrusul nu ti-a spart casa cu intentia de a-ti repara frigiderul ca sa faca si el o fapta buna, iar daca ai lesinat si nu era nimeni langa tine…well, ai inteles ideea, dar imi place sa ti-o repet: ai murit!)

Cum e posibil? Mesajul tau a fost foarte clar, explicit, disperat. Multi l-au citit, au comentat, si-au scris si intre ei, doar ca…nimeni nu a sunat la politie sau la salvare. Sau au sunat vreo 2, dar dupa jumatate de ora de deliberari, moment in care erai…cum? deja rece, exact. Incepi sa intelegi ce fenomen din psihologia sociala avem aici, adaptat la mediul virtual? Bineinteles ca vorbesc despre efectul trecatorului, cu componenta sa difuzia responsabilitatii. Cunosti cazul Kitty Genovese si experimentele conduse de John Darley şi Bibb Latané. Ceea ce in anul 1964 se intampla pe strada se poate petrece astazi, in 2013, in direct pe internet, cu consecinte asemanatoare: cu cat exista mai multi martori (reali sau virtuali, conectati la laptop) cu atat scad sansele unei victime de a primi ajutor din partea acestora. Responsabilitatea prietenilor tai de pe facebook se imparte la numarul lor, fiecare stie ca mesajul e public si ca a fost vazut de foarte multe persoane, deci cineva trebuie sa fi luat deja vreo masura. Si daca toti gandesc asa…te scutesc de inca o expunere la cuvinte anxiogene. (Ma tem sa nu ti se fac rau si sa nu dai coltul de frica).

Si acum tu ma intrebi, iritat, daca nu ai putea face totusi ceva ca sa nu mori. Nope, odata ce te-ai nascut e inevitabil. Aaa, m-ai intrebat cum sa eviti sa mori prematur (inainte de termen, termen folosit si pentru nastere, observi?) in cele doua situatii create de mine. Da, sigur ca poti sa iti cresti sansele de supravietuire de la 0 la 70-80%. Vrei sa iti spun cum? Hmm….da, chiar vrei? Ma mai gandesc…Bine, de ce nu? Vezi cine e online in momentul respectiv, alege o persoana si nominalizeaz-o (prin functia tag, nu?), cere-i doar ei ajutorul! De exemplu: „Mariana Georgescu, suna repede la politie ca a intrat un hot la mine in casa!”. Ca sa intelegi si de ce am folosit exemple atat de dramatice, citez din studiul pe care l-am consultat (http://online.oise.utoronto.ca/webkf/Introduction%20to%20Knowledge%20Building%20(Win%2008)/PersonalFolder/shealy/Bystander%20intervention%20in%20computer-mediated%20communication,%20%20P.Markey.pdf): ”cercetarile anterioare au evidentiat faptul ca efectul trecatorului devine si mai puternic atunci cand situatiile sunt mai impresionante sau mai amenintatoare”. Da, tocmai cand e o urgenta si ai avea cel mai mult nevoie de ajutor e foarte posibil sa nu se ingramadeasca nimeni sa ti-l acorde. Prietenul la nevoie se cunoaste, dar mai degraba numai daca sunteti doar voi doi de fata.

Sa speram ca nu vei ajunge sa testezi pe pielea ta niciunul dintre scenariile de mai sus. Dar cu siguranta vei avea nevoie la un moment dat macar de o informatie sau de un ajutor mai marunt din partea prietenilor de pe Facebook. Aplica acelasi principiu si tag-ueste pe cineva. As mai sta la povesti dintr-astea, dar sunt obisita, tu insa m-ai putea ajuta chiar acum. Esti singurul care are aceasta putere: imi trimiti te rog niste sanziene pacifiste sau macar un vis frumos in noaptea asta? Da,da, numai cu tine vorbesc!