There is a crack in everything, that's how the light gets in.

O prietena care m-a insotit aseara intr-o calatorie in primul rand in spatii (mrifice) dar, din unele puncte de vedere, si in timp (ii multumesc din nou si o rog sa ma ierte ca am lasat-o putin sa ma astepte la metrou- alte distorsiuni temporale) m-a intrebat daca adresa blogului meu (beingandreea) vine de la titlul unui serial pe care l-am urmarit impreuna si care ne-a placut, amandurora, foarte mult.

Being Erica.

Raspunsul meu a fost deconcertant, in primul rand pentru mine: “Nu!”. Nu, nu imi amintesc sa ma fi gandit la serial in seara in care am hotarat ca este momentul sa imi fac blog. Dar probabil ca Being Erica (2009-2011) s-a infiltrat intr-una dintre sutele de conexiunile neuronale rapide de atunci, cum se intampla de multe ori atunci cand facem ceva, orice.

Ti-l recomand si tie, daca esti pasionat de psihologie si (sau) de science-fiction, totul asezonat cu un strop de mystery. La inceputul primului sezon Erica are 32 de ani si tocmai ce s-a despartit de prieten, a fost concediata si a ajuns in spital din cauza unei cafele ce continea nuci, la care ea era alergica. In aceeasi zi il intalneste pe cel care-si spune Dr. Tom, un terapeut ceva mai putin obisnuit. Extrem de neobisnuit! Nu ne spune in ce scoala s-a format, dar metoda lui se bazeaza nu atat pe cuvant, cat pe experiente. Isi trimite pacientii inapoi in timp (la propriu!), in momentele-cheie in care ei considera ca ar fi trebuit sa faca altceva, ca au luat o decizie gresita. Au acum posibilitatea sa-si refaca, in cel mai literal sens cu putinta, trecutul si viata. Rezultatele acestor calatorii in timp nu sunt insa mereu cele asteptate sau prognozate, iar fiecare episod are si o morala, o pilda, un insight terapeutic. Misteriosul dr. Tom mai are, pe langa pasiunea jonglarii cu limbile ceasului, un interes aparte: ii plac citatele si scoate de fiecare data din tolba sa fraza (sau sageata) potrivita pentru tot ce i se intampla Ericai. Din marii filosofi, dar nu numai, dovada versurile din cantecul lui Leonard Cohen, puse de mine in titlul acestui articol si citate de dr. Tom intr-un episod din primul sezon. Sunt insa multe altele in film, la fel de interesante. De exemplu:

"Curiosity does, no less than devotion, pilgrims make." Abraham Cowley

"A man has two reasons for doing anything - a good reason and the real one." J.P. Morgan 

"Friendship is born at that moment when one person says to another, 'What! You too? I thought I was the only one.'" C.S. Lewis

"Every action has a reaction." Isaac Newton

"Act the way you'd like to be and soon you'll be the way you act."  Bob Dylan

"The struggle itself towards the height is enough to fill a man's heart." Albert Camus

Lucrurile se complica pe parcursul celor patru sezoane, in moduri adesea uimitoare. (Nu, Erica si dr. Tom nu se combina! Nici macar sex recreational nu ajung sa faca, in caz ca te-i uitat la prea multe filme in ultimul timp! Sau te-a inspirat povestea presedintelui Coolidge si a cocosului de la ferma? Iti spun si tie ceea ce i-am mai spus astazi unui reprezentat al speciei respective: provocarea cea mai mare este sa fii cocos intr-o ferma plina de gaini, iar tu sa o calci mereu numai pe una) Dar ce tot fac persoanajele din Being Erica, prin toate episoade si sezoanele alea? Nu-mi aduc aminte finalul, dar am senzatia ca intregul mister nu a fost niciodata elucidat. Uite, tu ce intelegi din acest trailer?

http://www.metacafe.com/watch/4695241/being_erica_movie_trailer/

Acum, daca ai tras cu ochiul la preview, nu-i asa ca te intrebi si tu, ca si mine sau Erica, “What comes next?”

Efectul Coolidge (nu, nu urmeaza o orgie!)

Esti aici? Citesti tu sau iti citesc eu? Stiam eu ca te fac sa revii dupa ultima postare…Avem treaba! Iti saruti iubita pe gura, pe gat, pe lobul urechii, ea te mangaie pe corp cu sanii ei si…iti aduci aminte de mine. Si de Sonja, care te indeamna sa iei o pauza de 20 de minute: „A break during a massage or a gripping conversation may magnify our anticipation for their resumption and provide us with an opportunity to savor what is still to follow”. Iar tu o vei asculta pe Sonja, fireste. Si ii vei fi recunoscator mai tarziu pentru sfaturile ei excelente. Mai amani un pic. Ce faci in pauza? Intre timp ai aflat ca iubita s-a schimbat. In ce costum? De scolarita. Asa ca te gandesti sa ii povestesti cum e cu efectul Coolidge. Pe care l-am mentionat si eu pe blog in prima postare despre affective forecasting. Daca nu si-ar fi publicat cartea din ianuarie as fi banuit-o pe Sonja ca imi fura ideile, asa insa nu am ce sa-i fac, ma inspir tot eu din ea. Povesteste foarte frumos despre acest efect. Ii dau intr-un fel, cuvantul (sau ti-l dau tie, mai departe).

Noutatea poate fi un puternic afrodiziac, idee ilustrata de efectul Coolidge. Legenda spune ca intr-o dimneata presedintele Calvin Coolidge si sotia sa Grace Anna Goodhue se aflau intr-o vizita la o ferma avicola din Kentucky. In timpul plimbarii, doamna Coolidge il intreaba pe fermier cum de sunt atat de multe oua desi erau putini cocosi. Fermierul ii explica, foarte mandru, ca ai lui cocosi isi fac datoria de zeci de ori in fiecare zi.  Doamnei Coolidge, extrem de impresionate, ii scapa urmatoarea remarca: „Spuneti-i asta si domnului presedinte”.  Domnul Coolidge, prinzand replica sotiei sale, il intreaba si el pe om: „Si de fiecare data cocosii o fac cu aceeasi gaina?” „O, nu, domnule presedinte- raspunde fermierul- de fiecare data este una diferita”. Presedintele da usor din cap, zambeste si zice: „Spuneti-i asta si doamnei Coolidge”.

Efectul Coolidge este explicabil in primul rand prin faptul ca omul nu este o specie monogama. Prin urmare, cauta diversitate. Si se plictiseste de acelasi partener. Ok, odata ajuns in acest punct observi cum iubita te sageteaza cu niste priviri ce nu anunta nimic romantic in noaptea asta. Te contrazice si este pe punctul de a-ti aduce si niste argumente – a citit, la randul ei, nu stiu ce studii stiintifice. Dar ai noroc! Isi aduce aminte ca in aceasta noapte poarta costumul scolaritei submisive (pe care l-a imbracat tocmai ca sa-ti piara tie alte gaini din cap) si tace. Te lasa sa ai dreptate si sa ii faci ce vrei tu.

Te descurci sau vrei sa iti soptesc (sa-ti suflu, ca in scoala generala)? Daca am reusit sa te invat un nou efect ma retrag intr-un loc mai potrivit, ca nu vreau sa va tin lumanarea (lui Duncker), nici sa va ofer piuneze si fitile (stii cum se face focul). Si totusi, ce spuneai ca faci?

To be continued 2

Unde am ramas? Incepi sa iti saruti cu foc iubita iar apoi…Asa, ce faci apoi? O saruti, o mangai pe cap, ii desfaci agrafele cu care si-a prins suvitele, te trage si ea putin de par…Imi pare rau, dar filmul Before Midnight, (poate fi vazut la noi in tara numai cu acordul parintilor, tu i-ai cerut voie lu’ mami?) nu permite astfel de scene. Nu vreau sa avem probleme cu CNA-ul. Daca esti curios ce se mai intampla, te rog sa revii. Urmeaza o noua repriza, After Midnight. 

Think, don't blink! Dar urmareste-mi degetul!

Mi-a soptit o pasare cu pene colorate si tare lucioase (apoi s-a intalnit, providential, cu o pisica infometata si cam grumpy- ai citit Reality Slap?) ca te-ai plictisit de atatea studii stiintifice si ai vrea sa intelegi conceptul de affective forecasting (da, iar! previzibil, doar pot fi infricosator de perseverenta) intr-un mod mai direct. Ceea ce ma bucura- ai intuit ceva ce Burnard stia inca din 1996, si anume ca exista mai multe feluri de cunoastere: cea propozitionala („Apa fierbe la 100 de grade”), cea practica (scoala vietii: daca vrei apa fierbinte trebuie sa stii sa faci rost de o sursa de caldura- freci doua pietre pana ies scantei sau macar apesi butonul potrivit de la cuptor) si cea experentiala (cand bagi mana in apa fiarta si descoperi o noua valenta a conceptului de “fierbere”, “fiert”, „fierbinte” „ars“ dat in clocot”...incerci? nu sufla, sa nu se raceasca! bate fierul...).

Cum nu iti pot oferi pe acest blog experienta directa a previziunilor afective, iti voi recomanda un film minunat prin care vei dobandi o intelegere mai profunda a teoriilor prezentate anterior. Vei avea astfel macar o experienta vicarianta (vicarious experience), de tipul celor pe care unii le vizeaza atunci cand se uita la un film porno sau cand isi spioneaza, cu sau fara binoclu (Ai vazut the Rear Window?) vecinii de vizavi- tendinte voyeuriste ce pot fi insa sublimate  in profesii respectabile). Ti s-a intamplat si tie sa te identifici foarte puternic cu personajele (sau autorii?) dintr-o carte sau un film si sa le preiei emotiile, chiar si tulburarile psihice? Leonardo di Caprio a patit-o, dupa cum poate stii deja din articolul lui Adrian: http://www.adrian-nuta.ro/inception-of-ocd/ Nici eu nu am scapat nevatamata: articolele pe care le-am scris la inceputurile acestui blog, despre suprarealism, imi par acum dictate de nimeni altul decat André Breton (name letter effect, adica nu ne-am ales chiar intamplator), altfel nu imi pot explica mare parte din elucubratiile debitate.

Before Midnight. A treia parte din povestea lui Jesse si Celine, pe care sigur i-ai vazut macar in „Before sunset” si „Before sunrise”. S-au intalnit prima data intr-un tren, apoi, dupa vreo zece ani, la Paris, cand el devenise scriitor si isi lansa cartea in orasul iubirii. Acum sunt casatoriti (unul cu celalalt, cum altfel?), au doua fete si...vorbesc mult dar fac putin sex. Norocul lor insa ca nu vorbesc in doi peri (hm), ci cu mult sens, asa ca nu am schimbat canalul in favoarea unor emisiuni mai educative (documentare) sau mai dinamice (sport). Discutiile dintre cei doi ne poarta intr-o calatorie emotionala in timp (termenul folosit de Elizabeth Dunn pentru affective forecasting) atat in trecutul, cat si in viitorul relatiei lor. De exemplu, Celine il intreaba pe Jesse, la un moment dat, in timpul unei plimbari romantice in natura: „Daca m-ai vedea acum pentru prima data in acel tren in care ne-am intalnit acum 20 de ani, mi-ai mai cere sa cobor cu tine?” Iar el ii raspunde: Da, ti-as spune sa cobori, apoi, cand s-ar auzi sirena trenului si acesta s-ar pune in miscare, te-as impinge sub rotile lui, sa ma asigur ca nu te voi mai putea intalni niciodata”. Glumesc! Raspunsul lui este un dezarmant „Of course” (pai se putea altfel? cu cine ar mai fi vorbit acum? Logica filmului ar fi fost compromisa).

Pe parcursul aceleiasi plimbari, Celine ii mai adreseaza sotului ei o intrebare: “Daca ai putea schimba un singur lucru la mine, care ar fi acela?”. Raspunsul lui este cel mai intelept pe care l-ar fi putut da cineva, insa nu vreau sa iti stric surpriza. Desigur, stii si tu ca nu iti poti schimba partenera, nu poti face din ea un alt om decat au facut deja genele din compozitie (ingredientele) si experientele de viata, dar uneori iti place sa visezi frumos. Nici macar nu poti prevedea schimbarile (minore in mod normal sau majore in caz de Alzheimer de exemplu) ce se vor petrece, natural, in personalitatea ei de-a lungul anilor. Asa ca nu vei primi pentru data viitoare consemnul de a medita, fantasmagoric, la ce ai vrea sa schimbi la partenera ta. Singurul lucru la care ai putea visa este in ce se va schimba singura (ca becul din bancurile cu psihologi). Cred ca nu m-ai inteles. Ai citit ultimul meu articol cu strainii? Stii cate ceva despre monotonia (mai ales sexuala) din cuplu? Aha, o simti din plin chiar acum? Exista solutii! Costumatii, de exemplu. Ce ai zice daca partenera ta te-ar astepta in seara asta imbracata in tinuta de politista severa? de iepuras rusinos? scolarita submisiva? dresoare de de tigri? Ingeras sexy? Ti-ar placea? Bine, papa niste ovaz acum. Sau alta iarba, eventual in timp ce cauti florile albastre. Nu, nu vreau sa spun ca esti un cal care isi ia iapa la bataie pana pricepe si ea. Poate Heinrich von Ofterdingen?

Lasand deoparte fanteziile, filmul ridica numeroase probleme interesante, cum ar fi natura sine-lui (poate vrei sa afli cu ce este comparat), prosopagnoziile sau tulburarea persistenta de falsa recunoastere sau deja-vu. Ca sa nu mai spun ca descrie un experiment cu niste soricei (albi, neaparat albi!) care apasau o pedala ce-i stimula intr-un anumit fel pana mureau. Nu se puteau abtine. De ce? De placere. Da, mureau de placere. Stimularea consta in placere - soriceii experimentau practic o stare orgasmica continua. Iti suna si tie cunoscut (experimentul)? Ai mai citit despre el?  Probabil ai un deja-vu/ vecu...(cum am avut si eu cand m-am uitat la film).

Tema noastra era insa affective forecasting. Si, printre picaturi (chinezesti, ca si camera din experimentul mintal al lui John Searle), psihologia relatiilor de cuplu, cu accent pe cum sa inlaturam rutina. Iar Jesse se dovedeste un excelent prezicator (nu degeaba este scriitor). Intr-o seara, Celine se supara pe el (eterna problematica feminista- „eu am grija de copii, tu pleci zilnic cate doua ore la plimbare”) si paraseste camera de hotel- erau in vacanta. El o urmeaza pe terasa si ii spune ca i-a adus ceva: o scrisoare pentru ea de la un sine viitor tot al ei, cu vreo 40 de ani mai in varsta. Si i-o citeste. Normal ca este manipulativ („batrana Celine” ii transmite alter-ego-ului sau ca i-a trimis un cadou in persoana tinerei escorte care-i recita scrisoarea si o asigura ca totul va fi bine), dar gestul este genial si dovedeste o profunda cunoastere psihologica. Iar PS-ul este cea mai reusita parte! (nu ti se intampla si tie sa nu ai rabdare sa citesti ceva panala capat si sa sari direct la  PS?) Sigur ca se impaca! Si da, pana la urma fac si sex!

Jesse este, as spune, un mai bun psiholog in acest caz decat multi cercetatori in domeniul psihologiei cuplului sau well-beingului. Mai bun chiar decat Sonja Lyubomirsky, despre care nu as fi scris astazi daca nu ar fi existat o coincidenta remarcabila, cat pe ce sa-i spun semnificativa. Esti curios? Nici nu terminasem bine de vazut filmul (lasasem ultima parte pe ziua urmatoare) si mi-a „picat” in calculator o pleasca, un fel de para malaiata (cu mentiunea ca nu eu sunt Natafleata): ultima carte a Sonjei, The Myths of Happiness. What Should Make You Happy, but Doesn’t; What Shouldn’t Make You Happy, but Does. Ce crezi ca face tipa in primul capitol? Vorbeste despre adaptarea hedonica in cuplu si diminuarea pasiunii, ilustrand aceasta idee printr-o replica din prima parte a trilogiei despre care iti vorbesc azi: („To quote a line from the 2004 film Before Sunset, about two former lovers who chance to meet again after a decade, if passion did not fade, “we would end up doing nothing at all with our lives.”). Asa ca nu puteam sa nu scriu ceva si despre ea, desi ti-am promis un articol mai lejer cu o recomandare de film. Din cartea asta  mi -a tras insa inspiratia pentru mai multe lucruri, inclusiv titlul articolului. Probabil ai citit si tu Blink sau macar stii care-i treaba cu sistemele 1 si 2. Sfatul Sonjei, valabil inclusiv pentru relatiile de cuplu, este urmatorul „Think, don’t blink”, ceea ce am incercat si eu, dar nu am reusit, deoarece mi se injectasera ochii, asa ca ii voi lasa ei aceasta bizara placere, sperand, totodata, ca nu va ajunge la oftalmologie pe motiv de ochi beliti. Recomand cu multa caldura cartea ei, in special capitolul referitor la revitalizarea cuplului. De ce spun insa ca Jesse o depaseste? Pentru ca metoda lui (scrisoarea din viitor) mi se pare mult superioara tacticii descrise de Sonja, mai precis subtracting. Care inseamna sa iti imaginezi cum ar fi fost daca nu ti-ai fi cunoscut niciodata actualul partener, daca nu v-ati fi intalnit si lucrurile alea frumoase ce s-au intamplat intre voi nu ar fi existat. Probabil te simti de parca ai fi pierdut o parte din viata ta si acest sentiment va genera un altul, de recunostinta fata de persoana care a facut respectivele lucruri posibile. Da. Numai ca (si nu stiu daca a fost o eroare de logica din partea Sonjei sau s-a gandit ca cititorii nu vor face conexiunile necesare) la mijloc ar fi un bias „comis” de cel care este pus in situatia de a-si imagina asa ceva. Un bias identic cu eroarea de focalizare despre care de altfel Sonja vorbeste in acelasi capitol. Daca nu ti-ai fi intalnit actualul partener ai fi intalnit un altul, alaturi de care ai fi fost aproximativ la fel de fericita. De ce? Pentru ca nu exista un partener ideal. Este tocmai unul dintre miturile pe care cartea isi propune sa le demonteze. In acest caz, subtracting nu are sens, iar o persoana cat de cat lucida si informata ar raspunde asa: „Daca nu l-as fi intalnit pe sotul meu de acum as fi intalnit pe altcineva si as fi fost la fel de fericita”. Cum nu exista o partenera ideala, nici lucrurile care vi s-au intamplat pana acum nu sunt iesite din comun sau fantastice, chiar daca tu ai aceasta impresie uneori si te simti de parca l-ai fi prins pe Dumnezeu de-un picior sau pe floarea albastra de o frunzulita. 

In incheiere, trebuie sa ii multumesc unui cititor incredibil de fidel (si mie si sotiei sale), cel care poarta vina picajului cartii in calculatorul meu (sper sa vada si filmul). Nu ii voi da numele pentru ca, repet, este casatorit si vreau sa il protejez. Pe el, nu pe mine. Eu sunt experta in paruieli- folosesc samponul Garnier Fructis Length & Strength for regular hair si sunt foarte multumita- il poti incerca si tu, poate merge si pentru parul tau.

PS: O alta strategie descrisa de Sonja este intreruperea experietelor pozitive. Sa iti explic: incepi sa iti saruti partenera iar apoi…Continuarea intr-un episod viitor. 

Don't Be A Stranger sau de ce Dina Carroll se insala (miswanting!)

Iti intrerup cautarile laudabile (well done, am inbox-ul plin de incercari de rezolvare a problemei de ieri, nu mai prididesc cu cititul, parca as fi postat un puzzle de tipul celor propuse in articolul Cum stai cu logica) si te anunt ca ai anticipat corect: vei fi mai fericit interactionand cu o straina (ba chiar si cu un strain) decat cu partenera ta. Am spus ca ai anticipat corect deoarece sunt sigura ca ai inteles ca raspunsul nu putea fi decat contra-intuitiv. Daca ai fi primit insa intrebarea intr-un alt context, sau daca ai fi avut de ales efectiv intre cele  doua variante de petrecere a timpului liber predictia ta afectiva ar fi fost una eronata. Este exact ce au patit subiectii testati de o cercetatoare pe care mi s-a pus pata (oarba) in ultimul timp, intrucat scrie despre affective forecasting cu o asemenea pasiune incat mi-a fost imposibil sa ma prefac ca nu exista sau sa o slabesc de sub atenta mea observatie. Dupa ce ca ne-a spulberat iluzia ca achizitionarea unei locuinte ne-ar influenta well-being-ul pe termen lung (am citat sursa intr-un articol anteorior), Elizabeth W. Dunn si-a propus sa intervina si in relatiile noastre de cuplu, indemnandu-ne, argumentat (pentru a-si atinge scopul), sa petrecem mai mult timp cu persoane necunoscute (eventual cu ea si cu articolele ei?) decat alaturi de sotiile, sotii sau partenerii nostri (mai mult sau mai putin) consensuali. „Missunderstanding the Affective Consequences of Everyday Social Interactions: The Hidden Benefits of Putting One’s Best Face Forward”, acesta este titlul lucrarii sale din 2007 (in coabitare publicistica cu Stephanie Finn si Lauren Human…hmm…menage a trois sexperimental si sexclusiv feminin si banuiesc ca deja pre-vezi emotional tot ce am de gand sa iti arat in minutele urmatoare maxim 10, trebuie sa terminam repede ca iar ma grabesc).

Ti-ai facut si tu o medie a well-being-ului pe ultima luna? Macar stii cum se face? Nu, cifra pe care ai vehicula-o acum, gandind retrospectiv, nu ne-ar ajuta mai la nimic, fiind un fel de affective hindsight. Dar un grafic cat mai..grafic? Deja iti cer sa imi desenezi, da! (Trebuie sa inteleg ce iti creste si ce iti scade nivelul de fericire, ca pe urma sa fac si eu un studiu cu o cat mai mare validitate ecologica). E clar, nu ai facut asta (incerci, te rog, incepand de maine?). Nu imi ramane decat sa ma raportez la statistici si sa presupun ca esti la mijlocul distributiei gaussiene, deci, pe o scala de la 1 la10, daca traiesti in Romania si datele lui Seligman inca sunt actuale, esti satisfacut (de viata) la nivelul de 5,88. Fie 6, daca iti este greu sa operezi (chirurgical sau mental) numere strans legate cu catuse de zeci de alte numere (adica zecimale). Dupa o discutie cu partenera ta, fiinta aia speciala cu care impartasesti o relatie de intimitate profunda, cea care te cunoaste cel mai bine si poate singura fata de care nu te prefaci si nu porti (crezi tu) nicio masca, la ce valoare a satisfactiei crezi tu ca vei ajunge? Un 8? Esti romantic! Dar dupa o discutie cu o persoana straina care iti va pune o serie de intrebari si iti evalueaza personalitatea, ca parte a experimentului la care esti supus acum, in scop de invatare? 6? 7? 4??! Mai, dar anxietatea ti-ai mai masurat-o in ultimul timp?

Ce se intampla de fapt? De ce vei fi mai fericit in urma discutiei cu un strain, contrar predictiilor tale? E simplu. Daca te vezi „doar” cu partenera (si sunteti impreuna de mai mult de doi ani) este foarte posibil sa ramai exact in starea in care te aflai (nivel 6), pentru ca familiaritatea voastra iti permite sa nu faci practic nici un efort pentru a te prezenta intr-o alta lumina (si, normal, mai esti si mandru de asta, imaginandu-ti ca ea te va iubi la fel de mult si cand ii spui ca vrei sa te uiti la meci si cand asculti rezumatul facut de ea emisiunii „Tradati in dragoste”). In schimb ia gandeste-te ce faci si cum incepi sa te simti atunci cand urmeaza sa apara o persoana necunoscuta. Pleci tot de la 6, dar pui in miscare niste functii executive, in special auto-reglarea emotionala. De multe ori nu o faci constient, nu reflectezi, metacognitiv, la ceea ce se intampla in capul tau in momentul respectiv. Dar interesul tau este sa faci o impresie cat mai buna necunoscutei sau necunoscutului cu care te vei intalni. Vrei sa fii perceput drept o persoana placuta (agreabilitatea din Big Five), de incredere, calda, atragatoare, cu simtul umorului, astfel incat sa controlezi parerea celuilalt despre tine si, implicit, comportamentul acestuia la adresa ta. Managementul impresiei, am mai vorbit despre asta cand ne-am ocupat de teoria lui Goffman (din care ai uitat tot, asa-i?). Foarte importanta este auto-prezentarea, care are si ea doua stiluri, cel activ (esti orientat spre obtinerea unor aprecieri pozitive) si cel protectiv (urmaresti sa eviti aprecieri negative), ultimul fiind mai putin productiv sau dezirabil. Ce-i prezinti tu unui strain? Un sine ideal sau cea mai buna varianta a ta, o persoana care nu poti fi tot timpul, dar care iti imaginezi tu ca ar fi pe placul celorlalti (iar daca ai atins un oarecare nivel de complexitate iti poti adapta chiar si sinele ideal la cerintele situatiei sau la asteptarile persoanelor pe care vrei, constient sau inconstient, sa le impresionezi). Si ce se intampla cu tine cand te prezinti asa? Te simti bine! Doar esti sinele ideal, nu? In plus, inteligenta sociala (atat cat ai) te ajuta sa te porti intr-un anumit fel cu interlocutorul tau necunoscut. Cu partenera ta, atunci cand esti suparat sau plictisit ce faci? Nu mare lucru! Eventual iti si versi nervii pe ea, aia pe care nu ai indraznit sa ii manifesti in fata celor care te-au adus in starea respectiva (si nu ai indraznit tocmai pentru ca te-a interesat auto-prezentarea si ai aplicat acolo niste strategii de autoreglare emotionala ce acum ti se par inutile, culmea, tocmai langa partenera ta la care cica tii si care ar trebui sa fie protejata de asemenea iesiri, mai ales ca nu a contribuit cu nimic la nervii tai). In fata unui necunoscut iti vei stapani iritarea, vei uita de neplacerile din ultimele ore si vei incerca sa creezi o atmosfera destinsa, vesela, stimulativa. Vei zambi, vei fi prezent in interactiune, vei arata, prin expresivitate, o gama larga de emotii pozitive, exagerandu-le chiar (dar nu fara masura) pentru a fi sigur ca ele sunt percepute de celalalt. Ups, am spus emotii pozitive cumva? Ce deducem noi de aici? Ca dispozitia ta s-a imbunatatit, ca satisfactia fata de viata e mai sus de 6, ca intrarea in pielea eului tau ideal te-a facut mai fericit, ca acele zambete si expresii faciale prietenoase prin care iti manifestai interesul si simpatia fata de interlocutorul necunoscut au generat (teoria feed back-ului facial) starea subiectiva de bine. Acelasi lucru se intampla (si s-a intamplat) daca esti participant la un studiu si interactionezi cu o persoana care te evalueaza, poate chiar intr-o masura si mai mare, pentru ca esti si mai motivat sa creezi o impresie buna (si, cel putin daca esti echilibrat, aceasta nu este nicio o situatie de natura a te supra-motiva pana-ntr-atat incat sa iti afecteze negativ performanta, conform curbei lui Yerkes-Dodson).

Mai trebuie lamurit ceva, nu simti si tu? De ce suntem totusi convinsi ca ne vom simti mai bine daca vorbim cu „jumatatea” (sunt usor ironica, sa fie clar!) noastra decat daca ne intretinem cu cineva necunoscut? Cum de facem, din nou, previziuni afective gresite? E simplu, nu anticipam strategiile de auto-reglare si de auto-prezentare la care vom apela (doar) in cea de-a doua circumstanta. Si este firesc sa fie asa, pentru ca o constientizare acuta a lor le-ar submina si toata auto-prezentarea noastra s-ar duce de (preferi in?) rapa, cu emotii pozitive cu tot. Esti la prima intalnire cu soacra ta. Cum crezi ca o vei impresiona mai tare? Mimand constient zambete largi si gandindu-te la fiecare doua minute „repede, trebuie sa gasesc repede un compliment ca nu mai stiu ce sa-i spun”, „oare ma va mai placea daca imi aprind o tigara?” Sau o vei cuceri mai degraba fiind degajat, natural, atent si placut fara a deveni artificial? In ambele cazuri exista intentie si eforturi de auto-prezentare, dar in a doua situatie ele sunt aproape inconstiente si eficiente, pe cand in prima situatie, tu fiind hiper-constient de ele, nu vor mai actiona in favoarea ta, ba dimpotriva. Ca sa functioneze este necesar sa fie insesizabile. De catre ceilalti, dar si de tine. Asadar, cand ti se cere sa prevezi cat de bine te vei simti la un prim contact (de preferinta non-sexual, chiar ne-erotic daca nu-ti cer prea mult) cu soacra vei avea tendinta sa spui ca nu foarte bine, ignorand strategiile de management al impresiei pe care le vei utiliza automat si care vor avea efecte pozitive asupra dispozitiei tale.

Bun, ce poti invata din studiul asta? Concluzia lui Elizabeth Dunn este ca predictiile gresite ne determina uneori sa evitam numeroase interactiuni sociale care ne-ar face mai fericiti, dar despre care noi credem contrariul. Intalneste-te cu cat mai multe persoane necunoscute, acesta pare a fi mesajul tinerei cercetatoare. Insa eu, ceva mai matura (emotional) decat respectiva, ajutata cu siguranta si de comentariile primite de ieri si pana acum (multumesc!), ma intreb daca nu cumva avem o problema legata nu atat de predictii, cat mai ales de cum ne comportam cu si in prezenta partenerilor de cuplu. De ce nu ar beneficia si e(i de sinele nostru cel mai bun, pe care il afisam si impartim cu atata generozitate strainilor cu care se intampla sa ne intersectam pasii?

http://dunn.psych.ubc.ca/files/2010/11/Misunderstanding-the-Affective-Consequences-of-Everyday-Social-Interactions-The-Hidden-Benefits-of-Putting-One%E2%80%99s-Best-Face-Forward-2007-Updated-June-20121.pdf